Mircea Ciopraga
Mircea Ciopraga

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 aprilie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.51/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 aprilie 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.2 Mircea Ciopraga - declaraţie cu titlul "Mafia arabă din România";

 

Domnul Corneliu Ciontu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Îl invit la microfon pe domnul Mircea Ciopraga, va urma domnul Valeriu Tabără.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Ciopraga:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea se intitulează: "Mafia arabă din România".

În perioada guvernării Năstase, corupţia şi crima organizată au atins cote inimaginabile în România.

În locul respectării principiilor statului de drept, a obiectivelor de consolidare a acestuia şi de apărare a siguranţei statului român, preocuparea de bază a fostului partid de guvernământ a fost crearea şi consolidarea unui stat de tip mafiot.

Cele mai multe întrebări apar cu privire la mariajul dintre PSD şi mafia arabă din România, inclusiv cu privire la implicarea acesteia în infracţiuni economice, tolerate de membri marcanţi ai PSD.

Deşi, de nenumărate ori, s-a atras atenţia prin mijloace mass-media asupra pericolului reprezentat de mafia arabă, nu s-a luat nici o măsură de către cei ce aveau obligaţia de a lichida, prin mijloace legale, grupările de infractori arabi.

Stau şi mă întreb, stimaţi colegi, cum au reacţionat instituţiile statului şi ce măsuri au luat ,în condiţiile în care au existat numeroase semnale cu privire la pericolul real pe care îl reprezintă mafia arabă pentru siguranţa statului român.

Dacă autorităţile judiciare şi serviciile secrete luau în considerare aceste aspecte, nu se ajungea la crearea reţelelor de tip mafiot care au avut ca scop săvârşirea de infracţiuni economice.

Este bine ştiut că studenţii arabi din România au avut înainte de 1989 un statut privilegiat, fiind priviţi cu îngăduinţă datorită legăturilor dintre aceştia şi autorităţi, iar în caz de represiune erau singurii care nu păţeau nimic.

Mai mult, toţi mafioţii arabi, Zaher Iskandarani, Omar Hayssam şi ceilalţi au devenit, după Revoluţie, apropiaţi ai PSDR (actualul PSD), ţinând legătura cu Viorel Hrebenciuc, prin intermediul lui Kemal Kader, "iscoadă" a liderului palestinian Yasser Arafat. Mai mult decât atât, Kemal Kader a ajuns să obţină funcţia de consilier al lui Viorel Hrebenciuc pe vremea când acesta era secretar general al Guvernului Văcăroiu.

Ca un consilier foarte apropiat, Kemal Kader avea acces permanent la toate documentele strict secrete de care dispunea SGG, inclusiv din diverse colţuri ale lumii, prin centrala SIE.

Nu este curios că un arab este numit consilier al secretarului general al Guvernului? Că dispar documente strict secrete din Secretariatul General al Guvernului şi, imediat, dispare şi Kamal Kader, apărând ulterior alături de Yasser Arafat?

În 1998, media a dezbătut pe larg subiectul dispariţiei documentelor din SGG, însă funcţionari ai serviciilor secrete au sărit în ajutorul lui Hrebenciuc, lansând ideea că a fost o alarmă falsă.

Cer redeschiderea cazului dispariţiei documentelor secrete de la SGG, pentru că este deosebit de important să se facă lumină în legătură cu cazurile suspecte din anturajul omului politic Viorel Hrebenciuc şi, implicit, din interiorul fostului partid de guvernământ.

De aceea, domnilor colegi, am convingerea că instituţiile abilitate ale statului vor începe să-şi facă datoria şi vor evidenţia implicaţiile mafiei arabe în crima organizată din România şi sper că cei vinovaţi de proliferarea acestui fenomen periculos pentru siguranţa naţională, tolerat de PSD, vor fi traşi la răspundere.

Vă mulţumesc.