Claudiu-Andrei Tănăsescu
Claudiu-Andrei Tănăsescu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 mai 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.63/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 mai 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.18 Claudiu-Andrei Tănăsescu - declaraţie politică cu titlul: "Pledoarie pentru reducerea TVA la alimentele de bază";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Claudiu-Andrei Tănăsescu:

"Pledoarie pentru reducerea TVA la alimentele de bază"

Prin prezenta declaraţie politică pledez în favoarea aplicării regimului de impozitare special pentru alimentele de bază şi totodată îmi exprim susţinerea faţă de propunerea Guvernului Ponta de a iniţia un prim program-pilot ce constă în micşorarea taxei pe valoare adăugată la pâine şi produse de panificaţie cu 15 procente, începând cu luna iulie 2013.

Încă din anul 2006, Partidul Conservator, al cărui membru sunt, a iniţiat proiectul de lege ce prevedea reducerea TVA de la 19% la 9% pentru produsele alimentare de bază: carne, pâine, peşte, lapte, ouă, zahăr, ulei. La acel moment, proiectul de lege a primit aviz negativ din partea Guvernului, invocându-se faptul că reducerea TVA la alimentele de bază ar conduce la o reducere semnificativă a veniturilor bugetului de stat (întrucât aceste produse reprezintă un segment de piaţă important) şi nu va produce, într-un final, efectul mult scontat, şi anume micşorarea preţurilor din magazine.

Consider că, la acel moment, decizia Guvernului a fost una eronată, iar aplicarea unui TVA diferenţiat, cu precădere în sectorul agricol, ar rezolva problematica evaziunii fiscale şi a distorsiunilor în funcţionarea normală a pieţei produselor agricole şi alimentare, ce poate genera totodată o reducere proporţională a preţului de la raft cu cota redusă de TVA.

Ulterior, măsura abuzivă luată de Guvernul Boc de creştere a TVA de la 19% la 24% a avut consecinţe negative pentru cetăţeanul de rând. Creşterea preţurilor, implicit scăderea nivelului de trai al românilor, pe de o parte, şi scăderea consumului, pe de altă parte, au avut efecte negative asupra economiei.

Conform specialiştilor, pâinea este cel mai bine vândut produs alimentar din România. Fiecare român consumă în medie o pâine pe zi. Problema este că doar o treime din pâinea vândută în România este fiscalizată, celelalte două treimi fiind vândute la negru. Reducerea TVA va încuraja disciplina fiscală, prin vânzarea pe baza bonului de casă.

Succesul unei astfel de politici sociale de scădere a TVA-ului la alimentele de bază, în speţă pâine, derivă din ulterioara accesibilitate pe piaţă a acestor bunuri de strictă necesitate, în special pentru familiile cu venituri mici. Un alt obiectiv ce ar putea fi atins o dată cu scăderea TVA-ului la pâine este stimularea consumului. Deloc întâmplător, multe state din Uniunea Europeană au o cotă redusă a TVA la produsele alimentare, procentul apropiindu-se chiar de zero.

După un an de la preluarea Executivului, USL a înregistrat realizări cu un impact social ridicat, cum sunt reîntregirea pensiilor şi a salariilor bugetarilor. Însă, USL nu trebuie să omită să îşi respecte angajamentul asumat în campania electorală, şi anume reducerea TVA la alimentele de bază, ca măsură vitală împotriva evaziunii fiscale.