Dezbateri parlamentare

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnul Brudaşca. Se pregăteşte doamna Leonida Lari.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Domnilor colegi,

Intenţionez să vorbesc despre faptul că justiţia traversează o perioadă critică. În ultima vreme, la biroul meu parlamentar s-au prezentat numeroşi cetăţeni sesizându-mi diverse aspecte negative şi disfuncţionalităţi din activitatea unor instituţii publice, ilegalităţi şi abuzuri comise de conducătorii acestora. Unul dintre petenţi mi-a sesizat frecvente nereguli în activitatea organelor de justiţie.

Având în vedere faptul că problemele semnalate de acestea sunt deosebit de grave, dar în acelaşi timp de larg interes comunitar, le supun atenţiei şi opiniei publice şia dumneavoastră.

Demersul meu se doreşte a fi un ajutor sincer pentru eliminarea situaţiilor similare celor semnalate pentru că am certitudinea că justiţia şi slujitorii ei trebuie să-şi recâştige în cel mai scurt timp prestigiul şi importanţa pe care le merită cu prisosinţă. N-aş vrea să se considere că aduc vreun afront cuiva, dar nu pot rămâne indiferent nici ca deputat, nici ca simplu cetăţean faţă de ceea ce se întâmplă, lucruri care discreditează justiţia şi reduc în mod periculos credibilitatea slujitorilor săi în rândul populaţiei.

Profesorul italian Manzini spunea că justiţia este singurul instrument fără de care nici-o societate nu-şi poate afirma aspiraţiile. "Dreptatea – spunea acelaşi profesor – este sufletul unei naţiuni, o speranţă ce nu va dispare niciodată din inimile oamenilor". Aceeaşi speranţă o au şi românii: justiţia să devină ceea ce de fapt trebuie să fie. Suntem profund îngrijoraţi de fenomenele grave care traversează întregul sistem judiciar românesc. Cetăţenii şi-au pierdut încrederea în justiţie, ajungând în pragul disperării. Practic, nu ştiu cui să se mai adreseze. Principiul inamovibilităţii, consacrat prin lege, nu a avut efectele favorabile scontate. Magistraţilor le-a intrat în cap ideea că pot face ce vor, că nu trebuie să dea socoteală nimănui, că sunt suverani şi independenţi.

A fi suveran şi independent nu înseamnă însă a da câştig de cauză afaceriştilor de tot felul, a încălca sau neglija cu bună ştiinţă principii elementare de drept. Totuşi, acest lucru este astăzi frecvent în România. Sunt arestaţi şi cercetaţi procurori şi judecători care au comis abuz în serviciu, trafic de influenţă, luare de mită şi câte altele. Este uluitor să auzi că un judecător a fost dat în urmărire generală penru că se sustrage cercetărilor.

La Cluj-Napoca, starea de lucruri în justiţie este îngrijorătoare. Justiţia clujeană se distinge prin arestarea şi condamnarea la patru ani de închisoare a fostului şef al secţiei penale a Curţii de Apel. Alţi magistraţi au fost cercetaţi ani de zile pentru fapte ce aduc atingere prestigiului justiţiei. Adevărul este că aparatul de justiţie nu are putere morală şi nici profesională, este supus tentaţiilor de tot felul, cedează presiunilor şi influenţelor politice, sunt partizani politici. Nu există criterii serioase de promovare. Se instalează în funcţia de judecător sau procuror absolvenţi care numai ei şi profesorii lor ştiu cum au terminat facultatea. Când intră în şedinţă 30-40 de dosare nu ştiu cu ce să înceapă, sunt buimăciţi, depăşiţi de importanţa rolului ce li s-a încredinţat. Aşa se explică de ce soluţiile pe care le dau sunt hilare, lipsite total de argumentare faptică şi juridică. O judecătoare, în loc să analizeze faptele şi probele din dosar, descrie abstract în ce constă raportul de cauzalitate, aşa cum a notat dânsa în orele de predare la facultate. Nu au vocabularul juridic elementar, nu cunosc normele procedurale după care trebuie să se desfăşoare procesele, nu au autoritate profesională şi, din această cauză, în sălile de judecată s-a instalat haosul.

Şi la curţile de apel se comit erori care stârnesc ridicolul. Într-o decizie se face următoarea afirmaţie: "Inculpatul a virat la stânga cu intenţia de a încălca linia continuă". Astfel de culpă este o născocire, o gafă enormă care stă scrisă în decizia acestei instanţe. Când vicepreşdintele instanţei a fost întrebat în ce text de lege găsim o astfel de culpă, acesta a răspuns cu seninătate: "Sunt situaţii când se aplică."

Şi la acest nivel promovările se fac nu pe criterii de competenţă, ci în funcţie de relaţii, influenţe, cunoştinţe, în funcţie de adeziunea politică a candidatului. Judecători de la Curtea de Apel nu au stagiile prevăzute de lege, nu au stagiaturile necesare, mai întâi la judecătorie, apoi la tribunal şi în final la Curte, deşi Legea pentru organizarea judecătorească, nr.92/1992, adăugită şi republicată, lege organică de altfel, are prevederi clare în acest sens. Din funcţia de juristconsult la o societate comercială s-a ajuns direct la Curtea de Apel, fără examen, fără o selecţie legală prealabilă. La fel s-au petrecut lucrurile şi la Curtea de Apel din Oradea, de exemplu. Modificările aduse legii mai sus pomenite permit doar în cazuri cu totul speciale astfel de promovări, dar, ca şi ordonanţele de urgenţă, aceste promovări tind să devină regulă.

Odată cu apariţia noilor acte normative, a modificărilor Codului penal, Codului de procedură penală, Codului civil şi Codului de procedură civilă, dificultăţile în rezolvarea proceselor au crescut considerabil. Judecătorii nu-şi pot forma o convingere corectă, conform adevărului. Legea pretinde magistraţilor să-şi formeze nu o convingere sentimentală, ci una rezonabilă, să aibă prin urmare nu o părere sentimentală sau morală, ci o certitudine raţională asupra adevărului. Pînă să se ajungă aici vom asista în continuare la acte de discreditare a justiţiei.

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.