Dezbateri parlamentare

Doamna Raluca-Maria Borta:

"Scăderea populaţiei: reflexul mai multor factori"

Studiul Strategiei Naţionale, pe care Guvernul o implementează prin Ordonanţa nr. 35/2024 şi care vizează crearea unei reţele pentru dezvoltare durabilă în România, mi-a atras atenţia într-un mod deosebit. Unul dintre obiectivele acestei strategii este reducerea sărăciei şi atingerea dezvoltării durabile până în 2030, în conformitate cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului şi Agenda 2030 a ONU. M-au interesat în special două aspecte: "Sănătatea şi bunăstarea" şi "Egalitatea de Gen".

Un prim obiectiv al acestei strategii este îmbunătăţirea calităţii vieţii. Totuşi, mă întreb: putem să îmbunătăţim calitatea vieţii dacă nu înţelegem ce factori contribuie la scăderea populaţiei?

Natalitatea sau rata naşterilor într-o anumită zonă geografică, la un moment dat, poate contribui la fenomenul îmbătrânirii populaţiei. Aceasta este o problemă recunoscută şi discutată frecvent în cadrul conferinţelor dedicate, dar adesea fără a explora în detaliu ce înseamnă cu adevărat şi care sunt factorii care duc la scăderea populaţiei.

Fără nicio îndoială, sporul natural al României s-a menţinut negativ, numărul persoanelor decedate fiind de 1,2 ori mai mare decât cel al nou-născuţilor. În primul trimestru al anului trecut s-a înregistrat cel mai mic număr de naşteri din ultimii 145 de ani, ceea ce înseamnă că suntem într-o situaţie mai gravă decât în Primul sau al Doilea Război Mondial, din acest punct de vedere.

Ceea ce nu realizează Guvernul este că natalitatea scăzută nu poate fi rezolvată doar printr-o strategie care să încurajeze mai multe familii să aibă copii. Astfel de politici sunt adesea costisitoare şi ineficiente. Un exemplu relevant este Coreea de Sud, care, deşi are o economie prosperă, se confruntă cu o rată a natalităţii sub medie. Un alt exemplu este România anilor 1960, când dictatura ceauşistă a obligat femeile să nască mai mulţi copii decât şi-ar fi dorit, iar inversul medaliei a rezultat în creşterea ratei abandonului.

Soluţiile trebuie gândite nu de la colectiv la individ, ci de la individ la colectiv. Politicile populiste, punerea femeilor la zidul infamiei, în condiţiile în care o parte semnificativă a populaţiei a plecat din ţară din cauza nivelului scăzut de trai, şi politicile fiscale exagerate ne fac mai temători în contextul societăţii actuale şi nu vor reuşi să ne restabilească echilibrul.

Trebuie să realizăm că declinul demografic are efecte semnificative asupra sustenabilităţii sistemelor de asigurări sociale, a dinamicii pieţei muncii şi a creşterii economice pe termen lung. Soluţia nu se află într-o viziune unilaterală, ci într-una multilaterală. Facilitarea accesului la servicii de calitate pentru îngrijirea copiilor, prin implementarea de măsuri fiscale şi de sprijin social pentru familiile cu copii şi crearea unui mediu de lucru flexibil, care să permită părinţilor să îmbine mai eficient viaţa profesională cu cea de familie, reprezintă doar o parte a acestor soluţii.

Este crucial să încurajăm echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală şi să asigurăm condiţii egale pentru bărbaţi şi femei când vine vorba de creşterea copiilor şi progresul în carieră. Politicile noastre trebuie să fie incluzive şi să adreseze nevoile tuturor segmentelor societăţii, inclusiv ale familiilor monoparentale şi ale celor care se confruntă cu provocări economice sau sociale. De asemenea, nu trebuie să neglijăm populaţia actuală, în sensul că trebuie să înţelegem faptul că nevoile individului s-au schimbat şi odată cu acest aspect şi societatea în care trăim. Ceea ce pentru un cetăţean este prioritar la un moment dat, nu poate fi prioritar pentru un altul.

De aceea, cei responsabili cu implementarea strategiilor de creştere a bunăstării calităţii vieţii vor trebui să aibă în vedere şi dorinţele populaţiei actuale pentru a putea creşte dorinţa tinerilor înspre a construi societatea de mâine.

Vă invit să priviţi scăderea populaţiei şi rata scăzută a natalităţii nu ca o indiferenţă a cetăţenilor faţă de formarea unei familii, ci ca un reflex al schimbărilor sociale într-o economie emergentă şi a unei societăţi incluzive, iar prin această lentilă să identificaţi paşii necesari pentru a dezvolta o strategie durabilă. Să nu uităm că nucleul societăţii este familia, însă familia se construieşte de la individ la colectiv, şi nu invers.