Dezbateri parlamentare

Domnul Cătălin Drulă:

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Brian Cristian şi se pregăteşte domnul deputat Bouda Ştefan.

A, nu, îmi cer scuze!

Se pregăteşte domnul deputat Petreţchi.

Domnul Brian Cristian:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

România a trecut în ultimele luni pe lângă un risc real de criză financiară, iar fără măsuri rapide eram la un pas de a pierde ratingul de investiţii, de a avea pieţe financiare închise şi a nu ne mai putea finanţa ca stat.

Tradus în viaţa de zi cu zi asta ar fi însemnat salarii şi pensii doar pentru câteva luni, iar apoi blocaj.

În acest context, revenirea la responsabilitate politică nu a fost doar o opţiune, ci o necesitate, iar măsurile nepopulare şi grele pentru români, şi îndelung criticate, de data aceasta au fost necesare.

Evident că mulţi şi-ar fi dorit ca ordinea firească să fi fost mai degrabă tăierea risipei din cheltuieli publice decât modificarea taxelor. Dar, tocmai de aceea, în acest context, trebuie să vorbim despre reorganizarea teritorială.

România funcţionează după aceleaşi principii din 1968.

Între timp, România s-a schimbat radical. Am pierdut milioane de oameni prin migraţie, natalitatea a scăzut, economia s-a concentrat în câţiva poli de dezvoltare, iar statul a rămas împărţit ca acum aproape 60 de ani. Preţul îl plătesc, în schimb, în fiecare zi, cetăţenii: prin servicii slabe, bani irosiţi şi şanse inegale de dezvoltare.

Actualul model administrativ nu mai corespunde realităţii demografice şi menţinerea lui generează costuri uriaşe şi rezultate slabe, mai ales în comunele şi oraşele mici.

Avem prea multe UAT-uri, avem prea puţini locuitori. Avem peste 2.800 de comune, adică aproximativ 90% din totalul unităţilor administrativ-teritoriale, dar ele găzduiesc doar 44% din populaţie.

Aproape jumătate dintre ele, dintre UAT-uri, 1.500 la număr, au sub 3.000 de locuitori, iar peste 75% din toate localităţile nu depăşesc 5.000.

Mai mult, 119 oraşe, adică 55% din total, nu mai îndeplinesc nici măcar criteriul legal minim de 10.000 de locuitori.

Peste 400 de comune au sub 1.500 de locuitori, iar sute de localităţi funcţionează într-o zonă de nelegalitate demografică şi consumă resurse ca şi cum ar fi viabile.

Nu vorbim doar de cifre, vorbim de acces la servicii esenţiale, în contextul în care peste 80% din oraşele mici nu au spitale sau secţii de spital, iar distanţa medie până la unitatea medicală trece de 20 de kilometri.

În educaţie, comunele mici nu au şcoli gimnaziale, oraşele sub 3.000 de locuitori nu au creşe şi adesea nici licee. Asta înseamnă copii care fac zeci de kilometri până la şcoală şi oameni bolnavi care nu ajung la timp la medic.

Aceasta nu este o dezbatere tehnică, ci una profund politică şi morală.

Vrem să continuăm să finanţăm structuri goale de conţinut doar pentru a păstra funcţii şi influenţă locală sau vrem să direcţionăm resurse către servicii reale, către oameni?

România anului 2026 nu mai poate fi administrată după harta de acum 50 de ani. Dacă vrem un stat modern, reforma administrativ-teritorială este o obligaţie.

Mulţumesc.

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc.