Dezbateri parlamentare

Domnul Mircea Dan Geoană:

Îl invit să ia cuvântul pe domnul deputat Victor Socaciu, din partea Grupurilor parlamentare ale Alianţei politice PSD+PC, se pregăteşte domnul senator Raymond Luca, din partea Grupurilor parlamentare ale PNL, preşedintele comisiei speciale a Parlamentului - Comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989.

Domnul Victor Socaciu:

Doamnă preşedinte,

Domnilor preşedinţi,

Stimaţi senatori,

Stimaţi deputaţi,

Am să spun câteva gânduri despre, poate, cea mai frumoasă pagină de istorie pe care a trăit-o poporul român în ultimii 100 de ani sau, cel puţin, de la 1 decembrie 1918.

Poate că această pagină de istorie n-ar fi fost atât de frumoasă dacă nu ar fi revelat solidaritatea poporului român în momentele-cheie ale istoriei sale.

Cei mai frumoşi copii ai neamului nostru şi-au deschis cămăşile şi au pus piepturile goale, cu flori în mână, împotriva ţevilor şi armelor potrivnice.

A fost, poate, cel mai înălţător moment al Revoluţiei române, lucru care s-a petrecut în Timişoara şi, apoi, la Bucureşti, în 21 decembrie 1989, şi, fireşte, asaltul din 22 decembrie, care a fost momentul de apogeu al Revoluţiei române, care a însemnat şi victoria Revoluţiei române.

Este aproape jignitoare ideea că Revoluţia română nu a fost făcută de poporul român.

Este adevărat, exista un context internaţional, un context internaţional care nu exista, de exemplu, în 1987, la 15 noiembrie, la Braşov.

Trebuie să-i omagiem acum şi pe aceşti nemaipomeniţi oameni, muncitorii de la "Steagul Roşu", de la "Rulmentul", de la "Tractorul", din Braşov, care au dat prima lovitură şi care au făcut prima fisură în regimul comunist, atunci, la 15 noiembrie 1987. (Aplauze în sală.)

Actul lor eroic nu este cu nimic mai prejos decât ceea ce au făcut timişorenii, începând cu 15, 16 decembrie 1989, sau bucureştenii în 21 sau 22 decembrie 1989 şi chiar şi după aceste zile de cumpănă.

De aceea, un omagiu trebuie adus acestor oameni de la Braşov, care au dat semnalul revoluţiei române.

Nu exista, este adevărat, contextul internaţional, că, poate, atunci ar fi fost dărâmat Ceauşescu, dar şi regimul său, despre care nu pot spune că a fost un regim comunist, a fost o structură de tip mafiot care a preluat conducerea României şi a condus-o plecând de la o ideologie comunistă.

Aş mai spune că a existat în România, asemenea acelor oameni de la 15 noiembrie 1987 şi de la 22 decembrie 1989, mai ales după Al Doilea Război Mondial şi mai ales după ce au preluat comuniştii puterea, o pătură de intelectuali, şi nu numai, care au constituit luptătorii anticomunişti din România, şi cred că acum, la 20 de ani de la Revoluţia română, putem să le aducem un omagiu acestor oameni care şi-au jertfit viaţa pentru democraţie.

Aşa cum a existat, de-a lungul celor cinci decenii de comunism, o disidenţă continuă în România, să nu uităm că, cel puţin în ultimii ani, să zicem după 1980, figuri excepţionale precum Gheorghe Ursu, doamna Doina Cornea, poeţi ca Ana Blandiana, Mircea Dinescu sau filozofi ca Andrei Pleşu sunt oameni cărora le datorăm un respect deosebit, aşa cum, în ciuda unor derapaje, în anii comunismului, în anii 1970 şi 1980, un poet de excepţie al românilor a lăsat o operă disidentă şi a scris o operă disidentă, atunci poeme care au circulat în popor şi mai circulă şi astăzi, este vorba de Adrian Păunescu.

Aş mai spune că revoluţia a emanat câteva figuri politice poate exemplare pentru tot ce s-a întâmplat în România postrevoluţionară.

Fireşte, o personalitate puternică este Petre Roman, fondatorul PD-ului, o figură proeminentă şi providenţială este Ion Iliescu, fondatorul PSD-ului (Aplauze în sală.), iar la PNL, sigur, un domn Câmpeanu, un domn Quintus şi atâtea alte personalităţi. (Aplauze în sală.)

Aş vorbi însă mai mult despre cel care, la mijlocul anului 1990, a avut sprijinul a mai mult de 80% din poporul român, din votanţi, din electoratul român, Ion Iliescu.

Pentru că există încă voci care vorbesc despre o apartenenţă ba la Partidul Comunist, ba la KGB şi aşa mai departe, aş vrea să le amintesc acestor oameni că sub conducerea lui Ion Iliescu România a construit toate instituţiile democratice care funcţionează astăzi, sub conducerea lui Ion Iliescu România a intrat în NATO, România a încheiat toate capitolele generate de contractul cu Uniunea Europeană, ceea ce nu este puţin, ceea ce este definitoriu şi este esenţial, de fapt.

M-aş întoarce însă la excepţionala pildă de eroism, de frumuseţe morală a acelor copii care şi-au jertfit viaţa în 21 şi 22 decembrie 1989, dar şi în zilele fantastice ale Timişoarei.

Poate că acum, de acolo, din mormintele lor, ei ne întreabă: "După 20 de ani, românii şi-au găsit dreptatea?" Şi ne întreabă pe toţi acest lucru.

Ce le putem răspunde? Că nu, încă nu există dreptate întru totul în România.

Ei ne-ar putea întreba dacă suntem liberi, pentru că noi am cerut atunci libertate.

Ce le-am putea spune noi acum? Suntem liberi în măsura în care ne sunt ascultate telefoanele şi ne este violată intimitatea. (Aplauze în sală.)

Şi ne-ar mai întreba dacă noi, după 20 de ani, trăim mai bine decât atunci. Şi această chestiune a rămas doar un deziderat.

Societatea românească s-a polarizat, există o masă mare de oameni săraci, de oameni disperaţi, de oameni care au fugit din ţara lor pentru a câştiga o coajă de pâine, umilitor, în ţări dezvoltate.

Şi atunci, pentru ce au murit aceşti tineri?

Poate fiecare dintre noi ar putea să dea un răspuns la această întrebare.

Cu toate acestea, în această zi de omagiere a eroilor noştri, a Revoluţiei române, să ne gândim că există totuşi o speranţă, că România mai are bărbaţi, că România mai are femei care să schimbe soarta din rădăcini.

Să facem o Românie frumoasă, să ne ţinem de cuvânt, să nu uităm eroii noştri, să nu uităm că putem vorbi astăzi cât de liber putem, că avem o presă liberă, şi este un mare câştig acum!

Am să vă rog încă un lucru.

Încă mai circulă prin eterul României stafia lui Ceauşescu, încă mai circulă în aerul României slugărnicia lui Emil Bo...bu.

Poate fiecare dintre noi trage o concluzie şi va face ceva pentru a ajunge la acel deziderat pe care-l numim consens naţional.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamne, binecuvântează-i pe români! (Aplauze în sală.)

Domnul Mircea Dan Geoană:

Îi mulţumesc domnului deputat Socaciu pentru frumoasa alocuţiune.