Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 noiembrie 2014
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.119/2014
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 noiembrie 2014 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 noiembrie 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.20 | Vasile Iliuţă - declaraţie politică intitulată "Noul abecedar, amânat a treia oară!"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Noul abecedar, amânat a treia oară!" Deşi au trecut peste 2 luni de la începutul anului şcolar, manualele şcolare pentru clasa I şi a II-a se lasă aşteptate, astfel încălcându-se un drept esenţial stipulat în Constituţia României, dreptul la învăţământ şi educaţie gratuită, iar cei vinovaţi nu răspund de cele întâmplate. Numeroasele contestaţii depuse de edituri au făcut ca termenele să nu fie respectate şi circul să continue, se pare că acestea nu vor ajunge pe băncile elevilor cel puţin câteva luni, aşa că vă întreb domnule ministru Pricopie, credeţi că este cazul ca abecedarele să ajungă la mijlocul anului şcolar? Sau mai bine le daţi elevilor la începutul anului şcolar următor? În şcolile noastre sunt acum tot manuale vechi, dar dascălii nu se pot folosi de ele, deoarece nu au legătură cu noua programă şcolară, iar din această joacă cei care au de suferit sunt chiar copiii noştri, care sunt încărcaţi cu manuale vechi şi depăşite, cu manuale auxiliare, cu fişe de lucru şi caiete speciale. Acestea sunt soluţii de avarii, dar până când? Noul abecedar a fost amânat pentru a treia oară, iar reforma din învăţământ făcută de această guvernare este o reformă "de tot râsul" sau mai bine zis "de tot plânsul". Şi parcă nu era de ajuns, recent, domnul Pricopie declara că doreşte manuale digitale şi pentru clasa a III-a şi a IV-a de anul viitor. Oare ce haos va fi şi anul viitor, oare câtă suferinţă şi debusolare veţi aduce pentru aceşti copii şi pentru profesorii acestora? Noile programe şcolare care vor sta la baza acestor viitoare manuale nu sunt aprobate, aşa că doar mâine nu-i poimâine şi acum vine ziua de 15 septembrie şi ele vor lipsi ca şi abecedarele din acest an de pe băncile elevilor. Ministerul Educaţiei a întors spatele performanţei şcolare, iar criza manualelor, fie ele digitate sau nu, va continua. Cineva trebuie să-şi asume şi să răspundă pentru toate neregulile existente în acest caz. |



