|
Domnul Dan-Cristian Popescu: Declaraţie politică: "Unificarea Dreptei, o şansă pentru România". Doamnelor şi domnilor deputaţi, Subiectul declaraţiei politice de astăzi este Dreapta românească. Teoretic, o coagulare a forţelor de dreapta din România este posibilă şi necesară, dar practic, lipseşte cu desăvârşire. În momentul de faţă, dreapta e mai curând un amestec de voci decât un proiect. Sunt mulţi cei care spun că dreapta este fărâmiţată din cauza orgoliilor. Mai mult, Parlamentul nostru este unul paradoxal din punct de vedere doctrinar: majoritatea partidelor şi parlamentarilor se consideră a fi de dreapta, dar aceeaşi majoritate susţine un guvern de centru-stânga. Partidul Democrat Liberal şi parlamentarii afiliaţi acestui grup sunt de dreapta, parlamentarii PNL sunt de dreapta, parlamentarii UDMR sunt şi ei de dreapta, parlamentarii PMP sunt de asemenea de dreapta. Mulţi parlamentari din PC, PP-DD, din Grupul minorităţilor şi chiar din PSD, împărtăşesc valori de dreapta. De aceea, stimaţi colegi, subiectul Dreptei româneşti şi a posibilei sale unităţi este un subiect de maxim interes. Doamnelor şi domnilor deputaţi, S-a vorbit mult despre unificarea dreptei şi nu s-a realizat nimic. De ce? Dintr-un motiv simplu: până acum nu s-a dorit cu adevărat unificarea dreptei, ci doar rezolvarea unor interese meschine. Divizarea este opera politicienilor care au refuzat această unificare, dominaţi de interese şi de grupuri de interese care nu au nimic de-a face cu convingerile doctrinare. Înainte de a discuta despre unificarea dreptei nu ar fi bine să ne întrebăm ce vrem de fapt să unificăm? Ce este dreapta? Economic, dreapta înseamnă taxe mici, birocraţie minimală, presiune cât mai mică din partea statului pentru mediul privat, respect pentru proprietate ca drept fundamental. Implicit, dreapta înseamnă...
|
|
Domnul Dan-Cristian Popescu: Implicit, dreapta înseamnă cât mai puţini angajaţi la stat, reducerea cheltuielilor statului, responsabilitate ridicată pentru fiecare ban cheltuit de la buget. Dar este, oare, dreapta românească doar un proiect economic? Dreapta presupune şi un proiect social. Dreapta este pentru întărirea societăţii civile autentice, racordată la agenda publică reală, dar şi pentru responsabilizarea mediului privat în problemele sociale. Dreapta, prin definiţie, reprezintă acel segment al spectrului politic asociat cu poziţii conservatoare, capitaliste, religioase, liberale, sau pur şi simplu opuse cu stânga politică. Aceasta cuprinde multe curente ideologice diferite, a căror separare poate fi fără echivoc, având ca prioritate apărarea ţării (naţionalism, patriotism), sau care caută în primul rând menţinerea ordinii sociale (tradiţionalism, conservatorism). Ideile care i se atribuie în prezent dreptei sunt cele de ordine morală, credinţă, familie, iar liberalismul este considerat principalul exponent al dreptei. Dreapta înseamnă, în România, ataşament faţă de valorile civilizaţiei occidentale şi angajament euro-atlantic. Stimaţi colegi, Nu ar fi o surpriză foarte mare pentru mine să descopăr că mulţi dintre dumneavoastră, colegii de la PSD sau UNPR, vă regăsiţi fie şi parţial în aceste valori de dreapta. Da, doamnelor şi domnilor parlamentari, cred că putem să spunem că şi atunci când votează cu stânga, poporul român este esenţialmente de dreapta! Stimaţi colegi, Unificarea dreptei nu se poate face decât pornind de la principii şi valori. Ea nu se poate face pornind de la persoane. Dreapta nu trebuie să se confunde cu vreo sectă în care e idolatrizat vreun lider politic sau altul. Mai mult, dreapta nu are neapărat nevoie de lideri carismatici, ci, dacă este cu adevărat asumată, îi este suficient mesajul său carismatic. Pentru că mesajul dreptei, dacă este rostit credibil de către politicieni credibili, este imposibil să nu ajungă la minţi şi suflete. Vrem să unificăm dreapta? Să o facem în jurul unei viziuni de dreapta asupra României! Să o facem încetând idolatriile politice, să o facem respectându-i valorile, aşteptând alături de noi pe oricine simte şi crede la fel ca noi. Şi acum, doamnelor şi domnilor colegi, voi reveni la începutul discursului meu. Avem un Parlament majoritar de dreapta, dar care susţine o guvernare de stânga. De ce se întâmplă aceasta? Explicaţia este simplă: Nu avem suficient curaj să ne apărăm ideile, valorile şi principiile în care credem! Suntem oare temători să ne exprimăm, ca politicieni, credinţa noastră politică? Forţele de dreapta nu vor obţine un succes electoral decât dacă se unesc. Dacă dreapta vrea să câştige alegerile, indiferent care sunt acelea - europarlamentare, prezidenţiale, parlamentare sau locale - condiţia este foarte simplă şi e cunoscută de multă vreme: unificarea forţelor de dreapta. Când vom pune capăt disensiunilor dintre noi, exprimându-ne credinţa în Dumnezeu şi iubirea faţă de patrie, atunci vom avea o dreaptă unită şi un proiect pentru România! Vă mulţumesc. Dan-Cristian Popescu, deputat ales în sectorul 2.
|