Valeriu-Andrei Steriu
Valeriu-Andrei Steriu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 mai 2017

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.86/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 mai 2017

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.15 Valeriu-Andrei Steriu - declaraţie politică: "Cum a ajuns Bucureştiul nocturn să găzduiască raliuri ca la Monte Carlo";

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Valeriu Steriu. Te rog, Vali!

Se pregăteşte domnul Gheorghe-Dănuţ Bogdan, de la PSD.

Microfonul...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu-Andrei Steriu:

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Cum a ajuns Bucureştiul nocturn să găzduiască raliuri ca la Monte Carlo".

Stimaţi colegi,

În fiecare noapte, pe străzile din Bucureşti, se organizează curse ilegale de maşini, precum raliul din Monte Carlo, spre disperarea bucureştenilor.

Bulevardele centrale din capitală - Aviatorilor, Magheru, Kiseleff, Dorobanţi, dar şi cele din periferie - devin noapte de noapte un pericol atât pentru pietoni sau participanţii la trafic, cât şi pentru şoferii inconştienţi care se află la volanul maşinilor sau motocicletelor angrenate în astfel de curse. Aceştia profită de orele târzii, de lipsa radarelor şi de numărul redus de echipaje de poliţie pentru a participa la curse ilegale cu maşini şi motociclete modificate, pentru a le creşte puterea motoarelor, pentru a atinge viteze foarte mari şi a produce zgomot puternic.

Locuitorii se plâng de zgomotul excesiv al maşinilor şi motocicletelor, dar în zadar sesizează autorităţile la 112, fiindcă, în ciuda numeroaselor sesizări, situaţia rămâne neschimbată.

Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliţia Rutieră, şi Primăria Capitalei, prin Poliţia Locală, nu iau nicio măsură pentru stoparea acestui fenomen, care, dacă nu va fi descurajat, va produce, cel mai probabil, într-un timp foarte scurt, accidente cu consecinţe deosebit de grave.

Dezinteresul autorităţilor faţă de această problemă şi nesancţionarea persoanelor care participă la astfel de curse îi încurajează pe aceştia să continue, spre disperarea locuitorilor zonelor respective, care, noapte de noapte, solicită în zadar ajutorul poliţiei.

Această situaţie trebuie să înceteze! Legislativul trebuie să înăsprească sancţiunile pentru cei care încalcă legea, iar Ministerul Afacerilor Interne trebuie să asigure respectarea legislaţiei! De altfel, în data de 8 mai am depus o interpelare, nr. 772 A, cu privire la această problemă, la care aştept în continuare răspuns din partea Ministerului Afacerilor Interne.

Aşadar, dragi colegi, se impune şi modificarea Codului rutier pentru a-i pedepsi şi descuraja pe şoferii care încalcă legea cu bună ştiinţă şi rea-voinţă, aşa cum putem observa, de altfel, din declaraţiile acestora din mediul online.

Vă invit să verificaţi în online. Găsim exprimări de genul următor: "...mă învârt sau mai bine zis mă învârteam în Bucureşti... am stat în Bucureşti şi am fost oprit de zeci de ori şi mai ales noaptea, când e vremea alergării..., şi erau foarte chitiţi să îmi ia talonul şi nu voiau nici să mă lase să ies din maşină, dar le-am zis că nu are rost să scrie procesul-verbal şi, dacă vor să cheme echipajul RAR, care există în Bucureşti, să îmi facă măsurătoare de decibeli. Dar nu au făcut asta şi au venit la mine cu un proces-verbal, iar eu le-am spus că nu semnez nimic, dacă în acel proces-verbal nu apare aşa cum scrie la lege. În secunda doi nu a mai zis nimic agentul. Mi-a dat actele, m-a lăsat să plec, iar dacă urma să vină un proces-verbal, eram pierdut". Deci acestea sunt comentariile pe care le găsim pe orice forum, ale celor care aleargă în Bucureşti, noaptea.

Trebuie să contribuim astfel la schimbarea unei de gândiri de acest gen, printr-o legislaţie mai riguroasă şi o aplicare corectă a legii, spre binele tuturor participanţilor la trafic, atât şoferi, cât şi pietoni.

Vă mulţumesc.

Deputat Valeriu-Andrei Steriu, din Bucureşti.