Corneliu Ioan Dida
Corneliu Ioan Dida

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 octombrie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.149/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 octombrie 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.2 Corneliu Ioan Dida - relevarea unor succese ale diplomaţiei româneşti în problema Mării Negre;

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Conform alternanţei presupuse de regulament, la această dată începem cu declaraţiile parlamentarilor care fac parte din grupurile opoziţiei.

Domnul deputat Corneliu Dida, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Ioan Dida:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Cele ce urmează mi-au fost sugerate de o declaraţie recentă a preşedintelui Traian Băsescu: "Încetarea lucrărilor la Canalul Bîstroe este primul succes diplomatic al României, în ultimii 60 de ani, în problema Mării Negre".

Într-adevăr, este vorba de un succes datorat şi diplomaţiei româneşti, dar şi conjuncturii actuale din Ucraina. După părerea mea este un succes modest, dacă luăm în calcul potenţialul său reversibil. O lucrare poate fi orcând oprită, dar şi oricând reluată. Nu e însă, nici primul succes în ultimii 60 de ani şi nici pe departe cel mai important succes românesc în această problemă.

Dovada ? De la cvasigubernia sovietică care eram în 1945-'47, România este astăzi o ţară membră NATO. Aş cita numai patru succese româneşti care au schimbat, la vremea lor, în bine, statutul României la Marea Neagră.

  1. In 1958, armata roşie a părăsit România în urma unei acţiuni diplomatice româneşti ; aşa a devenit posibilă reluarea comerţului cu occidentul şi politica de relativă autonomie faţă de Moscova.
  2. Dezvoltarea portului Constanţa, a construcţiei de nave, dezvoltarea imensă a flotei şi Canalul Dunărea-Marea Neagră au dat, în anii 1960-'70-'80, o greutate specială României la Marea neagră. Aeasta a permis relaţii economice intense şi speciale cu lumea arabă şi, implicit, cu Israelul, precum şi o relaţie specială cu China. In plus, pe această cale, s-a putut realiza o autonomizare relativă faţă de CAER, de la o pondere de 65% în 1958, la 35% în 1990.
  3. Al treilea exemplu, în 1990 s-a desfiinţat Tratatul de la Varşovia, inclusiv cu contribuţia diplomaţiei româneşti, ceea ce a schimbat radica geopolitica Mării Negre. Atunci s-a spus de fapt "Adio Marea Neagră, lac rusesc!"
  4. Şi al patrulea exemplu. În 2002, România, prin eforturile sale diplomatice, şi nu numai, a devenit o ţară membră a NATO, ca şi Bulgaria. Aceasta a fost o altă schimbare geopolitică majoră la Marea Neagră.

Dacă abordez această temă o fac din două motive:

  1. Geopolitica Mării Negre a revenit frontal la ordinea zilei, ceea ce în principiu e foarte bine, cu condiţia însă să nu deranjeze relaţiile cu NATO şi Uniunea Europeană, ci să le ajute.
  2. Marea Neagră şi geopolitica ei nu e nici bine înţeleasă şi, din păcate, nici bine abordată.

Desigur, Marea Neagră nu e buricul Europei, ea este o regiune extrem de importantă pentru România. Aş aminti un singur lucru din istoria relativ recentă. Emanciparea Principatelor Române şi, în general, a Balcanilor a fost posibilă în urma Războiului Crimeii din 1854-1855. Atunci, flotele occidentale au înfrânt Rusia şi au deschis definitiv Marea Neagră comerţului internaţional. Tot atunci Dunărea a devenit o cale fluvială internaţionalizată. Pe această cale s-a deschis o nouă perspectivă, una de emancipare: prin comerţ, libertăţi şi dezvoltare. Şi, cum bine ştiţi, s-a profitat din plin sub Alexandru Ioan Cuza şi Carol I.

După 150 de ani, NATO revine cu acelaşi tip de perspectivă pe care însă o şi garantează solicitînd membrilor şi riveranilor din zona Mării Negre un alt tip de relaţii între ele, respectiv relaţii bazate pe cooperare şi armonizarea intereselor. Acesta mi se pare a fi terenul succeselor româneşti adevărate la marea neagră şi nicidecum confruntarea, fie ea şi verbală, cu vecinii şi ţările riverane.

Conflictele din Transnistria, Cecenia, Osetia de Sud, Karabah sau Abhazia, politic vorbin, se subsumează spaţiului CSI sau "vecinătăţii imediate", cum este ea numită la Moscova. Aceste conflicte ţin numai geografic nu şi politic de zona mai largă a Mării Negre. La Marea Neagră, ceea ce contează politic pentru noi sunt cele 6 state riverane şi tipul de relaţii cu ele.

Şi, încă o idee, România are şanse să devină o poartă a Uniunii Europene spre Răsărit, dar pentru asta este nevoie de o foarte bună expertiză în problemele Mării Negre şi în nici un caz declaraţii intempestive. De asemenea, mi se pare util să se ia în calcul fondarea unui institut specializat, al cărui sediu ar putea fi la Constanţa şi a cărui menire să fie aceea de studire a relaiilor dintre ţările riverane Mării Negre.

Vă mulţumesc, stimaţi colegi, pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.