Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 iunie 2026
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 iunie 2026 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 iunie 2026
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.19 | Ştefăniţă-Alin Avrămescu - declaraţie politică având titlul "Moţiunea de cenzură a demascat criza regimului politic, nu a creat-o"; | ![]() |
||
| ................................................ |
|
Domnul Avrămescu. |
|
Domnul Ştefăniţă-Alin Avrămescu: Titlul declaraţiei din această dimineaţă: "Moţiunea de cenzură a demascat criza regimului politic, nu a creat-o". Stimate colege, Stimaţi colegi, În ultimele săptămâni am auzit aceeaşi acuzaţie repetată în mod obsesiv de reprezentanţii puterii, că moţiunea de cenzură ar fi provocat haos, instabilitate şi criza politică pe care o traversăm astăzi. Doar că, nimic mai fals! Moţiunea de cenzură nu a creat criza, ci doar a demascat ipocrizia politică a celor de la putere. România nu a intrat în criză în ziua în care Guvernul Bolojan a fost demis. România era deja în criză: economică, socială, de încredere şi, mai ales, o criză profundă a sistemului politic. Moţiunea de cenzură nu a făcut altceva decât să ridice vălul de pe o realitate pe care milioane de români o vedeau deja: actuala formulă de putere nu mai poate guverna România. Ceea ce vedem astăzi este dovada clară că moţiunea a scos la suprafaţă o adevărată metastază politică, o reţea de interese, contradicţii, orgolii şi jocuri de culise care a paralizat capacitatea statului de a lua decizii şi de a răspunde problemelor reale ale românilor. Această metastază nu poate fi rezolvată nici de preşedintele Nicuşor Dan, nici de PSD, PNL, USR şi nici de UDMR, pentru că ei sunt parte din problemă, nu parte din soluţie. De săptămâni întregi asistăm la un spectacol politic absurd: consultări fără rezultat, negocieri fără concluzii, întâlniri peste întâlniri, iar formula guvernamentală se schimbă de la o zi la alta, se negociază funcţii, ministere şi influenţă, în timp ce România rămâne fără direcţie. Acum am ajuns la nominalizarea domnului Veştea pentru funcţia de prim-ministru. Ni se prezintă această nominalizare ca fiind o soluţie. În realitate, este doar o nouă încercare de a conserva acelaşi sistem politic care a produs criza. Practic, se schimbă numele, persoanele, etichetele, dar este păstrată aceeaşi direcţie greşită. Românii nu au cerut o simplă rotaţie de cadre şi nu au cerut să fie schimbat premierul ca o piesă într-un mecanism defect. Au cerut schimbarea direcţiei de guvernare, au vrut competenţă în locul improvizaţiei, dezvoltare în locul austerităţii, respect în locul aroganţei. Din păcate, preşedintele României continuă să ignore acest mesaj. În loc să faciliteze un dialog real între toate forţele politice şi să caute o soluţie legitimă, a ales să transforme Palatul Cotroceni într-un centru de comandă politică. În loc să medieze, acesta încearcă să impună, iar în loc să construiască prin consens, el adânceşte conflictul. Problema României nu este moţiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului Bolojan. Problema reală sunt cei care au condus ţara până acum şi au demonstrat că nu mai sunt capabili nici măcar să îşi gestioneze propriile contradicţii. Moţiunea de cenzură nu a creat haosul politic, ci a demonstrat că haosul exista deja, că actuala putere nu mai are nici legitimitatea, nici capacitatea de a conduce România. Cu cât încearcă preşedintele Nicuşor Dan mai mult să prelungească această stare de fapt, cu atât devine mai evident că soluţia nu poate veni de la cei care au creat problema. România are nevoie de o nouă direcţie, de o guvernare legitimă şi de respectarea voinţei cetăţenilor. Niciun stat nu poate fi reconstruit pe improvizaţie, iar nicio democraţie nu poate funcţiona atunci când voinţa populară este ignorată. Vă mulţumesc. |
|
Mulţumesc. |


