|
Doamna Adriana-Doina Pană: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţie politică: "Vaccinarea obligatorie, pro sau contra". Ministerul Sănătăţii va elabora şi implementa, în regim de urgenţă, un program de informare naţională destinat viitorilor părinţi în ceea ce priveşte vaccinarea copiilor. În cadrul acestui program, Ministerul Sănătăţii va realiza şi va distribui medicilor de familie un ghid al vaccinării pe care aceştia vor avea obligaţia de a-l înmâna viitoarelor mame sub semnătură, în momentul în care le iau în evidenţă. În acest moment, toţi părinţii au nevoie de informaţii corecte şi complete din surse autorizate: medici şi specialişti. Numai în condiţiile în care cunosc toate efectele, consecinţele pe care acţiunea sau inacţiunea lor le poate avea, părinţii vor lua decizia cea mai bună pentru ei şi copiii lor. Alte direcţii de acţiune ale Programului de Informare Naţională vizează elaborarea unui raport anual al vaccinării, precum şi a unor campanii naţionale de informare în legătură cu vaccinarea în maternităţi şi spitalele de copii. Opinia publică din România se confruntă şi cu lipsa unor informaţii privind vaccinarea, respectiv cu consecinţele grave ale unor boli eradicate ca urmare a unor campanii realizate în trecut. Populaţia trebuie să dispună în orice moment de două elemente: informaţiile şi vaccinurile necesare. Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, declara: "Modul de informare a populaţiei este extrem de eterogen. Nu mai suntem confruntaţi cu efectele poliomielitei sau cu mortalitatea generată de difterie, pentru că aceste boli au dispărut ca urmare a unor campanii de vaccinare". Reducerea impactului acestor boli asupra părinţilor este evident, iar aceştia se întreabă de ce să-şi vaccineze copiii dacă bolile nu mai există? Trebuie să luăm însă în considerare toate fenomenele care ne pot influenţa, cum ar fi: puternica migraţie înregistrată la nivelul Europei în acest moment. Urmare a acestui fenomen ne vedem obligaţi să luăm decizia vaccinării copiilor împotriva poliomielitei, aşa cum se întâmplă şi în Ucraina. Toţi cei care sunt astăzi împotriva vaccinării au fost imunizaţi în copilărie, arăta prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului "Matei Balş". El a subliniat că orice vaccin este pus pe piaţă doar după ce se face dovada eficacităţii şi siguranţei lui, în urma unor teste îndelungate. Vaccinurile se adresează unor boli severe, cu potenţial letal, reacţiile adverse care apar sunt minimale. Reacţii severe apar foarte rar şi ele sunt asumate de autorităţile de sănătate, a declarat Streinu-Cercel. Acesta a menţionat că România se confruntă, în acest moment, cu un risc major de declanşare a unei epidemii de rujeolă la nivel naţional. Dr. Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, a confirmat existenţa unei tendinţe descrescătoare a acoperirii vaccinale, ceea ce poate determina reapariţia unor afecţiuni extrem de severe, precum difteria şi tusea convulsivă. "Tusea convulsivă a beneficiat de o campanie puternică de vaccinare în anii 60, ceea ce a redus drastic incidenţa acesteia. Constatăm în prezent reapariţia unor cazuri cu forme foarte grave ale acestei boli. De aceea, se impun măsuri urgente", a spus dr. Adriana Pistol. Menţinerea statusului de zonă liberă de polio, eliminarea rujeolei şi rubeolei şi controlul infecţiei cu virus hepatic B sunt principalele scopuri ale strategiei regionale a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind vaccinarea, a spus dr. Victor Oslavszky, şeful Biroului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru România. Toţi părinţii au ca prioritate sănătatea copiilor lor, iar noi, ca demnitari ai statului român, trebuie să ne preocupăm în mod deosebit de sănătatea poporului, în egală măsură, ca şi de bunăstarea şi fericirea lui. Deputat, Adriana-Doina Pană.
|