Dezbateri parlamentare

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Robert Alecu.

Se pregăteşte domnul deputat Petru-Bogdan Cojocaru.

Domnul Robert Alecu:

Doamnă preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Avem o ţară, avem o datorie".

A fost nevoie de un cântec pentru ca unii să îşi amintească din nou că România trebuie pusă la punct. "Avem o Ţară", cântecul intonat de un cor de copii în Catedrala Naţională a fost catalogat drept o provocare. Nu pentru conţinutul său - curat, moral şi creştin -, ci pentru o presupusă semnătură, vehiculată de oameni grăbiţi să arate cu degetul. Din acel moment, adevărul a fost lăsat deoparte. S-a declanşat o nouă vânătoare ideologică.

Versurile nu aparţin lui Radu Gyr, ci maicilor de la Mănăstirea Diaconeşti, judeţul Bacău, şi au fost scrise în anul 2007. Dar chiar şi dacă ar fi fost ale lui Radu Gyr, textul nu glorifică nicio mişcare politică, nu justifică crime şi nu incită la ură. "Avem o ţară ca o gură de rai, avem o cruce şi un împărat." Acesta este conţinutul real. Nimic mai mult, nimic ascuns. Un cântec despre neam, credinţă şi speranţă. A-l transforma într-un delict cultural arată cât de departe s-a ajuns cu cenzura travestită în morală.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 pedepseşte propaganda fascistă şi cultul criminalilor de război, însă nu pedepseşte poezia, nici cântecul, nici rugăciunea. A cere autosesizarea Parchetului pentru o piesă cântată de un grup de copii nu o poţi numi vigilenţă, ci, mai degrabă, abuz moral. Şi devine cu atât mai grav când solicitarea vine din partea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", o instituţie finanţată din bani publici. Cine vorbeşte pe bani publici trebuie să o facă cu răspundere şi cu respect faţă de adevăr, nu în logica stigmatizării.

România este astăzi singurul stat din Europa care predă, ca disciplină distinctă şi obligatorie, "Istoria evreilor. Holocaustul". Nu dintr-o nevoie firească de cunoaştere, ci dintr-o teamă instituţionalizată de a nu fi judecaţi greşit. Din acea teamă s-a născut, treptat, deprinderea de a vorbi cu precauţie, chiar şi atunci când spunem adevărul.

Biserica Ortodoxă Română nu are nevoie să fie tolerată. Are dreptul să fie respectată. Ea a fost şi rămâne coloana vertebrală a neamului românesc. În jurul ei s-au păstrat limba, credinţa şi statornicia acestui neam. Avem o ţară, avem credinţă, avem sfinţi în rai. Acesta este adevărul pe care nu-l putem interzice.

Şi, totuşi, în faţa zgomotului, trebuie spus limpede: a iubi ţara nu este o vină, ci o datorie. Cine înţelege asta, înţelege de ce s-a cântat. Cine nu, caută vinovaţi acolo unde nu există. Avem o ţară, avem credinţă, avem sfinţi în rai. Cât timp vom şti să le preţuim, România nu va avea nevoie să se justifice în faţa nimănui.

România nu se rosteşte în şoaptă.

România se cântă cu demnitate.

Vă mulţumesc.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Petru-Bogdan Cojocaru? Nu a ajuns.