|
Doamna Gabriela Porumboiu: Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Dragi români, Aseară am plâns. Da, am plâns. Singură, închisă într-o cameră de hotel, cu pumnii strânşi şi greaţă în stomac. Nu de emoţie. Nu de slăbiciune. Ci de furie şi revoltă. După acel spectacol sinistru din comisii, în care propuşii răspundeau constant cu "no comment", după acel simulacru de şedinţă în care ne-a fost servit, fără ruşine, un nou Guvern format din... aceiaşi oameni care au distrus România. În plină criză economică, cu cel mai mare deficit din Uniunea Europeană, cu fondul de rezervă golit fără ruşine - 60 de miliarde cheltuite doar ca să-şi cumpere voturi şi tăcerea societăţii - aveţi curajul să ne spuneţi că acest Guvern e "nou"? Este o insultă. Nu doar la adresa noastră, a celor care luptăm în fiecare zi cu sistemul, ci la adresa tuturor românilor care muncesc, plătesc taxe, cresc copii, îşi îngrijesc părinţii şi aşteaptă minimul: să nu fie furaţi, umiliţi şi minţiţi încontinuu. Dar minciuna e singura voastră competenţă reală. Aţi reciclat miniştri din Guvernul Ciolacu - da, acela care zbura la Monaco cu Nordis, în timp ce ţara intra în derivă, în caz că aţi uitat. Aţi numit oameni fără nicio legătură cu ministerele pe care ar trebui să le conducă. Programul vostru de guvernare? 87 de pagini scrise de Chat GPT! O culegere de fraze goale şi lozinci vechi de 20 de ani, spălate, parfumate şi vândute ca "viziune". Fără cifre. Fără planuri concrete. Fără soluţii reale. Acest Guvern are un singur obiectiv, clar ca lumina zilei, pe care nici măcar nu se mai oboseşte să îl ascundă: menţinerea puterii. Ce altceva înseamnă fraza repetată obsesiv de toţi miniştrii la învestire: "Dorim recâştigarea încrederii oamenilor"?! Iar voi, cei care aţi girat această impostură, sunteţi complici. Da, complici la falimentul politicii româneşti. Complici la degradarea încrederii în instituţii. Complici la împingerea acestei ţări în haos, extremism şi sărăcie. Aţi împachetat acelaşi aparat de partid cu o fundă nouă. Şi i-aţi spus poporului: "Iată salvarea!". Iat-o: Guvern de austeritate şi salvare cu 5 vice-premieri?! Păi, da, cum altfel să tăiem din cheltuielile cu aparatul de stat decât numind un Guvern cu cel mai mare număr de vicepremieri din istoria României? Bravo! Bravo! Cum să justificăm în faţa românilor aceste numiri? Un ministru al apărării fără nicio legătură cu domeniul. O jurnalistă-fantomă la Externe. Un ministru al culturii aflat în proces chiar cu ministerul pe care urmează să-l conducă. E grotesc. E cinic. E o ruşine. Gabriela Porumboiu, deputat, Dolj. Mulţumesc.
|