Dumitriţa Albu
Dumitriţa Albu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 iunie 2025

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.87/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 iunie 2025

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.16 Dumitriţa Albu - declaraţie politică intitulată "Reforma pe hârtie, tragedie în sala de naşteri";

 

Doamna Raluca Turcan:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Doamna deputat Dumitriţa Albu.

Video in format Flash/IOS

Doamna Dumitriţa Albu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Reforma pe hârtie, tragedie în sala de naşteri".

Vin astăzi în faţa dumneavoastră nu doar ca parlamentar, ci ca părinte, pentru că niciun rol politic nu poate anula durerea de a auzi că un bebeluş a murit la mai puţin de o oră de la naştere, într-un spital din România anului 2025, într-un oraş universitar, într-un centru medical considerat de excelenţă, Iaşi.

Familia acuză neglijenţă medicală, spune că au fost semne ignorate, că naşterea nu a fost supravegheată corespunzător.

Sunt acuzaţii care trebuie anchetate cu toată rigoarea, însă chiar şi înaintea oricărui verdict se ridică întrebarea: câte tragedii trebuie să mai îndure părinţii din România pentru ca Ministerul Sănătăţii să admită că sistemul pe care-l administrează este bolnav cronic?

Ni se spune, adesea, cu statistici reci şi lozinci sterile că reformăm sistemul, că investiţiile curg, că digitalizarea bate la uşă, că spitalele regionale sunt aproape de start. Dar în realitatea de la patul de spital sângele curge, nu fondurile, şi mor copiii, nu problema.

Nu vi se pare ironic că România se pregăteşte să construiască spitale noi, în timp ce în cele vechi viaţa nu are niciun preţ, că vorbiţi de performanţă într-un sistem în care o naştere devine o tragedie, pentru că, probabil, cineva, nu a avut timp sau chef să observe o hemoragie. Pentru că nu lipsa de bani e cauza, poate că nu lipsa de personal, ci lipsa de vigilenţă, de responsabilitate şi mai ales de frică. Pentru că, într-un sistem unde nu răspunde nimeni, greşelile devin obişnuinţă.

Solicit oficial ministrului sănătăţii să dispună o anchetă independentă, în cazul de la Iaşi, nu doar o comisie de imagine, să publice lunar situaţiile privind decesele neonatale şi motivele acestora în toate spitalele din România şi mai ales să vină în faţa Parlamentului pentru a explica ce măsuri reale a luat pentru prevenirea neglijenţei medicale în maternităţi.

Domnule ministru,

Reforma sănătăţii nu se face în birouri, cu grafice şi proiecte pe hârtie, se face în sala de naştere, la terapie intensivă, la camera de gardă, acolo unde încă se moare cu zile, acolo unde, în România de azi, încă mai mor copii din cauza neglijenţei şi a lipsei de răspundere.

Vă mulţumesc.

Albu Dumitriţa.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Turcan:

Reluăm.

Grupul parlamentar al PSD.

Domnul deputat Nicolae-Adrian Bara. Este? Nu este.