Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 iunie 2019
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.80/2019
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 iunie 2019 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 iunie 2019
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.18 | Vasile Cîtea - declaraţie politică având titlul "PNL, atac la repausul săptămânal obligatoriu"; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Domnul Dobrovie nu este. Doamna Elena Hărătău este? Nu. Domnul Ionel Floroiu? Doamna Alina Teiş? Domnul Vasile Cîtea. Vă rog. |
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Declaraţia mea de astăzi este intitulată "PNL, atac la repausul săptămânal obligatoriu." Dragi colegi, Opoziţia parlamentară, condusă de către Partidul Naţional Liberal, nu se dezminte şi, după tentativa de distrugere a industriei IT din România, a pus gând rău tuturor angajaţilor din această ţară. O parte dintre parlamentarii opoziţiei, care încă mai aclamă victoria împotriva PSD la alegerile europarlamentare, doresc să îşi exprime victoria şi împotriva cetăţenilor acestei ţări, reinventând, ce-i adevărat, într-un mod rebrenduit, epoca tăierilor salariale. De această dată nu se mai taie salariile, nu se mai taie pensiile, ci se doreşte tăierea repausului săptămânal obligatoriu şi reducerea lui la doar 24 de ore. Se pare că Partidul Naţional Liberal face confuzie între opţiunea unui angajat de a lucra suplimentar încă 8 ore pe săptămână, pe propria răspundere şi nesilit de nimeni, în obligaţia sa de a munci 8 ore în plus, fără posibilitatea de a primi liber într-o altă zi. Conform expunerii de motive, cele 8 ore în plus vor trebui plătite de angajator, dar aceasta nu este o victorie a salariatului în ceea ce priveşte îmbunătăţirea condiţiilor sale de muncă raportate la salariul primit, ci este un fapt firesc, pentru că munca depusă trebuie recompensată. În altă ordine de idei, această propunere vine în totală contradicţie cu tendinţa europeană deja materializată în industria IT, aceea de a se împăca oarecum programul obligatoriu de muncă cu prezenţa întreţinătorilor de familie în sânul familiei. Sunt deja multe domenii în care munca obligatorie de la birou a fost înlocuită cu succes cu munca de acasă. Ba mai mult, există numeroase studii care au demonstrat faptul că munca de acasă este mult mai productivă şi are numeroase avantaje, atât pentru companii, cât şi pentru salariaţi. Aceleaşi studii au arătat că, în cazul angajaţilor care nu sunt stresaţi inutil cu munca de la birou, indicele de loialitate faţă de angajator creşte direct proporţional cu numărul de ore lucrate în plus voluntar, ajungându-se uşor la 48 de ore lucrate pe săptămână, fără să fie nevoie de reglementare în acest sens. În situaţia în care, în România, doar 0,4% dintre angajaţi lucrează de acasă, modificarea legislativă iniţiată de PNL echivalează cu înlocuirea vieţii de familie cu viaţa de birou. Însă, dragi colegi, sporul de minim 75%, propus de colegii noştri, pentru cele 8 ore în plus de muncă, care diminuează repausul obligatoriu de la 48 de ore la 24 de ore, nu poate să combată realităţile societăţii româneşti. Acestea fiind spuse, le sugerăm colegilor noştri din opoziţie să renunţe la ideile năstruşnice construite pe rezultatul de la ultimul scrutin electoral şi să înţeleagă că societatea românească, în acest moment, nu mai este pregătită pentru o altă epocă a tăierilor salariale. Vă mulţumesc. Deputat de Iaşi, Vasile Cîtea. |
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc şi eu. Domnule Lupescu, aţi terminat? Depuneţi. Bun! Nu mai sunt alţi colegi. Vor depune în scris următorii: Aida Căruceru, Florinel Stancu, Costel Lupaşcu, Georgeta Holban, Alexandra Presură, Eliza Ştefănescu, Ştefan Muşoiu, Theodora Şotcan, Răzvan Rotaru, Tamara Ciofu, Elvira Şarapatin, Cristina Burciu, Ionela Dobrică, Cristina Dinu, Tudoriţa Boboc, Cirprian Şerban, Claudiu Ilişanu, Neculai Iftimie, Marius Budăi, Natalia Intotero, Laurenţiu Nistor, Viorel Stan, Daniela Oteşanu, Ioan Dîrzu, Liviu Balint, Matei Dobrovie, Raluca Turcan, Antoneta Ioniţă, Găvrilă Ghilea, Dumitru Mihalescul, Dumitru Oprea, Florin Roman, Viorica Cherecheş, Ioan Balan, Nicolae Giugea, Claudiu-Vasile Răcuci, Aurel Boroianu, Vasile Stamatian, Sorin Bumb, Cristinel Romanescu, Cristina Trăilă, Vasile Varga, Ionuţ Simionca, Emil Paşcan, Cătălin Cristache, Nicoleta Bozianu, Florică Ică Calotă şi Oana Bîzgan. Vă mulţumesc. Închidem prima parte a şedinţei noastre de astăzi. |
|
(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |


