Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 mai 2017
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.92/2017
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 mai 2017 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 mai 2017
| 1. | Declaraţii şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.14 | Emanuel-Dumitru Ungureanu - declaraţie politică privind sistemul de sănătate; | ![]() |
||
|
|
Da. Domnul Ungureanu? Vă rog. Se pregăteşte domnul Balint, de la PMP. |
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: Domnule preşedinte, mulţumesc frumos. Interpelarea mea se adresează ministrului sănătăţii, domnul Bodog, şi vine în urma unui dialog halucinant, la care am asistat, nu în Comisia pentru sănătate, poate cum ar fi fost firesc, sau la o masă rotundă, cu uşile închise, la minister, în care să găsim soluţii împreună, deputaţi, dar mai ales oameni din conducerea Guvernului, pentru ca 3.000 de ambulanţe să ajungă la noi. Îmi amintesc cu durere că acum câteva săptămâni, de la aceeaşi tribună, am relatat o întâmplare extrem de dură. Un tânăr din Cluj aştepta, acum câteva săptămâni, ambulanţa, care a venit după două ore şi jumătate. Este absolut dezolant să vă spun că aceeaşi situaţie s-a repetat într-un caz şi mai grav. Acum câteva luni, am stat împreună cu un domn care îşi aştepta fratele cu infarct, la Unitatea de Primiri Urgenţe din Cluj, care nu avea un angiograf funcţional, şi fiind dus acolo cu ambulanţa, a aşteptat mai bine de două ore să vină o altă ambulanţă, care să-l ducă la Institutul Inimii. Nu s-a întâmplat acest lucru. Şi aceeaşi ambulanţă care l-a adus în Urgenţă, pentru că nu au existat altele, a trebuit să facă acelaşi serviciu. Omul a scăpat cu viaţă, spuneau medicii de la Institutul Inimii, pentru că a avut zile. Este inadmisibil să asistăm la un conflict între domnul Arafat şi domnul Bodog în direct, la o emisiune TV, pe o temă atât de sensibilă. Pe români nu-i interesează cine cumpără acele ambulanţe, ele trebuie să existe. Am sprijinit o campanie umanitară în Cluj, acum un an şi jumătate, pentru achiziţionarea unei ambulanţe. Este absolut inadmisibil să pretindem că vom aduce ambulanţe în fiecare comună, în condiţiile în care nu avem ambulanţe în marile oraşe. Am avut o discuţie cu domnul Simu de la Ambulanţa din Cluj şi mi-a spus că problema nu este doar achiziţia de ambulanţe, ci sunt foarte multe servicii de ambulanţă care nu au personal suficient. Ce se întâmplă cu acele posturi, domnule ministru? În altă ordine de idei, dar în aceeaşi ordine de idei, aţi dat un ordin prin care, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, aţi făcut un control la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj. Această comisie mixtă a avut în componenţă pe următorii: Marian Mateescu - corp control, Florentina Iacobi - corp control, Sanda-Cristina Grăjdeanu, Direcţia Generală de Monitorizare de Control şi Antifraudă CNAS, Cecilia Ene - corp control, Cezar Radu, Andreea Safta şi Emilia-Iulia Popovici. Din informaţiile pe care le deţin, domnule ministru, aceste persoane au fost cazate, în condiţii ciudate, cu sprijinul managerului Spitalului Judeţean din Cluj, Petru Şuşcă, la un hotel de 5 stele. Aş vrea să ştiu dacă acest control a fost influenţat de persoane interesate ca la această instituţie, numită Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal, să nu se afle adevărul legat de marile fraude care s-au produs timp de 10 ani la acest institut şi dacă acest control a fost influenţat printr-o formă mascată de mită, aceşti funcţionari publici fiind cazaţi la un hotel de 5 stele din Cluj. Vreau să ştiu ce implicare a avut managerul Şuşcă şi dacă dumneavoastră aţi avut informaţii în acest caz. Acesta este motivul pentru care aţi atacat O.U.G. nr. 79, în primele săptămâni din acest mandat. Este timpul ca România să pună, în fruntea ei, miniştri responsabili, care nu se ceartă pentru ambulanţele care ne-ar salva viaţa, la televizor, ci care luptă în linişte pentru siguranţa noastră. Vă mulţumesc |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |


