Petru Şteolea
Petru Şteolea

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 octombrie 1997

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 octombrie 1997

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.2 Petru Şteolea - readucerea în atenţie a problemei mineritului românesc;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Petru Şteolea şi apoi urmează domnul deputat Nicolae Groza.

Domnul Petru Şteolea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea are un laitmotiv: mai este sau nu nevoie de mineritul românesc? Iată o întrebare la care numai o gândire diabolică, cum a fost cea care a produs haosul existent, în prezent, în mineritul românesc, ar trebui să ne dea un răspuns. Şi acesta nu ar fi, poate, la fel de diabolic. Celebrele, de acum, Ordonanţe nr. 9 şi 22, din anul acesta, privind disponibilizările neselective de personal, ca element unic, singular şi absolut greşit al restructurării, au produs şi produc în activitatea minieră, efecte imprevizibile. Pe lângă reducerea subvenţiilor pentru găurile negre ale economiei la propriu, respectiv la minele de cărbune în cariere, la exploatările de neferoase în alte sectoare adiacente, explorări şi prospecţiuni geologice miniere, cercetare minieră, etc. s-a ajuns în situaţia să se producă un exod fără precedent al foştilor mineri, al familiilor acestora spre zonele de baştină, fenomenul respectiv atrăgând după sine serioase mutaţii în alte planuri ale vieţii economice şi sociale.

Este vorba de familiile de mineri din Valea Jiului, din Bazinul Gorjului, din Munţii Apuseni, din Bălan, Harghita. Alţii din aceştia sunt sub imperiul speranţei iluzorii unui câştig mai mare şi pleacă spre a lucra în exploatări miniere din Ungaria, alţii încearcă să ajungă, să emigreze în Canada sau Australia. Este periculoasă, perfidă dar şi diabolică această capcană întinsă de guvernanţi. Desigur că fiind tentaţi unii să ia mulţi bani în mână deodată, minerii s-au lăcomit, foarte puţini din ei, şi au fost năimiţi de această iluzorie sursă de venituri. Poate unii au gândit că vor aduna bani, pe care cu greu i-ar fi adunat în cei 2-3 sau 4 ani până la pensionare. Dar aceştia nu s-au gândit poate la faptul că aceşti bani se vor termina şi că ei au însemnat, aceşti bani, o vânzare a propriilor locuri de muncă.

Izolat, zilele acestea, câteva persoane din judeţul Hunedoara au restituit la Casa de Economii şi Consemnaţiuni sumele compensatorii ridicate. Li s-a solicitat plata dobânzii aferente pe perioada cât au fost aceşti bani şi au fost la dispoziţia lor. Este un semnal acesta, este un semnal al deşteptării din mirajul cursei întinse de Guvern.

Fără îndoială, nici himera minerilor transformaţi sau metamorfozaţi în întreprinzători particulari nu s-a realizat. Din cele aproape 17 000 de persoane disponibilizate din judeţul Hunedoara, inclusiv din siderurgie, prospecţiuni geologice miniere şi alte activităţi, doar 12, din 17 000 de persoane şi-au înregistrat documente la Registrul Comerţului pentru desfăşurarea unei activităţi economice private - asociaţii familiale, SRL, SNC etc.

Din contră, spre a beneficia de aceste ordonanţe, de aceste compensaţii iluzorii, un număr de 330 de persoane şi-au desfiinţat sau s-au retras din societăţi comerciale private, la care erau acţionari sau administratori, spre a beneficia de plata compensaţiilor.

Reprezentanţi ai Guvernului susţin că, în continuare, se vor mai disponibiliza încă 10 000 de salariaţi în limita bugetului acordat sucursalelor, minelor, regiilor. Implicaţiile reale ale disponibilizărilor făcute, cât şi ale celor în derulare vor fi cunoscute, la adevărata lor dimensiune, nu peste multă vreme, când cei disponibilizaţi îşi vor termina resursele băneşti fără a întreprinde vreo afacere, iar în zonele cu monoproducţie, cum este şi cazul Văii Jiului, în special, negăsindu-se o alternativă de absorbţie a forţei de muncă. Aici nici măcar puţinele capacităţi existente, ce ţin de industria mobilei, industria uşoară, industria alimentară n-au fost reutilate, retehnologizate, dezvoltate, acestea fiind în situaţia de reducere de activitate sau, după voci ale FPS-ului, chiar în situaţia de lichidare.

Programul special pentru Valea Jiului, atât de mult mediatizat, atât de mult şi demagogic vânturat în diverse medii, este deocamdată la fel o himeră. De fapt, greşeala conceptuală şi fundamentală în ceea ce reprezintă această valenţă este aceea că unica formă de restructurare pe care s-a marşat este aceea a disponibilizării de personal. Şi este acea greşeală că realizarea activităţilor compensatorii, activităţilor în care să fie atrasă forţa de muncă disponibilizată n-a fost realizată. Prima era asigurarea alternativei, a doua, ca etapă, trebuia să fie disponibilizarea.

Aceasta este, stimaţi colegi, imaginea dramatică a degringoladei realizate cu o viteză diabolică de actualii guvernanţi şi care a cuprins mineritul românesc. Dacă mai este sau nu nevoie de minerit în România trebuie să ne-o spună clar Guvernul Ciorbea. Prin tot ce a întreprins până astăzi, din păcate, se pare că răspunsul este negativ.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Aţi depăşit cu mult cele 3 minute normale, luând din timpul altor colegi.