Costică Macaleţi
Costică Macaleţi

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 septembrie 2012

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.81/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 septembrie 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.18 Costică Macaleţi - declaraţie politică intitulată "Verificări periodice ale serviciilor medicale";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Costică Macaleţi:

"Verificări periodice ale serviciilor medicale"

Declaraţia mea politică se referă la măsura salutară luată de Casa de Sănătate Botoşani, care a decis că va verifica periodic serviciile medicale.

Se cunoaşte mult prea bine, atât de către specialiştii din sistemul medical, dar şi de către publicul larg, că în anii trecuţi "băieţii deştepţi" au acţionat şi în sănătate, nu doar în energie. Folosindu-se de tot felul de artificii la limita legii, şi mai ales dincolo de aceasta, respectivii au solicitat şi încasat de la Casa de Sănătate Botoşani sume importante pentru servicii neefectuate sau supraevaluate faţă de valoarea reală a pieţei.

În scopul evitării unor astfel de situaţii, furnizorii de servicii medicale vor fi verificaţi lunar, prin sondaj, dacă au cheltuit eficient banii daţi de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Botoşani. Măsura va fi aplicată din această lună, iar verificările vor fi efectuate de corpul de control de la CAS. Măsura a fost luată pentru evitarea plăţii unor servicii nerealizate, nefiind normal să plătim, din banii contribuabililor, ceva ce nu s-a consumat. În caz contrar, banii trebuie recuperaţi de instituţia care finanţează sistemul sanitar, un proces de lungă durată şi anevoios. În acest sens, salut decizia de a se verifica realitatea efectuării serviciilor medicale, înainte de parcurgerea celorlalte faze ale execuţiei bugetare, în sensul plăţii şi decontului. În fiecare lună se va efectua, prin sondaj, controale la toate tipurile de furnizori de servicii medicale, înainte de plată, iar acolo unde vor fi găsite nereguli, nu vor mai fi plătite serviciile medicale.