Elena Gabriela Udrea
Elena Gabriela Udrea

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 octombrie 2012

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.90/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 octombrie 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.13 Elena Gabriela Udrea - declaraţie politică cu tema: "USL a crescut cu peste 40% numărul secretarilor de stat şi consilierilor personali";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Doamna Elena Gabriela Udrea:

"USL a crescut cu peste 40% numărul secretarilor de stat şi a consilierilor personali"

Timp de mai bine de doi ani şi jumătate, USL, acest apogeu al populismului politic în Europa,a vorbit în permanenţă despreaşa-zisele excesefăcute de Guvernul Boc pe timp de criză. Chiar şi acum, după cinci luni de guvernare Ponta, televiziunile candidaţilor de pe listele alianţei socialiste dezbat aceleaşi subiecte legate de cheltuielile cu personalul din timpul Guvernului Boc, dar nu scot un cuvânt despre risipa USL. Una dintre criticile frecvente a fost numărul mare de personal prins în organigrama Guvernului, dar şi a fiecărui minister în parte. Teza principală a fost întotdeauna aceea că, în timp ce poporul duce greul, posturile alocate clientelei politice se înmulţesc.

Adevărul este însă că, abia după ce USL a ajuns la guvernare, deşi Premierul susţinea sus şi tare că va reduce cheltuielile de personal din ministere şi va depolitiza aparatul central, administraţia de la Bucureşti s-a înţesat ca niciodată de acoliţi, de "pile" ale PSD, PNL şi PC care toacă bugetul public.

Primul semnal a fost acela al măririi numărului de miniştri. Dacă în timpul Cabinetului Boc, existau doar 18 miniştri (cu Prim-ministru cu tot), atât de grijuliul Executiv Ponta numără 21 de miniştri. O creştere de 3 miniştri care au propriul aparat administrativ, chiar dacă nu au portofoliu.

Numărul de secretari de stat din Guvernul USL este cu peste 40% mai mare decât în mandatul lui Emil Boc. Dacă la momentul demisiei Cabinetului PDL existau 32 de consilieri de stat, ei bine, în acest moment, acest număr a crescut cu 14, la 46.Acest lucru face ca Guvernul Ponta să fie, fără îndoială, unul dintre cele mai numeroase de după Revoluţie. Fiecare dintre aceşti secretari de stat au propriul cabinet, cu proprii consilieripersonali, cu secretară şi şoferi.Ei sunt adevăratele termite ale USL, care au ca sarcină să toace tot în calea lor şi să pregătească spornic alegerile din toamnă.

Spre exemplu, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în mandatul meu ministerial, existau doar doi secretari de stat, după ce am redus numărul lor de la patru. Iar activitatea instituţiei era mult mai prolifică şi mai vizibilă, chiar cu mai puţini secretari de stat.

Mai impresionantă numeric decât lista secretarilor de stat este cea a consilierilor personali ai miniştrilorşi ai secretarilor de stat. Aceasta este însă ţinută la secret în majoritatea cazurilor. Din ce a apărut însă în presă, există exemple spectaculoase. Printre acestea, ministrul Transporturilor, care are 8 consilieri personali, ministrul Sănătăţii care are 17 sau ministrul Dezvoltării, care are 12. Celmai interesant caz este însă la Ministerul Mediului, unde ministrul are 6 consilieri personali, secretarul de statCorneliu Cozmanciuc are nu mai puţin de 11, iar celălalt consilier de stat, Constantin Stelian Emil Moţ, să aibă "doar" 8 consilieri.

Personal, nu aş avea nimic împotriva creşterii numărului de oameni angajaţi în ministere, condiţia fiind însă să se îmbunătăţească activitatea administrativă. Adevărul este însă contrar: chiar dacă USL-iştii sunt cu 40% mai mulţi decât cei din majoritatea PDL-UDMR, situaţia nu s-a îmbunătăţit. Ba din contră, lucrurile se înrăutăţesc de la lună la lună."Performanţa"guvernamentală a Guvernului Ponta este una care va fi dată ca exemplu peste anidrept "aşa nu". De la fonduri europene şi investiţii în infrastructură, până la colectarea taxelor şi impozitelor, lucrurile s-au înrăutăţit considerabil.

E un semn că mărirea aparatului administrativ nu s-a făcut nici pe departe pe criterii de performanţă, ci a avut la bază exclusiv elemente clientelare.

E un adevăr care trebuie spus mereu, pentru că românii trebuie să ştie că populiştii din USL, care plângeau de mila lor pe la televiziunile celor care s-au înfruptat constant din banii statului, nu făceau altceva decât să-şi pregătească terenul pentru momentul când vor fi fost la guvernare.

Cred că Guvernul Ponta şi ceilalţi lideri ai USL trebuie să vină în faţa opiniei şi să explice motivele pentru care aparatul administraţiei centrale a crescut atât de mult. La fel, trebuie să explice cu cât au crescut cheltuielile, ca rezultat al acestui asalt asupra funcţiilor publice. E o obligaţie atât formală, cât mai ales morală, după ce ani de zile au făcut în continuu teoria risipei PDL, ei fiind însă adevăraţii acarieni ai administraţiei centrale.