Dezbateri parlamentare

Domnul Florin Iordache:

Îl invit în continuare la microfon pe domnul deputat Ion Eparu.

Se pregăteşte doamna deputat Carmen Hărău.

Domnul Ion Eparu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Educaţia, între dorinţă şi realitate".

Stimaţi colegi,

Luni, 5 octombrie 2015, s-au împlinit 21 de ani de la prima celebrare a Zilei Mondiale a Educaţiei. Şi tot atunci a fost şi Ziua profesorului. E puţin tardivă intervenţia mea, dar mai bine mai târziu. Am ezitat, totuşi, în faţa variantelor de prezentate a acestei declaraţii politice, dintr-un motiv foarte simplu, dar care exprimă o realitate.

Mult prea des educaţia a fost catalogată ca prioritate naţională şi tot atât de des atitudinea faţă de ea a fost vecină cu indiferenţa. Mult prea adesea despre profesori s-a spus că sunt marginalizaţi pe nedrept în societate şi, din păcate, nu s-a schimbat aproape nimic. Mult prea des demnitatea cadrelor didactice a fost "marfă" de tranzacţionat în demersuri politice jenante. Nu se poate uita - ar fi ilogic şi nemeritat, o dată în plus - că a fost nevoie de mii de acţionări în judecată, şi vor mai fi, poate, altele, pentru ca profesorii să-şi primească drepturile băneşti legale. Nu se poate uita că acel "mirific" 6% din PIB este un vis încă neîmplinit al educaţiei româneşti.

Sunt deputat al PSD şi ştiu bine ce au făcut pentru educaţie Guvernele Boc şi Ponta. Nu există nicio şansă de a compara cele două guvernări din perspectiva educaţiei. Dar astăzi aş vrea să fiu mai mult cadru didactic şi mai puţin deputat, deşi doar această calitate mi-a permis să vorbesc de la acest microfon, şi să spun că sunt nedumerit de ceea ce s-a întâmplat de-a lungul celor aproape 26 de ani care au trecut din 1989. Cine este curios poate observa cu uşurinţă câţi dintre prim-miniştrii României, în această perioadă, au provenit din rândul cadrelor didactice. Despre miniştrii de resort, secretarii de stat şi directorii din minister nu mai e nevoie să precizăm. Au venit, au văzut, mulţi au promis, unii dintre ei au plecat, întorcându-se la catedră, iar schimbările sunt aproape de neobservat.

Despre parlamentari, ce să mai spunem. În fiecare legislativ au fost nenumăraţi parlamentari provenind din rândul cadrelor didactice. În actualul Parlament sunt 114 parlamentari foşti sau actuali dascăli de profesie. Am reuşit, cei din comisia de specialitate din Camera Deputaţilor, să ne amintim, abia marţi, că luni ar fi trebuit să marcăm, noi în primul rând, Ziua educaţiei şi a profesorului. E bine că am dat şi comunicat în acest sens.

Dintre toate cifrele pe care le pregătisem în documentarea pentru această declaraţie politică, pentru azi m-am oprit doar la acestea: România alocă pentru educarea unui cetăţean 200 de euro/an. Danemarca alocă 3.500 de euro/an pentru acelaşi scop. Un profesor în România câştigă într-o lună cât unul din Luxemburg în patru ore sau unul din Polonia în 14 ore. Fără comentarii.

În încheiere, l-aş cita pe Nelson Mandela: "Educaţia este cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba lumea". Iar eu chiar îmi doresc mult ca singura armă pe care ar trebui să avem legitimitatea să o mai utilizăm în zilele noastre să fie educaţia.

Vă mulţumesc foarte mult pentru atenţie.

Ion Eparu, deputat în Colegiul nr. 10, Circumscripţia Prahova.

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.