|
Domnul Anton Doboş: "Şcoala noastră cea de toate zilele" Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, La un sfert de secol după căderea comunismului, e dureros să constatăm că lucrurile au luat o turnură extrem de periculoasă în ceea ce priveşte şcoala românească şi că sistemul educaţional este în derivă după ce la conducerea sa s-au perindat 20 de miniştri în 24 de ani. Deşi fiecare dintre aceştia a avut hibele sale în încercarea implementării unui model de management educaţional, ceea ce se întâmplă în mandatul domnului Remus Pricopie, sub bagheta magistrală a PSD-ului, este de-a dreptul incredibil! Să anulezi Legea educaţiei naţionale prin ordonanţă de urgenţă, fără dezbatere publică, încălcând principiul transparenţei decizionale, nu e doar un abuz, e o lipsă de respect faţă de cei aproximativ 300.000 de profesori din învăţământul preuniversitar şi universitar, cei 3.400.000 de elevi, cei 500.000 de studenţi, la aceste cifre adăugându-se de fapt şi milioane de părinţi şi bunici care au aşteptări de la şcoala românească. Domnilor, şcoala nu ar trebui să fie un argument electoral sau demagogic. Este o chestiune mult prea serioasă ca să facem risipă de cuvinte când vine vorba de ea. Faptele vorbesc, iar realitatea pe care o prezintă e una foarte tristă. Faptul că s-a început anul şcolar fără manuale pentru cei din clasa întâi şi a doua spune mai mult decât orice declaraţie pe care aş putea să o fac de la tribună. Faptul că se încurajează lipsa performanţei prin eterne şi nenumărate sesiuni de bacalaureat este mai grăitor decât zeci de discursuri. Ceea ce încearcă să facă PSD-ul e scandalos, dar marea problemă, trecând peste politizarea şcolilor, peste banii pe care clientela roşie încearcă să îi stoarcă din fondurile pentru educaţie prin contracte frauduloase, este că prin astfel de măsuri Guvernul Ponta condamnă tinerii la absenţa unui viitor. Noi, ca politicieni, domnilor din PSD, trebuie să insistăm pentru ridicarea standardelor în educaţie, nu pentru diminuarea lor. E de datoria noastră să elaborăm politici, să găsim metode de a evita abandonul şcolar şi de a integra copiii în forma de învăţământ care li se potriveşte, nu să impunem interese imobiliare prin simplificarea transferurilor de terenuri din domeniul public şi să încurajăm scăderea calităţii actului de educaţie prin măsuri clientelare şi viziuni obtuze. Nu vom reuşi niciodată să avem un învăţământ performant dacă nu vom reda demnitatea profesorilor, dacă nu vom aloca mai mult din PIB educaţiei, dacă vom continua să ne situăm sub semnul unei politici a şmecheriei şi a aranjamentelor private pe care PSD-ul le are în portofoliul de specializări. Problemele sunt multe şi nuanţate, dar rămâne esenţialul - sub pretextul reformelor şi multiplicând compromisurile legate de sistemul de învăţământ, acest guvern nu face decât să dezechilibreze societatea, şi aşa fragilizată de guvernarea televizată pe care o practică domnul Ponta, un om cu mult prea mult timp liber pentru o funcţie atât de importantă. Dragi colegi, a sosit timpul să scoatem sistemul educaţional din chingile unui prezent egoist, creionat de cei aflaţi la guvernare, şi să îl orientăm spre viitor, dar un viitor în care a avea o diplomă să fie echivalentul unei şanse reale la un loc de muncă bine plătit, un viitor în care a fi dascăl să fie o mândrie, o onoare şi un privilegiu. Avem nevoie de o schimbare a climatului educaţional, iar dacă eşuăm să realizăm această schimbare, riscurile sunt majore şi cu atât mai dramatice cu cât privesc generaţii în formare într-o lume din ce în ce mai competitivă, generaţii care au nevoie de măsuri coerente, nu de decizii luate conjunctural, electoral şi fără perspective, precum cele luate de către guvernarea PSD. Dragi colegi de la PSD, nu înţeleg de ce, în discursurile dumneavoastră de la această tribună, faceţi acuzaţii la nivelul domnului Klaus Iohannis pe teme de învăţământ. Domnia Sa nu este politician şi nu are instrumente de a ajuta acest sistem educaţional, dar de la 16 noiembrie, când va fi preşedinte, va pune umărul şi va determina sistemul politic să construiască un sistem educaţional eficient. V-a vorbit deputat PNL de Iaşi, Anton Doboş. Mulţumesc.
|