Dezbateri parlamentare

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Sonia Drăghici.

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Ce datorăm copiilor noştri?".

Stimaţi colegi,

Astăzi ar trebui să ne sărbătorim copiii, să ne bucurăm împreună cu ei, să fim fericiţi că suntem părinţi într-o ţară liberă şi democratică din Uniunea Europeană. Pe 1 iunie se aniversează Ziua Internaţională a Copilului în 30 de ţări ale lumii, printre care şi România. Mulţi susţin că 1 Iunie e o sărbătoare comunistă, întrucât ţările fostului lagăr socialist, inclusiv Cuba, au acceptat-o în bloc, în timp ce restul ţărilor lumii sărbătoresc acelaşi eveniment în date diferite.

De fapt, în 1925, la Conferinţa Mondială pentru Bunăstarea Copiilor, desfăşurată la Geneva, s-a decis ca prima zi a lunii iunie să devină Ziua Internaţională a Copiilor, iar în 1954, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a recomandat ca data să fie recunoscută în întreaga lume şi marcată ca atare.

Această aniversare ar trebui privită nu numai ca o zi de sărbătoare, ci şi ca o zi a responsabilizării faptelor noastre faţă de generaţia în creştere. Pornind de la considerentul că omenirea datorează copilului tot ce-i poate oferi mai bun, Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat, la 20 noiembrie 1959, Declaraţia Drepturilor Copilului, iar la 20 noiembrie 1989 - Convenţia Internaţională cu privire la Drepturile Copilului, care prevede că statele - părţi se obligă să asigure protecţia şi îngrijirea copilului, necesare în vederea asigurării bunăstării sale.

În contextul celor menţionate, statele se angajează să asigure ocrotirea drepturilor copilului, devenind astfel responsabile pentru elaborarea şi adoptarea de politici naţionale clare pentru protecţia copilului, de asemenea pentru implementarea unor mecanisme eficiente pentru diferitele categorii social vulnerabile.

Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, ratificată de Parlamentul României, devine, conform Constituţiei, parte integrată a dreptului intern. Conform art. 27 din Convenţie, e dreptul oricărui copil de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială.

Respectă oare România această convenţie? Principala problemă a României de azi, deci şi a copiilor, este sărăcia extremă a populaţiei. Guvernul actual al ţării noastre nu a reuşit să propună o reformă eficientă pentru a scoate ţara din criză, iar măsurile de echilibrare bugetară luate intempestiv afectează grav pe cei săraci şi cu mai mulţi copii.

Scăderea dramatică a veniturilor populaţiei, lipsa locurilor de muncă, diminuarea resurselor financiare ale bunicilor, ajunşi şi ei nişte asistaţi social, vor fi factori de dezechilibru familial şi de descurajare a natalităţii. În condiţiile actuale, naşterea unui copil într-o familie obişnuită nu poate fi privită ca o bucurie. Responsabilitatea creşterii copiilor va fi din ce în ce mai mult o povară, avorturile şi abandonul copiilor vor creşte.

Grevele şi manifestările de protest ale angajaţilor şi pensionarilor întunecă bucuria sărbătorii copiilor noştri, care nu mai au puterea să zâmbească, aceştia trăind o viaţă prea dură pentru vârsta lor şi confruntându-se prea devreme cu greutăţile vieţii.

Deciziile luate de actualul Guvern al României de diminuare a salariilor bugetarilor şi a pensiilor, alături de cuantumul indemnizaţiilor de creştere a copiilor fac, din 1 iunie 2010, cea mai tristă aniversare a Zilei Internaţionale a Copilului, într-un stat cu guvernanţi iresponsabili, care nu asigură cetăţenilor un trai decent şi prin aceasta încalcă, în primul rând, drepturile copilului, prevăzute în Convenţia Naţiunilor Unite.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.