Sorin-Avram Iacoban
Sorin-Avram Iacoban

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 octombrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.121/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 octombrie 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.15 Sorin-Avram Iacoban - declaraţie politică intitulată: "«A fugit ca dracul de tămâie» de E.ON România";

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

Invit la microfon pe domnul deputat Sorin-Avram Iacoban.

Se pregăteşte domnul deputat Cristian Chirteş.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Cu îngăduinţa dumneavoastră, astăzi voi prezenta declaraţia politică intitulată "«A fugit ca dracul de tămâie» de E.ON România."

Dragi colegi,

Dispreţul cu care sunt trataţi românii de către una din cele mai importante companii din domeniul serviciilor ar trebui să ne îndemne la măsuri urgente. Zilnic, ziarele aduc la cunoştinţa opiniei publice abuzurile companiei E.ON România, în timp ce activitatea comisariatelor pentru protecţia consumatorilor este paralizată de reclamaţiile cetăţenilor la adresa acestei companii. Însă inerţia societăţii E.ON România în a rămâne fără reacţie la plângerile consumatorilor, nu reclamă altceva decât indiferenţă faţă de client. Nu de puţine ori, în ultima perioadă de timp, s-au ridicat numeroase voci care au protestat faţă de politica companiei în relaţia cu clienţii săi.

Am avut curiozitatea să accesez site-ul companiei E.ON unde am citit, cu deosebită atenţie mesajul companiei către client: "Obiectivul nostru este să consolidăm poziţia E.ON pe piaţa de energie din România, prin dezvoltarea portofoliului de clienţi şi asigurarea securităţii furnizării de gaze naturale şi de electricitate pentru consumatori. Pentru a atinge acest scop ne vom concentra eforturile pentru a fi cunoscuţi ca furnizori de soluţii competitive şi de încredere şi care pot aduce mai mult confort şi eficienţă pentru clienţii noştri."

Frumoase cuvinte, domnule director general Frank Hajdinjak, însă am vrea să le povestiţi despre asigurarea securităţii furnizării de gaze naturale sau de soluţii competitive şi de încredere şi utilizatorilor din cartierul ieşean Alexandru cel Bun (aproximativ 20 de scări de bloc), care au rămas în iarna anului 2010 trei zile fără alimentare cu gaz din cauza formării unor dopuri de gheaţă la nivelul regulatoarelor de presiune. Echipele E.ON au remediat defecţiunea după trei zile în care ieşenii au îngheţat în case, într-un mod atât de profesionist încât defecţiunea a recidivat după numai trei săptămâni.

Răspunsul dumneavoastră, domnule director, a sfidat bunul simţ: "Suntem disponibili şi deschişi să achităm paguba pe care am cauzat-o persoanelor în cauză, evident în funcţie de fiecare justificare prezentată de petenţi". Despre ce justificare aţi adus aminte, domnule Hajdinjak, când peste 200 de persoane au rămas fără căldură la temperaturi exterioare de sub 0 grade Celsius?

Am vrea să explicaţi care sunt soluţiile competitive, în prezent, când în cartierul Tătăraşi, blocul A3, pe strada V. Lupu 114-116, din incompetenţa funcţionarilor dumneavoastră, 160 de apartamente stau fără gaz.

Am crezut că poate a fost un accident nedorit şi am lecturat din nou mesajul companiei către clienţi: "Valorile noastre: Integritate! Suntem oneşti, acţionăm conform principiilor etice şi ne supunem legilor. Ne onorăm angajamentele şi ne asumăm personal responsabilitatea pentru acţiunile noastre."

Într-adevăr, principii frumoase, însă principii cu care sute de ieşeni, în vara acestui an, nu au avut ocazia să se întâlnească, chiar dimpotrivă. Facturile emise pentru luna iulie au stârnit o adevărată panică printre ieşeni: "Sunt disperată, soţul meu e în spital din cauza problemelor cu lumina asta", a precizat o clientă E.ON. "Mi-au greşit consumul, mi-au băgat 300 de kW în plus la factură, iar acum m-au pus să plătesc. Mi-am luat liber de la serviciu să rezolv această problemă", a declarat nemulţumit un alt client E.ON.

Răspunsul autorităţilor? Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Iaşi a sancţionat compania E.ON Energie România cu o amendă de 30.000 lei pentru facturare greşită.

În pofida nemulţumirilor publice de care au parte, compania E.ON insistă în promovarea "valorilor" faţă de clienţi: "Deschidere. Suntem deschişi la nou şi la schimbări. Suntem cinstiţi unii cu alţii şi ne împărtăşim unii altora cunoştinţele şi experienţa. Încrederea şi respectul reciproc: Ne comportăm cinstit şi civilizat unii cu alţii".

Deşi ne sunt prezentate principii care ar trebui să impună respect, furnizorul german de energie rămâneprotagonistul unor fapte cât se poate de scandaloase: "Pe data de 3 iunie am primit una din facturi, pe ea scria doar factură fiscală, apoi am văzut data scadenţei, 4 iunie, adică a doua zi! Joi, 6 iunie, când m-am întors acasă, m-am trezit fără lumină. Seara am primit alte facturi E.ON, iar asta m-a enervat la culme", a declarat un alt consumator din Iaşi.

Tot cu respectul şi onestitatea companiei E.ON s-a întâlnit şi ieşeanul Dumitru Şerban. Ieşeanul a încercat de nenumărate ori să lămurească problema funcţionării defectuoase a contorului propriu aşteptând la coadă pentru audienţă trei zile la rând (5, 6, 7 iunie).

O altă valoare promovată de compania E.ON, aşa cum rezultă din acelaşi mesaj către client, este curajul: "Acţionăm conform convingerilor noastre. Valorile noastre comune au prioritate faţă de interesele personale. Facem şi spunem ce este corect şi avem o atitudine constructivă în toate dezbaterile."

Cu atitudinea constructivă a E.ON România s-a confruntat şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor din Cluj-Napoca, în decembrie 2009, instituţie care a trebuit să recurgă la măsura sigilării birourilor companiei de furnizare a gazului după ce aceasta nu a modificat în niciun fel clauzele considerate abuzive faţă de consumatori. Decizia de a sigila birourile vine după ce compania E.ON Gaz fusese deja amendată cu 30.000 lei din cauza unor clauze din contractul livrat către populaţie, clauze considerate ca fiind abuzive. De menţionat că reprezentanţii E.ON Gaz au refuzat să înlocuiască clauzele abuzive din contractele cu populaţia, cele 4 ore de negociere cu Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj-Napoca neducând la niciun rezultat.

Dragi colegi, acestea sunt unele din puţinele exemple care ne duc la concluzia că utilizatorii clienţi ai companiei E.ON sunt chinuiţi de indiferenţa şi lipsa de profesionalism cu care sunt trataţi de angajaţii companiei. Am purtat negocieri directe cu reprezentanţii E.ON pentru crearea unor condiţii cât de cât acceptabile pentru clienţii din Iaşi ai companiei. Am insistat foarte mult pentru mutarea sediului impropriu din Iaşi, de pe strada Agata Bârsescu, într-o altă locaţie care să asigure un minim de civilizaţie clienţilor. Sunt convins că, beneficiind de un spaţiu mai accesibil şi mult mai larg, ieşenii vor avea o mai bună interacţiune cu furnizorul de servicii de energie.

Nu vă ascund faptul că, în timpul audienţelor săptămânale pe care le ţin la sediul cabinetului parlamentar, foarte mulţi dintre petenţi se plâng de serviciile companiei E.ON România. În urma analizei legislaţiei în vigoare şi a legislaţiei europene în domeniu, am ajuns la concluzia că actele normative care reglementează relaţia furnizor/distribuitor/utilizator în domeniul energiei este lacunară. Se cere cu întâietate o schimbare de optică a legiuitorului faţă de prevederile contractelor cadru din materie, de prevederile normative din legislaţie, care reglementează timpii de intervenţie a furnizorului în situaţia apariţiei unor avarii sau de normele juridice care reglementează datele obligatorii ce trebuie să facă parte din facturile înaintate utilizatorilor, astfel încât să nu mai fim în situaţia jenantă de a constata că legislaţia europeană în materie nu a fost respectată.

Dragi colegi, să nu uităm că legiuitorul suntem noi, Parlamentul României, ca reprezentanţi constituţionali ai puterii suverane a poporului roman şi, ca atare, avem obligaţia de a urgenta noul cadru legislativ în domeniul energiei.

Vă mulţumesc pentru atenţie. Deputat Sorin-Avram Iacoban, Colegiul nr. 10 Iaşi.