Dezbateri parlamentare

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Invit la microfon, din partea Grupului parlamentar al PSD, pe doamna deputat Sonia-Maria Drăghici.

Doamna deputat, aveţi cuvântul.

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Parlament unicameral sau bicameral pentru România".

Are România nevoie de un parlament unicameral? Este instituţia parlamentară una cu adevărat costisitoare? Care sunt cauzele dominaţiei puterii executive asupra celei legislative? Sunt câteva dintre întrebările pe care şi le pun deopotrivă politicieni, analişti politici, jurişti şi chiar simpli cetăţeni.

Discuţiile privind structura Parlamentului României au la bază o multitudine de cauze, o parte fiind legate de evoluţia procesului de democratizare a ţării, altă parte fiind cauzate de analiza costurilor necesare susţinerii parlamentarismului românesc. Din nefericire, o a treia sursă de dispute are la bază lupta politică, adică exact cea care trebuie ţinută sub control legislativ, pentru a se asigura separaţia puterilor în stat şi alternanţa la guvernare, cele două premise importante pentru consolidarea democraţiei unei ţări.

Ceea ce ştim este că parlamentele naţionale europene au cunoscut, de-a lungul istoriei lor, mai multe reforme şi transformări, unele dintre ele ajungând, într-adevăr, în zilele noastre, să fie unicamerale. În cazul statelor din Uniunea Europeană, cele mici ca suprafaţă sau număr de locuitori s-au orientat spre un parlament unicameral (Grecia, Portugalia, Ungaria, Bulgaria, Slovacia, Lituania, Letonia şi Estonia), toate având sub jumătate din populaţia României.

Dintre ţările cu un standard de viaţă mai ridicat, doar Suedia, Danemarca, Finlanda şi Luxemburg au parlament unicameral, dar populaţii mult sub cea a României.

În toate celelalte ţări ale Uniunii Europene, parlamentele naţionale sunt bicamerale, numărul de parlamentari raportat la populaţie depăşind cu mult situaţia din România, chiar şi după scrutinul din noiembrie 2012.

Deputaţii şi senatorii din Comisia privind revizuirea Constituţiei au respins amendamentul formulat de grupurile parlamentare ale PDL, potrivit căruia "Parlamentul este alcătuit dintr-o singura Cameră". Argumentele invocate au fost multiple, susţinerea parlamentului bicameral având la bază tradiţiile istorice ale parlamentarismului, necesitatea dublei lecturi a textelor de lege, accesul mai bun al minorităţilor la procesul legislativ, necesitatea creşterii puterii legislativului faţă de executiv.

În ultimii ani, am constatat însă nu numai tendinţa de minimalizare a puterii legislative, ci şi cea de denigrare a Parlamentului, prin discreditarea membrilor săi, fenomene ce nu converg spre o evoluţie democratică a politicii româneşti.

Manevrele de forţare a instituirii sistemului monocameral nu sunt de natură a convinge persoanele cu o cultură politică reală de avantajele acestuia pe termen lung. De altfel, consultarea marii mase a populaţiei prin referendum nu va putea să se bazeze pe o reală cunoaştere şi înţelegere a sistemului legislativ, referendumul consultativ având, de fapt, rolul de a consolida o opinie preformată a conducătorilor privind o situaţie decizională dificilă, în care populaţia doar cunoaşte mai bine realităţile vieţii cotidiene şi nevoile sale în viitor.

Aş dori ca deciziile viitoare de evoluţie democratică a ţării să fie luate în cunoştinţă de cauză, iar platformele de discuţie şi comunicare pe această temă să aibă loc numai în prezenţa specialiştilor în drept constituţional şi a liderilor politici.

Inversarea sistemului de valori, criza morală, corupţia şi demonetizarea valorilor societăţii nu trebuie să ajungă până la vârful democraţiei româneşti. Abordarea celor mai importante probleme ale ţării trebuie să fie matură şi responsabilă, pentru a ne creşte sentimentul de stimă naţională, atât în ochii propriilor cetăţeni, cât şi în comunitatea europeană.

Repetarea referendumului consultativ privind structura Parlamentului României, atât timp cât există o viziune clară în proiectul noii Constituţii faţă de acest aspect, pe lângă faptul că implică eforturi financiare nejustificate şi mari, constituie o eroare politică şi nu reprezintă un act esenţial de propăşire democratică a României.

Probabil că, în viitor, surâsul condescendent al istoriei va sancţiona stângăciile evoluţiei politice a României postdecembriste, dar avem, totuşi, datoria să ne asigurăm că generaţiile viitoare vor zâmbi.

Vă mulţumesc.

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc şi eu, doamnă deputat.