Marian Cruşoveanu
Marian Cruşoveanu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 octombrie 2024

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.126/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 octombrie 2024

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.16 Marian Cruşoveanu - declaraţie politică: "Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă vor deveni operaţionale în următorii ani";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Marian Cruşoveanu:

"Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă vor deveni operaţionale în următorii ani"

După o lungă aşteptare, prin efortul ministrului energiei, domnul Sebastian Burduja, şi al echipei sale, proiectul reactoarelor 3 şi 4 din cadrul CNE Cernavodă va deveni, în cele din urmă, realitate. După o amânare de zeci de ani şi după lungi discuţii cu partenerii noştri în materie de tehnologie nucleară civilă, investiţia în reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă marchează o nouă etapă în cooperarea internaţională a programului nuclear civil românesc, cu implicarea directă a unor parteneri strategici. Acest parteneriat asigură expertiza tehnică necesară şi resursele financiare esenţiale pentru succesul proiectului. Se pun astfel bazele unui sistem energetic modern, capabil să răspundă provocărilor climatice şi cerinţelor economice ale viitorului. Consorţiul internaţional care va realiza investiţia este format din companii de renume mondial: Fluor şi Sargent & Lundy din Statele Unite ale Americii, Atkins Realis din Canada, deţinătoarea tehnologiei CANDU, şi Ansaldo din Italia. Finanţarea proiectului este susţinută şi de statele participante, prin intermediul băncilor de import - export: USEXIM (3 miliarde de USD), Canada (2 miliarde de dolari canadieni, acord semnat la Ottawa) şi Italia (2 miliarde EUR, acord semnat în februarie 2024). Statul român se angajează, de asemenea, să sprijine acest proiect strategic cu toate resursele necesare.

Acest demers, alături de exploatarea gazelor din Marea Neagră, este unul dintre cele mai importante proiecte ale statului român în materie energetică. Partidul Naţional Liberal, prin Ministerul Energiei pe care îl conduce, îşi reafirmă angajamentul său pentru implementarea proiectelor de investiţii strategice şi pentru asigurarea unui mix energetic echilibrat, în care energia nucleară joacă un rol esenţial în atingerea obiectivelor de decarbonare şi în asigurarea independenţei energetice a României.