Tudor Ciuhodaru
Tudor Ciuhodaru

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 aprilie 2012

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.31/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 aprilie 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.13 Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Agresiuni cu repetiţie";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Agresiuni cu repetiţie"

Agresiunile asupra personalului medical înregistrează astăzi un nou record: doi medici au fost bătuţi şi înjuraţi la Spitalul Judeţean Galaţi. Cei care lucrează în sistemul de urgenţă ajung să se întrebe dacă vor mai ajunge acasă. Am ajuns să fim agresaţi, umiliţi, înjunghiaţi, bătuţi, chiar de cei cărora încercăm să le salvăm viaţa. Nu există sisteme eficiente de protecţie sau sunt iluzorii. Nu mai încălzeşte pe nimeni faptul că se cumpără pe bani grei sisteme de supraveghere care pot doar contabiliza retroactiv înjunghiaţii sau victimele colaterale.

Sunt aproape trei ani de când propuneam pedeapsa maximă pentru cei care agresează personalul medical aflat în misiune, precum şi asigurarea pazei de către poliţişti pentru descurajarea violenţelor.

Nici astăzi aceste acte normative nu au fost adoptate. Aceste proiecte legislative au beneficiat doar de avizul negativ din partea ministerului de resort. Legile pe care le iniţiez vin chiar din viaţa de zi cu zi, dar probabil că pe oficiali nu-i interesează astfel de mărunţişuri, atât timp cât au paza asigurată de SPP.

Speranţa e ca noua lege a sănătăţii săincludă aceste amendamente, care salvează vieţi.