Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 mai 2017
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.92/2017
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 mai 2017 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 mai 2017
| 1. | Declaraţii şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.18 | Oana-Mioara Bîzgan-Gayral - declaraţie politică pentru marcarea Zilei internaţionale de acţiune pentru sănătatea femeilor; | ![]() |
||
|
|
O invit pe doamna Oana Bîzgan. Se pregăteşte doamna Camelia Gavrilă, de la PSD. |
|
|
Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate colege, Stimaţi colegi, Pe 28 mai am marcat Ziua internaţională de acţiune pentru sănătatea femeilor. Vă amintesc art. 34 din Constituţia României, alineatul (1): "Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat". Alineatul (2): "Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei, a sănătăţii pacienţilor". România ocupă primul loc din Europa în ceea ce priveşte mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin, de 6,3 ori mai mult decât media ţărilor Uniunii Europene. Sunt circa 9,5 milioane de femei cu vârsta de peste 15 ani în România care se află sub risc de cancer de col uterin. Acesta este şi cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor din ţara noastră. În jur de 3.500 de femei se îmbolnăvesc în fiecare an, iar dintre acestea mult peste jumătate, circa 2.000, mor. 2.000 de vieţi care ar putea fi salvate! 2.000 de familii îndoliate! Mulţi copii fără mame! Mai mult, supravieţuitoarele trec, de cele mai multe ori, printr-o intervenţie chirurgicală radicală, în urma căreia calitatea vieţii lor scade considerabil, iar trauma psihică asociată este şi ea extrem de importantă, atât pentru femeile care suferă o histerectomie, cât şi pentru soţul şi toată familia pacientei. Toate acestea pentru că statul român, prin toate instituţiile sale, nu face tot ce este obligat constituţional să facă, pentru binele cetăţenilor şi cetăţenelor sale. Cancerul de col uterin poate fi prevenit prin controale periodice. Diagnosticat în stadii incipiente, el poate fi tratat şi vindecat. În ciuda acestor chestiuni cunoscute, a durat nedrept de mult până când statul român a ajuns să deconteze testul citologic Babeş-Papanicolau. În România, din cauza incidenţei crescute a cancerului de col, recomandările sunt ca testul PAP să se efectueze în fiecare an. Cu toate acestea, fondurile alocate acestui program nu sunt nici pe departe suficiente, pentru că toate celelalte investigaţii medicale nu sunt gratuite. În plus, în oraşele mici, în mediul rural, fie nu există deloc medici specialişti, fie nu există suficienţi. Cancerul de col uterin nu are vârstă, iar medicii observă îmbolnăviri la paciente din ce în ce mai tinere, însă doar în oraşele mari şi în centre medicale private acestea au o alternativă la tratament, la viaţă. Am asistat cu mâhnire la promovarea unor iniţiative legislative care să încurajeze natalitatea în mod populist, când o preocupare autentică pentru natalitate s-ar traduce în primul rând printr-o investiţie reală în sănătatea femeilor. Cancerul de col uterin este asociat de multe ori cu cancerul de sân - a doua cauză de deces a femeilor din România. O prioritate ar trebui să fie şi asigurarea de psihoterapie pentru supravieţuitoarele acestei boli, pentru familiile lor. Inutil să vă spun ceea ce ştiţi deja: deşi sunt decontate, conform legii, nu sunt bani în sistem suficienţi. Permiteţi-mi să vă amintesc că o componentă esenţială în prevenţie este educaţia. Suntem în anul 2017 şi inclusiv în Parlamentul României ne ferim să facem ceea ce este clar necesar şi în interesul populaţiei, ba chiar încercăm să interzicem cu orice preţ educaţia pentru sănătatea sexuală, deşi conform Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţile publice locale, precum şi orice alte instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul sănătăţii sunt obligate să adopte, în condiţiile legii, toate măsurile necesare pentru derularea sistematică în unităţile şcolare de programe de educaţie pentru viaţă. La începutul acestui an, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei a pus în consultare publică proiectele de programe şcolare pentru gimnaziu, iar acestea nici unele nu includ menţiuni despre egalitatea de gen, drepturile femeilor, stereotipuri de gen, discriminare, educaţie sexuală sau drepturi reproductive. Ce mai aşteptăm? Cât mai aşteptăm? Hai să facem noi! Acum! Hai să salvăm vieţi! Hai să nu mai lăsăm familii îndoliate! Hai să ne însănătoşim cu toţii! Mulţumesc. Oana Bîzgan, deputat USR, Circumscripţia nr. 42 Bucureşti. |
|
|
Mulţumesc. |


