Daniel Grofu
Daniel Grofu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 februarie 2026

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.21/2026
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 februarie 2026

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.16 Daniel Grofu - declaraţie politică privind programele de înzestrare finanţate prin instrumentul UE Security Action for Europe - SAFE;

 

Doamna Gianina Şerban:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Dau cuvântul domnului deputat Daniel Grofu, din partea Grupului parlamentar POT.

Şi se pregăteşte doamna deputat Mariana Vârgă, de la neafiliaţi.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Daniel Grofu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi priveşte programele de înzestrare finanţate prin instrumentul UE Security Action for Europe - SAFE.

Pe 18 februarie 2026, la Palatul Parlamentului, domnul ministru al apărării naţionale a declarat că, până la 31 mai 2026, trebuie semnate cele 11 contracte de achiziţii individuale pentru înzestrare, finanţate din SAFE. Din totalul de 21 de programe, 10 sunt proiecte comune cu alte ţări şi 11 achiziţii individuale.

Valoarea aplicaţiei formulate de România este de 16,68 de miliarde de euro, a doua ca mărime după Polonia, cu 43,7 miliarde de euro. Din sumă, 75% sunt destinate apărării şi 25% infrastructurii duale - Autostrada Paşcani-Siret şi Paşcani-Ungheni.

Ministerul Afacerilor Interne a propus proiecte de 3 miliarde de euro privind echipamente de supraveghere, drone, mobilitate, managementul situaţiilor de urgenţă şi securitatea cibernetică.

În comunicatele oficiale şi mass-media sunt folosite expresii ca "alocare", "beneficiază", "primeşte", "oportunitate rară". Este foarte importantă precizarea că nici nu "beneficiem" de banii respectivi, cum declară Guvernul, şi nici nu îi "primim", cum ne linişteşte Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Pur şi simplu îi împrumutăm pe 40 de ani, cu o perioadă de graţie de 10 ani, astfel încât cele 16,68 de miliarde de euro sunt adăugate la muntele datoriei externe existente, spre a fi plătite de urmaşi. În timpul perioadei de graţie, dobânda este de 3%, adică 480 de milioane de euro pe an.

Ministrul apărării naţionale precizează că "se vor dezmorţi câteva segmente din industria naţională de apărare", că, pe lângă "relansarea unor capacităţi industriale", acestea să poată funcţiona şi după încheierea finanţării prin SAFE.

Nu este clar cum industria naţională de profil se va dezmorţi, având în vedere că sume imense sunt destinate achiziţiilor de armamente şi echipamente străine. Mai mult, Blocul Naţional Sindical afirmă că realitatea contrazice declaraţiile oficiale şi hotărârea CSAT.

Suntem în situaţia dependenţei cvasitotale de furnizori străini. A fost lăsată de izbelişte industria naţională de apărare, care dusese România în clubul select al marilor ... (I se întrerupe microfonul.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.