Ştefan-Iulian Lőrincz
Ştefan-Iulian Lőrincz

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 februarie 2026

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.9/2026
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 februarie 2026

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.13 Ştefan-Iulian Lőrincz - declaraţie politică având ca temă modul în care sunt trataţi cetăţenii români cu dublă cetăţenie - cetăţenie română şi cetăţenie moldovenească;

 

Domnul Cătălin Drulă:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Iulian Lőrincz.

Se pregăteşte domnul deputat Gheorghiu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ştefan-Iulian Lőrincz:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Azi dimineaţă am primit încă un mesaj despre cum sunt trataţi cetăţenii români cu dublă cetăţenie, adică cetăţenie română şi cetăţenie moldovenească.

Şi vreau să dau citire acestui mesaj: "Am fost să îmi schimb buletinul. Mi s-a spus că nu pot primi altul dacă nu am o proprietate pe numele meu sau dacă nu sunt căsătorită cu persoana care mă ia în spaţiu. Mă simt cetăţean de mâna a doua".

Asta este mărturia unui cetăţean român născut în Republica Moldova. Şi insist pe acest lucru: este cetăţean român!

Pentru că ceea ce se întâmplă astăzi pe teritoriul României cu cetăţenii români născuţi în Republica Moldova nu este normal.

Ştiam cu toţii, bănuiam că statul român avea o problemă reală, au existat adrese fictive, fraude, complicităţi ale unor primării, ani de nepăsare din partea guvernelor.

Sunt absolut convins că au fost şi nişte şpăgi foarte bune acolo date autorităţilor statului, o reţea bine închegată, fără niciun vinovat. Şi asta trebuia corectat, fără nicio discuţie. Dar corectarea abuzurilor nu se face pedepsind oameni cinstiţi, oameni de bună-credinţă.

Astăzi, români care trăiesc de ani de zile aici, care muncesc cinstit, care plătesc taxe, care au familii şi locuinţe reale, ajung să fie trataţi ca suspecţi, rămân fără buletin luni de zile, sunt introduşi în aşa-zise verificări, anchete extinse şi sunt hărţuiţi. Nu mai pot merge la medic, nu pot călători, nu pot rezolva lucruri elementare.

Măsura aceasta loveşte disproporţionat în românii născuţi peste Prut.

Modul în care sunt făcute aşa-zise verificări extinse creează un sentiment real de discriminare, iar Partidul Naţional Liberal şi domnul Predoiu trebuie să dea explicaţii.

Am solicitat Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor clarificări urgente.

Verificările trebuie să fie ţintite şi trebuie reanalizate normele metodologice şi modul în care a fost implementată această lege, care au dus la aceste verificări absolut brutale.

Cetăţenii români născuţi pe teritoriul Republicii Moldova - şi insist în continuare, români, cetăţeni români - trebuie trataţi cu respect şi demnitate.

Statul român trebuie să folosească instrumentele necesare să combată fraudele, dar în mod inteligent.

Pot exista corelări cu date fiscale, prezenţa în ţară, dar ceea ce este absolut inacceptabil este ca mulţi din cetăţenii români născuţi în Moldova să îşi piardă dreptul la viaţă, pentru că au existat fraude în trecut, fraude unde statul român a fost complice şi unde nu există niciun vinovat.

Iar acum s-a trezit să reacţioneze, ca de obicei, prost şi fără discernământ.

Românii de bună-credinţă născuţi pe teritoriul Republicii Moldova merită respect, trebuie trataţi cu demnitate. (I se întrerupe microfonul.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin Drulă:

Da. S-a închis microfonul înainte să se audă că aţi cerut demisia domnului Predoiu.