|
Domnul Viorel-Ionel Blăjuţ: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia politică se intitulează "Avem nevoie de dialog şi de echilibru în sănătate" Sistemul medical românesc pare a fi intrat în cea mai gravă criză de până acum. În acest moment, pe lângă subfinanţare cronică, sistemul sanitar se confruntă şi cu un grav deficit de personal. Medicii şi asistenţii medicali continuă să plece masiv din ţară. Doar în primele luni ale anului 2013 au părăsit România peste 600 de medici. Iaşiul, centru medical de excelenţă, este printre primele oraşe afectate de acest exod. Salariile îngrozitor de mici, dar şi acţiunile de intimidare şi chiar de defăimare din ultimele luni la adresa salariaţilor din sistemul medical, venite din partea unor instituţii importante ale statului, sunt principalele motive pentru care personalul medical preferă să plece din ţară. O situaţie atât de gravă, care poate conduce la colapsul întregului sistem medical, nu poate reclama decât măsuri excepţionale. Dar şi foarte multă înţelepciune. Din păcate, de câteva luni, asistăm la un veritabil dialog al surzilor, în care părţile implicate se plasează pe poziţii ireconciliabile. Pe de o parte, Ministerul Sănătăţii propune o aşa-zisă reformă a sistemului sanitar, care nu ia în calcul actorul principal: medicul. Deşi merită salutată ideea introducerii pachetului minimal de servicii medicale pentru toată lumea, cine va mai derula aceste servicii dacă vom rămâne fără medici? De cealaltă parte, medicii ameninţă cu greva generală şi cer salarii mai mari pentru personalul medial, dar şi 6% din PIB, pentru ca sistemul să funcţioneze la parametri optimi. Totuşi, nici până astăzi nu au fost propuse şi soluţii reale pentru a îndepărta găurile negre din sistem. Pentru a evita escaladarea conflictului, este absolut necesar ca cele două tabere să ţină cont una de cealaltă şi să vină la masa negocierilor. Avem nevoie de servicii medicale pentru toată lumea, dar avem nevoie şi de salarii decente pentru toţi medicii. Un medic rezident nu poate trăi cu 200 de euro pe lună! USL să-şi respecte promisiunile făcute medicilor sau să plece! Dacă sănătatea însăşi este armonie, echilibru şi amestec bine proporţionat al calităţilor, atunci dovediţi şi unii şi ceilalţi că aveţi calitatea de a negocia! Nu distrugeţi echilibrul incredibil de fragil al sistemului medical românesc! Deputat Viorel Blăjuţ, Colegiul uninominal nr. 12, Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi. Vă mulţumesc.
|