Alina Teiş
Alina Teiş

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 decembrie 2019

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.134/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 decembrie 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.17 Alina Teiş - intervenţie ce are ca titlu "Ziua Constituţiei";

 

Domnul Vlad-Emanuel Duruş:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, avem doi înscrişi. Niciunul nu este prezent în sală.

Reluăm lista cu Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.

Voi da cuvântul doamnei deputat Alina Teiş.

Video in format Flash/IOS

Doamna Alina Teiş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Titlul declaraţiei politice de astăzi este "Ziua Constituţiei".

Pe data de 8 decembrie sărbătorim Ziua Legii fundamentale a statului român, legea care reglementează principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor şi autorităţilor publice fundamentale. Este legea fără de care un stat n-ar putea funcţiona, şi anume Constituţia.

Arhivele arată că ţara noastră a avut şapte constituţii şi 16 revizuiri ale acestora. Prima Constituţie este din 1866, modificată în 1879, după ce am dobândit independenţa. Mai apoi, proclamarea Regatului, în 1884, a adus o nouă modificare. În 1916 s-a început o revizuire, care a fost finalizată în 1917, când s-a acordat votul universal. În 1923, vorbim deja despre o altă Constituţie, şi apoi, în 1938, s-a adoptat o nouă Constituţie. Iar între anii 1940-1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Constituţia a fost suspendată. În 1948, 1952 şi 1965 au urmat alte trei Constituţii. În 1991 a venit rândul Constituţiei de după căderea comunismului, iar această lege fundamentală a fost revizuită în 2003.

Ziua Constituţiei României se sărbătoreşte de 23 de ani. Pe 13 noiembrie 1995 a fost adoptată Propunerea legislativă privind proclamarea "Zilei Constituţiei României" pentru data de 8 decembrie.

În orice democraţie, Constituţia este expresia cea mai înaltă a valorilor unei naţiuni şi asigură acea legătură de încredere între cetăţeni şi instituţiile statului. Constituţia este esenţială pentru dezvoltarea solidă şi durabilă a oricărei societăţi.

Respectarea Constituţiei este singura cale adevărată spre evoluţia unei ţări. Ataşamentul faţă de valorile constituţionale reprezintă cheia societăţii, a dezvoltării unei culturi politice, a disponibilităţii pentru negociere şi spre toleranţă. Respectarea Constituţiei este garantul echilibrului social, care condiţionează, implicit, dezvoltarea economică sustenabilă, egalitatea de şanse pentru fiecare şi împiedică, pe de altă parte, corupţia, abuzurile şi lipsa de profesionalism în conducere şi administrare.

De Ziua Constituţiei României adresez un mesaj tuturor românilor, să contribuie fiecare la edificarea unei societăţi guvernate de adevăr şi dreptate şi să cinstească acest act fundamental! Chiar art. 16 al Constituţiei stipulează că "nimeni nu este mai presus de lege". Toţi suntem egali în faţa legii şi a autorităţilor publice!

Vă mulţumesc.

Deputat al PSD, Mehedinţi, Alina Teiş.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vlad-Emanuel Duruş:

Mulţumesc şi eu, doamnă deputat.