Dezbateri parlamentare

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului Ştefan Baban. Va urma domnul Becsek-Garda Dezideriu.

Domnii deputaţi Florin Iordache, Anton Miţaru şi Vasile Miron au depus la Secretariat. Şi domnul Alexandru Stănescu va depune la Secretariat.

Domnul Ştefan Baban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Autonomia universitară există oare?"

Alegerile noilor conduceri din universităţi, începând cu şefii de catedră şi terminând cu rectorii, au generat, în unele instituţii, certuri, acuzaţii, scandaluri, ceea ce a determinat contestarea şi chiar anularea alegerilor ţinute. În alte instituţii, alegerile nici nu s-au ţinut, din lipsă de candidaţi.

În conformitate cu Legea învăţământului, alegerile academice se ţin odată la 4 ani şi ar trebui să constituie un eveniment mai mult pentru lumea universitară, de interes public urmând a fi doar rezultatele. Dar, după cum s-a văzut, mediul academic s-a molipsit şi el de lupta politică şi ţigăneala balcanică, etalând la vederea întregii comunităţi problemele specifice, intime şi negative. dacă mai era ceva şi civilizat în România, lupta ascuţită pentru accederea la conducerea universităţilor a demonstrat că şi şcoala superioară românească se scaldă în aceeaşi mocirlă, ca şi întreaga Românie. Faptul se repetă, din 1990, sub motive diverse, dar care au aceeaşi cauză cu toată viaţa economică, politică, socială, culturală din România: perceperea mediului corupt, confuz, marcat de inegalităţi.

Punctul de pornire constă în anul 1990, atunci când candidaţii la viaţa universitară respinşi în anul precedent datorită mediilor mici, numărului limitat de locuri, au reclamat democraţia tocmai recent câştigată. Sub presiunea manifestaţiilor de stradă, autorităţile din învăţământ au cedat, au acordat locuri suplimentare, au aprobat redistribuiri de candidaţi. A urmat apoi avalanşa de universităţi particulare, unele deschise fără autorizaţii, rebotezarea unor institute pedagogice drept universităţi, toate acestea pentru a satisface vanităţile unor politicieni locali. Impresia negativă creată de acest circ din învăţământul superior s-a extins pe nedrept şi asupra instituţiilor serioase, indiferent că erau de stat sau particulare. Astfel că interesele obscure şi banii au creat titraţi pe bandă rulantă, care, în practică, au demonstrat că sunt nulităţi absolute, iar poate lucrul cel mai rău pe care l-a putut face a constat în modificarea, la doar câteva zile după adoptare, a Legii învăţământului. Modificarea, după cum s-a văzut în timp, nu a adus nimic constructiv, ba chiar a facilitat obţinerea diplomelor de licenţă de către cei care aveau bani, dar n-aveau timp de studii.

Toate aceste evenimente au dus la concluzia, nu tocmai corectă, că studenţii români sunt neserioşi, că vor să dea examene puţine, dar să obţină note mari, că absolvenţii învăţământului superior postdecembrist nu sunt bine pregătiţi profesional, că examenele ca şi cunoştinţele teoretice se cumpără pe bani grei, iar profesorii ştiu asta şi-i încurajează pentru a nu-şi pierde numărul de studenţi şi implicit pentru a nu li se restructura catedra, dar şi pentru că nu dispun de resurse financiare suficiente pentru un trai decent. Confirmarea a venit odată cu scandalul notoriu al diplomelor de licenţă acordate ilegal şi pe căi nu tocmai corecte, ajungându-se ilegal şi pe căi nu tocmai corecte la trista concluzie că, în ziua de azi, o diplomă de absolvire a unui învăţământ superior nu are nici o valoare, astfel încât nu contează unde urmează să studiezi, important este să obţii ce vrei.

Lupta pentru accelerarea la o funcţie de conducere în cadrul academic nu a ţinut cont de moralitate sau corectitudine. Eludarea legislaţiei în vigoare, folosirea ca argument legal a autonomiei universitare, utilizarea diferitelor subterfugii au năruit şi mai mult încrederea în mediul academic românesc. Şi asta în condiţiile în care trebuie să recunoaştem că învăţământul superior românesc, indiferent de problemele pe care le are, reuşeşte să fie recunoscut de străinătate ca un producător de foarte buni specialişti care, din păcate, nu doresc să rămână în ţară.

Sondajele de opinie situează şcoala superioară românească pe una din cotele înalte ale încrederii cetăţenilor ţării. Cu atât mai mult este de dorit evitarea unor situaţii care să provoace scăderea acestei încrederi, fie în urma unor tentative de "interpretare" proprie a legilor, fie a unor ezitări în aplicarea acestora.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.