Dezbateri parlamentare

Domnul Florin Iordache:

Îl invit pe domnul Remus Cernea, apoi se pregăteşte domnul deputat Paul Dumbrăvanu, după care vom închide şedinţa.

Deci, domnule Remus Cernea, aveţi trei minute şi apoi domnul deputat Paul Dumbrăvanu.

Mulţumesc.

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc foarte mult.

Declaraţia mea politică se intitulează: "Patrulele de partid şi pericolul naţionalismului şi al extremismului politic".

"Naţionalismul este o boală infantilă. Este pojarul umanităţii" - Albert Einstein.

Un partid naţionalist, relativ recent înregistrat, a anunţat, săptămânile trecute, înfiinţarea unei aşa-numite "Patrule Vlad Ţepeş". Scopul declarat pentru publicul naiv este acela de "a ajuta la deszăpezire sau la inundaţii", dar, în realitate, această acţiune dă o expresie politică agresivă şi violentă şovinismului, fundamentalismului şi urii faţă de diverse categorii de cetăţeni.

Ideea că ideea "dacă statul român nu ne apără, ne vom apăra singuri", afirmată de preşedintele Partidului România Unită, reflectă un refuz al statului de drept şi al instituţiilor investite cu autoritate publică. Dacă am îmbrăţişa pe scară largă o astfel de abordare, statul s-ar dezintegra în haos şi anarhie, întrucât oricine s-ar putea simţi insuficient de protejat de către stat şi îndreptăţit să îşi facă singur dreptate.

Declaraţiile publice exprimate de către liderul PRU sunt de o ferocitate înfiorătoare şi au ca fundal un imaginar sadic şi misogin: consideră că acasă la o femeie care i-a devenit indezirabilă ar trebui trimişi "violatorii musulmani". Luptătorul de K1, care este coodonatorul patrulei de partid, îl numeşte pe un primar "creatură", întrucât nu îl poate considera om. Se transmite, aşadar, mesajul că, probabil, anumitor oameni patrula nu le va recunoaşte statutul de fiinţă umană, implicit nici drepturile ori demnitatea, astfel că îi va putea trata pe aceştia în orice mod va considera de cuviinţă.

Discursul urii, ostilitatea făţişă faţă de minorităţile naţionale, dar nu numai, referirile la acte de agresiune cărora le-ar putea cădea victime cei care au alte opinii, uniformele şi "patrulele de partid", naţionalismul, apetenţa nu faţă de dezbaterea de idei, ci pentru înfierarea unor persoane, populismul, intoleranţa manifestă, toate acestea, atunci când au fost împreună, au reprezentat ingredientele fatale care au dus, invariabil, spre violenţă.

Pentru a înţelege acest lucru este suficient să privim spre istoria secolului XX.

Fasciştii italieni, supranumiţi "Cămăşile Negre", s-au organizat şi ei în grupuri - de tipul unor "patrule" - prin care i-au ameninţat şi terorizat pe cei cu alte opinii politice. Printre nenumăratele fărădelegi comise chiar au şi răpit şi ucis pe 10 iunie 1924 un parlamentar din opoziţie, pe nume Giacomo Matteotti, care critica guvernarea dictatorului Benito Mussolini.

Trupele SA - "Cămăşile brune" - ale Partidului Nazist din Germania interbelică au atacat rivalii politici şi pe evrei care reprezentau ţinta predilectă a urii bătăuşilor lui Hitler.

Legionarismul lui Corneliu Zelea Codreanu a pornit tot prin astfel de "gărzi", acesta înscriindu-se mai întâi în organizaţia antisemită Garda Conştiinţei Naţionale, care a fost absorbită în partidul naţionalist înfiinţat de A.C. Cuza Liga Apărării Naţional-Creştine, în 1923. Patru ani mai târziu, Codreanu a înfiinţat organizaţia naţionalistă, fundamentalist religioasă şi antisemită Legiunea Arhanghelului Mihail, responsabilă de numeroase asasinate politice, crime şi acte de violenţă.

Comuniştii au avut cam aceeaşi abordare, înfiinţând la finalul celui de-al Doilea Război Mondial gărzile patriotice, formate din membri de partid. După impunerea regimului prosovietic, pentru câţiva ani gărzile au fost desfiinţate, dar dictatorul Nicolae Ceauşescu le-a reînfiinţat în 1968.

Totalitarismele se întâlnesc, aşadar, în atitudini, practici şi forme de manifestare, iar uniformele, atitudinile belicoase şi afişarea cu ostentaţie a "mândriei naţionaliste" au reprezentat fermentul violenţei.

Şi, pentru că am început acest articol cu un citat critic faţă de naţionalism al unui intelectual evreu, poate respins din start de către un naţionalist antisemit, voi încheia cu ceea ce spunea un foarte apreciat autor britanic, George Orwell, care a afirmat că: "Naţionalistul nu doar că nu recunoaşte atrocităţile comise de tabăra proprie, dar are şi o capacitate remarcabilă de a refuza să audă despre ele".

Vă mulţumesc.