Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 noiembrie 2018
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.177/2018
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 noiembrie 2018 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 noiembrie 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.16 | Dumitru Lupescu - declaraţie politică intitulată "Cetăţenii oraşului Găeşti au dreptul la civilizaţia anului Centenar - şoseaua de centură şi pasarela peste calea ferată"; | ![]() |
||
|
|
Domnul Marilen-Gabriel Pirtea: Domnul Dumitru Lupescu, USR. Urmează domnul Adrian Dohotaru. |
|
|
Bună ziua! Mulţumesc, domnule preşedinte, pentru corectura numelui. Declaraţia politică se numeşte "Cetăţenii oraşului Găeşti au dreptul la civilizaţia anului Centenar - şoseaua de centură şi pasarela peste calea ferată". Cetăţenii din oraşul Găeşti au semnalat de nenumărate ori ratarea anilor 2011-2018 privind obiectivele de investiţii, printre care se numără atât proiectul "Modernizare DN 61, Ghimpaţi-Găeşti", care include şi modernizarea pasarelei peste calea ferată, proiectul "Modernizare DN 72A, Târgovişte-Câmpulung", precum şi "Varianta de ocolire Găeşti", toate din judeţul Dâmboviţa. Ultima investiţie nominalizată anterior este acum prevăzută şi în MasterPlanul atât de lăudat, de transport, însă structurile centrale şi locale competente în materie - Ministerului Transporturilor, CNAIR, autorităţile locale - nu au făcut nimic pentru demararea investiţiei. Aşa a fost compromis cel mai mare proiect de investiţii în transport din judeţul Dâmboviţa. De ce nu are încă judeţul Dâmboviţa şi oraşul Găeşti centură ocolitoare? În Găeşti se intersectează trei drumuri naţionale: DN 7, DN 72 şi DN 61. Traficul din oraş este infernal, iar Găeştiul este sufocat de traficul greu. Proiectul "Varianta de ocolire Găeşti" a fost în sarcina guvernanţilor PSD şi a CNAIR, iar realizarea lui - cu termen 2015 - ar fi însemnat decongestionarea traficului în zona centrală a oraşului Găeşti şi, totodată, o importantă dezvoltare economică, cu crearea de locuri de muncă, atât de lăudată de guvernanţi. După ce indicatorii tehnico-economici ai lucrării au fost întocmiţi încă din 2009 şi aprobaţi prin Hotărârea de Guvern nr. 157/2011, proiectul a fost inclus în Strategia CNAIR, iar acum PSD şi, mai nou, partidele cu interese în zonă, au reuşit contraperformanţa să îl "îngroape" fără explicaţii. Privind consolidarea pasarelei de pe DN 61: pasarela peste calea ferată este într-o stare deplorabilă, are "bulină roşie", prezintă lipsuri în elementele de siguranţă a traficului, fisuri în structura de susţinere etc. Investiţia este înscrisă în programul CNAIR la nr. crt. 66. Proiectul ce include pasarela face parte din lista proiectelor CNAIR, Capitolul "Drumuri Naţionale în pregătire" - lungimea totală - 67,197 km. Vă rog să observaţi, în continuare, că acest proiect a intrat la apă, s-a diminuat. Ministerul nu vede micşorarea lungimii investiţiei. În 2009, investiţia avea lungime totală de 78 de kilometri. Pe site-ul CNAIR apar 76 de km. La Capitolul "Drumuri naţionale în pregătire" apar 67 de km. Şi atunci întrebăm: de ce nu au fost atrase fonduri europene pentru ducerea la îndeplinire a acestor lucrări de investiţii? De ce nu au făcut nimic autorităţile centrale şi locale pentru demararea proiectelor? Avea dreptate comisarul european Corina Creţu, atât de dezaprobată de guvernanţii actuali! "Nu vor!" Este de interes o revenire în atenţia publică a acestor necesităţi? Sigur că da! Sper ca edilii oraşului Găeşti să nu se opună acestor demersuri şi proiecte. Personal mă voi implica în readucerea în circuit a tuturor proiectelor de investiţii din judeţul Dâmboviţa. Vă mulţumesc. Deputat Dumitru Lupescu, Circumscripţia nr. 16 Dâmboviţa. |
|
|
Domnul Marilen-Gabriel Pirtea: Mulţumesc. |


