Ştefan Bouda
Ştefan Bouda

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 februarie 2026

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.9/2026
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 februarie 2026

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.17 Ştefan Bouda - declaraţie politică intitulată "Lecţia oferită de calamităţile din satele Gârnic şi Ravensca";

 

Domnul Cătălin Drulă:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Bouda Ştefan.

Se pregăteşte, din partea Grupului SOS, domnul deputat Oltenaşu, dacă e prezent.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ştefan Bouda:

Mulţumesc, domnule preşedinte în şedinţă.

Declaraţia mea politică se intitulează "Lecţia oferită de calamităţile din satele Gârnic şi Ravensca".

Stimaţi colegi,

Vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a atrage un semnal de alarmă asupra situaţiei critice în care se află cetăţenii din localităţile Gârnic şi Ravensca din judeţul Caraş-Severin, în urma ultimelor calamităţi naturale. Nu vorbim doar despre statistici meteorologice, ci despre oameni care au rămas efectiv izolaţi.

Copacii prăbuşiţi pe carosabil au blocat singurele căi de acces, lăsând comunităţi întregi fără conexiune cu serviciile de urgenţă, fără aprovizionare, într-o stare de incertitudine totală.

În acest sens, am înaintat deja interpelări oficiale către Ministerul Mediului şi Ministerul Transporturilor. Am solicitat acestor instituţii măsuri concrete şi urgente pentru deblocarea situaţiei şi mai ales pentru prevenirea unor astfel de episoade, pe viitor, prin lucrări de întreţinere adecvate. Această situaţie scoate la iveală vulnerabilitatea infrastructurii montane.

Drumurile care leagă aceste comunităţi de minorităţi nu sunt simple rute opţionale, ci linii vitale de supravieţuire.

Este inacceptabil ca în anul 2026 o furtună să poată paraliza complet viaţa unor cetăţeni români, din cauza lipsei unui plan de întreţinere preventivă a drumurilor şi a lizierei de pădure.

Deşi suma de bani pe care o direcţionez anual, în calitate de deputat, către aceste comunităţi, reprezintă un sprijin necesar, ea nu poate şi nu trebuie să substituie obligaţia statului de a asigura siguranţa infrastructurii naţionale.

Aştept răspunsuri clare şi asumate la interpelările depuse şi solicit public, de la această tribună:

1. Toaletarea preventivă a arborilor care pun în pericol drumurile montane;

2. O strategie de intervenţie rapidă pentru zonele greu accesibile, astfel încât localităţi precum Gârnic şi Ravensca, să nu mai fie niciodată rupte de lume.

Solidaritatea noastră, ca legiuitor, trebuie să ajungă până la ultimul număr de casă, indiferent de atitudine sau de altitudine, sau de etnia locuitorilor.

Vă mulţumesc.

Bouda Ştefan, minorităţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc.