|
Domnul Corneliu Olar: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Dacă nema putirinţă, ce mai chichirez gâlceava! (Şeful scârţ şi moţul pârţ)" Pentru a putea comasa învăţământul, trebuie să ştim prin ce se deosebeşte dispersia locuinţelor din Munţii Apuseni de dispersia locuinţelor de pe alte plaiuri. Nu sunt dintre cei care susţin că oricât de mic ar fi numărul de elevi ai unei şcoli dintr-un cătun neaccesibil, trebuie ca statul să menţină această şcoală. Ar fi absurd şi ar fi în detrimentul calităţii învăţământului, care, în sine, este o investiţie. Într-adevăr, există foarte multe şcoli în Munţii Apuseni în care numărul de elevi a scăzut atât de mult, încât menţinerea şcolii este pusă sub semnul întrebării. În contextul depopulării Munţilor Apuseni, am mai arătat cauzele acestei reduceri şi deoarece am avertizat tot timpul asupra acestui fapt de interes naţional, sunt convins şi de această dată că Ministerul învăţământului trebuie să nuanţeze comasarea şi în special să o însoţească, în cazul Munţilor Apuseni, sau prin investiţii complementare comasării sau să ne lase în pace. Copiii moţilor din clasele I-IV nu pot beneficia de învăţarea limbii engleze şi a calculatorului, deoarece un dascăl nu poate şi nu trebuie să poată să îi înveţe pe cei 8 copii alfabetul, disciplinele şi în plus limba engleză şi folosirea calculatorului. Sunt de acord şi cu faptul că dacă lucrurile ar rămâne aşa cum sunt, mulţi copii ai moţilor din cătunele dispersate ar porni într-o lume superinformatizată cu un handicap imens. Problema este că acei copii nu pot fi culeşi cu microbuzele, deoarece nu există drumuri auto sau şi dacă există, acestea sunt nefuncţionale peste 60% din perioada de învăţământ, căci iarna nu-i ca vara! M-am gândit la construirea de internate după modele stabilite, ca şi în cazul sălilor de sport, astfel încât să nu fie necesară efectuarea de proiecte şi pentru acestea; în acele internate, şi-ar găsi în primul rând un loc de muncă şi dascălii rămaşi fără şcoli, asigurându-se astfel supravegherea copiilor cu vârste între 6 şi 10 ani. Totuşi, ce te faci cu puiul de moţ instituţionalizat a cărui legătură ombilicală există şi ce te faci cu clădirile şcolilor părăsite? Multe şcoli se află pe lângă un cămin cultural şi de voie, de nevoie se întreţin împreună. Dacă vor fi separate, se vor desfiinţa amândouă. Nu pot să cred că cineva poate expedia astfel de situaţii printr-o fluturare din mână sau prin expresii de genul: "câte situaţii de acestea sunt ca să putem vorbi de excepţii?" Toate comunele din Ţara Moţilor se află în această situaţie. Nu am crezut că voi ajunge să mă lupt împotriva depopulării munţilor şi cu o astfel de problemă. Şi dacă am lua în calcul varianta culegerii copiilor cu microbuzele, tot am ajunge la cheltuieli infernale: microbuzele, construirea şi întreţinerea drumurilor auto ar ajunge la valori a căror amortizare este atât de îndelungată încât numai de investiţii nu poate fi vorba. Oricum ai da-o şi ai calcula-o, comasarea reclamă mai multe cheltuieli decât investiţii şi dacă excludem posibilitatea de a lăsa şcolarizarea la latitudinea părinţilor sau a copiilor, ajungem la concluzia că la noi, la moţi nu se poate face comasarea aşa cum nu s-a putut face nici CAP-ul. Am mai spus şi în alte dăţi că omogenizări de genul comasării, văzute în final ca şi metodă de a avea oamenii sub control şi de a culege taxele, - azvârlă oamenii din munţi şi omoară găina care face ouăle de aur. Ameninţat cu colectivizarea, un primar din Munţii Apuseni a spus: "Apă rece, oameni buni, până-i... n-o fi colectivă la noi." A făcut patru ani de puşcărie, dar nu s-a făcut colectiv! Apă rece ".. şi patru ani de opoziţie sau lăsaţi comasarea pentru vremuri mai bune! Stimate domnule ministru, doresc prin această declaraţie politică să vă amintesc şi prevederile art. 32 din Constituţia României: "învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii." şi să-mi precizaţi de ce în bugetul de stat pe anul 2010 nu s-au prevăzut bursele sociale de studii, fiind ameninţată funcţionarea internatelor şcolare din lipsa fondurilor. Ai carte, ai parte (de)parte de carte! Vă mulţumesc.
|