|
Doamna Oana-Silvia Vlăducă: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Declaraţia politică: "Între isterie şi decenţă, între manipulare şi onestitate". Stimate colege, Stimaţi colegi, În liniştea aparentă în care ne-am întors, în lumina a ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni şi în speranţa că decenţa nu a fost îngropată în dialogul public, cred că e utilă o dezbatere aplicată pe mai multe subiecte. Până acolo însă, pentru noi, ca partid, pentru noi, ca societate sunt necesare câteva concluzii. Democraţia nu poate fi confiscată în numele unei reprezentări populare mai mult sau mai puţin reprezentative. Cred că am muncit mult, ca ţară, pentru asigurarea unor principii democratice solide şi nu ne putem permite ca interese nelegitime să acopere aceste repere, repet, în numele unei false porniri populare. Votul se apără şi suntem datori să facem asta, indiferent care ar fi contextul şi indiferent cum s-ar numi protagoniştii. Cadrul constituţional trebuie respectat de către toată lumea, indiferent că ne aflăm în Palatul Parlamentului, la Guvern sau la Cotroceni. Din nefericire, ce s-a întâmplat în aceste săptămâni a ilustrat o proiecţie de preşedinte deplasată de la aşezarea sa din Constituţie. Un preşedinte care, în mod conştient şi voit, a dorit să fie actor şi beneficiar al unei lupte politice din care nu avea voie să facă parte. Un preşedinte care a abdicat de la misiunea imperativă de a echilibra părţi contradictorii şi de a le oferi un spaţiu de dialog. Un preşedinte, nu jucător, ci profitor, al cărui derapaj constituţional se va întoarce, mai devreme sau mai târziu, împotriva noastră, a tuturor. Pentru ca o măsură să fie bună, nu este suficient ca ea să fie bună, ci trebuie explicată ca atare. Nu am nicio îndoială că Ordonanţa nr. 13 a fost extrem de corectă pe fondul ei şi venea să îndrepte lucruri strâmbe din Codul penal. Au spus asta toţi oamenii de drept cu care am discutat în aceste săptămâni şi mi-au explicat că, mai devreme sau mai târziu, acele îndreptări obligatorii se vor impune. Corelat însă cu o acţiune uriaşă de manipulare şi deturnare a dezbaterii publice, demersul Guvernului a fost sufocat de stradă. Nu poţi avea o discuţie onestă, cu argumente pro şi contra, când propaganda alimentată de unele instituţii ale statului atinge isteria. Nu poţi explica raţional demersul guvernamental când zeci de mii de oameni sunt manipulaţi şi instigaţi împotriva unui guvern legitim şi a unei majorităţi legitime. În fine, nu poţi aplica programul de guvernare votat de cetăţeni, dacă însuşi Preşedintele statului alimentează o furie populară de care doar se foloseşte în interes electoral propriu. Din păcate pentru cei care au dorit răsturnarea forţată a unui guvern legitim, Curtea Constituţională, arbitru corect, imparţial, a decis că Guvernul PSD-ALDE a acţionat conform prerogativelor sale legale şi a respectat cu stricteţe principiul separaţiei puterilor în stat. Prin urmare, toate atacurile politice privind aşa-zisa încălcare a legii au fost fără temei. Cine răspunde pentru asta, când instigatorii de ieri se pozează astăzi la schi?! Decizia CCR trebuie privită în sens mai larg. Curtea a arătat cine are dreptul să guverneze România, iar decizia Curţii este simplă: Guvernul PSD, ales de milioane de români pentru a creşte nivelul de trai, are dreptul legal şi constituţional de a guverna. CCR a stabilit fără putere de tăgadă dreptul guvernului de a guverna ţara, un drept care nu poate fi exercitat de nicio altă autoritate, fie ea aleasă sau numită, cum este DNA, CSM sau parchete. Estomparea măsurilor din Programul de guvernare pare a fi, în definitiv, obiectivul primordial al celor care au încercat şi încearcă încă răsturnarea ordinii stabilite la 11 decembrie. Românii au votat atunci un program consistent de guvernare şi majoritatea PSD-ALDE a trecut la aplicarea lui. Mai mult de două treimi din măsurile propuse pentru trimestrul I sunt deja adoptate. La ultima şedinţă de Guvern s-au adoptat măsuri esenţiale pe zona de investiţii, apărare şi sănătate. Şi atunci, care să fie motivul supărării oamenilor? Sau tocmai teama de a ne duce acest program la îndeplinire îi determină pe unii să acţioneze la disperare, răsturnând orice reguli de joc democratic?! Dacă-i aşa, atunci avem o veste proastă pentru ei. Ne vom duce acest program la îndeplinire până la ultima virgulă din ultima pagină. Suntem determinaţi să facem asta şi să nu acceptăm comenzi imperative, puse în aplicare de marionete cu funcţii, care n-au ascultat niciodată în viaţa lor de propria conştiinţă, poate pentru că n-o au, ci doar de comenzi străine interesului naţional al României. Mai devreme sau mai târziu, apele se vor limpezi şi gunoaiele vor ieşi la suprafaţă. Vă mulţumesc. Deputat PSD de Dâmboviţa, Oana Vlăducă.
|