Dezbateri parlamentare

Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral:

Aşa cum ştim cu toţii, 1 iunie marchează Ziua Internaţională a Copilului, motiv de bucurie atât pentru copii, cât şi pentru noi, adulţii din jurul lor. Ne place să ştim că ai noştri copii sunt protejaţi de tot ceea ce le-ar putea face rău, sunt sănătoşi şi fericiţi. Nu departe de noi, însă, trăiesc copii cărora li s-a refuzat dreptul la copilărie, fără ca ei să aibă vreo vină. În România anului 2019, există copii care nu pot merge la şcoală sau la medic, copii care sunt agresaţi şi abuzaţi fizic, psihic sau sexual, de multe ori chiar de părinţii lor.

În ultimul an, am văzut nenumărate cazuri de copii care renunţă la şcoală pentru că trebuie să îşi ajute părinţii la treburile casnice sau pentru că trebuie să stea cu fraţii şi surorile lor cât timp părinţii sunt plecaţi la muncă, cu ziua. Am văzut copii desculţi în mijlocul iernii sau care locuiesc în nişte construcţii care cu greu se pot numi case şi care riscă să cadă la prima furtună. Iar aceeaşi situaţie reiese şi din statistici. Conform unui studiu al INS, peste 4,6 milioane de români pot fi consideraţi săraci, cei mai expuşi fiind copiii şi adolescenţii cu vârste de până la 18 ani.

Mai mult decât atât, pe lângă cei peste 52.000 de copii care se aflau în sistemul de protecţie a statului, la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, alţi peste 58.000 beneficiau de servicii de prevenire a separării de părinţi, conform datelor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

Aceste numere înseamnă pentru copii, dincolo de lipsa bucuriei pe care ar trebui să aibă parte în această perioadă a vieţii lor, lipsa unor elemente esenţiale pentru creştere, dezvoltare şi educare în condiţii optime. Situaţiile care au condus aici sunt diverse, de la părinţi care nu pot asigura condiţiile minime pentru copii şi aleg să îi ducă pe aceştia în centre pentru perioade determinate, timp în care pot remedia problemele, până la situaţii în care părinţii au dispărut complet din peisaj.

În oricare dintre situaţiile menţionate, statul joacă un rol crucial în asigurarea bunăstării minorilor. Prin urmare, avem nevoie de un sistem de protecţie complex şi coerent, mult debirocratizat, transparent, eficient din punct de vedere financiar şi procedural, care să pună pe primul loc interesul superior al copilului.

Sunt schimbări pe care noi, le putem face, iar modificarea Legii adopţiei este exemplul perfect pentru asta. Haideţi să facem asta pentru copiii României!

La mulţi ani, tuturor copiilor!