|
Domnul Ştefan Ţintă: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi, Sunt încântat să vă regăsesc bucuroşi şi sănătoşi după aceste Sărbători de Paşte. Pe lângă tradiţionalul salut de "Hristos a înviat!", mă văd obligat să vă adresez şi întrebarea dacă dumneavoastră ştiţi sau v-aţi gândit măcar o dată, în răstimpul acestei minivacanţe, la cum au petrecut românii Paştele. Pentru că Paştele ar fi trebuit să fie o perioadă a liniştii şi a apropierii dintre oameni, nu un moment în care românii şi-au calculat cu febrilitate fiecare leu şi s-au întrebat dacă îşi mai permit să respecte o sărbătoare milenară, pe care PNL şi USR au plasat-o în spectrul unei austerităţi negre. Da, în 2026, masa de Paşte a devenit un lux pentru prea mulţi români, nu o normalitate. Este total nedrept şi revoltător ca, în prezent, să existe cetăţeni care se văd constrânşi să facă împrumuturi sau credite ca să se bucure de un minim de produse tradiţionale de Paşte. Şi această realitate dureroasă nu este efectul vreunei catastrofe sau al vreunui conflict armat cu implicarea directă a României. Această situaţie groaznică, pe care o trăim azi, este strict rezultatul unor decizii politice greşite ale partidelor guvernamentale de dreapta. PNL şi USR nu doar că ne confirmă din nou că au pierdut contactul cu realitatea de zi cu zi, dar se avântă şi vorbesc despre reforme şi echilibre macroeconomice tot pe spatele cetăţenilor, ignorând total dezechilibrul real din buzunarele oamenilor. De aceea, am mai spus-o şi o voi mai repeta până când liderii PNL şi USR vor înţelege că inflaţia aproape că anulează orice venit. Iar discursurile tehnocrate nu ţin loc de mâncare de pus pe masă, nici zilnic şi cu atât mai puţin de sărbători. Pentru mine, ca social-democrat, este de-a dreptul strigător la cer ca oamenii să ajungă să se împrumute ca să cumpere ouă, carne sau cozonac. La fel de anormal este şi ca pensionarii să aleagă între medicamente şi o masă de Paşte. Şi cu atât devin mai inacceptabile ridicările din umeri şi explicaţiile abstracte, trimise de la Palatul Victoria, mai ales că rolul şi obligaţia unui guvern sunt de a asigure un trai decent. Asta ar însemna politici care cresc veniturile reale, care controlează costul vieţii şi care protejează categoriile vulnerabile nu doar pe hârtie, ci cu efecte clare în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor. Economia trebuie să lucreze în beneficiul oamenilor, nu să fie angajată împotriva lor. Dacă actualii decidenţi continuă să refuze să înţeleagă asta, atunci problema nu mai este doar una de factură economică. Pentru că ea ţine, de fapt, de responsabilitate şi de voinţa politică a liberalilor şi a USR-iştilor. Iar România poate mai mult pentru cetăţenii săi. Românii merită stabilitate, respect şi şansa să trăiască mereu fără grija zilei de mâine. Acesta trebuie să devină şi obiectivul PNL şi al USR, nu doar al nostru, al tuturor celor de la PSD! Îmi doresc, din ce în ce mai mult, ca acest lucru să se întâmple cât mai repede cu putinţă. Până atunci, sunt alături, cu respect şi solidaritate, de fiecare român care poartă în tăcere greutăţile vieţii, care se ridică zi de zi şi care alege să rămână credincios şi demn, în ciuda acestor încercări inutile. Vă mulţumesc.
|