Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 mai 2019
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.62/2019
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 mai 2019 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 mai 2019
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.20 | Constantin Codreanu - declaraţie politică: "Solicit Guvernului modificarea şi declasificarea Anexei la Strategia Naţională pentru Românii de Pretutindeni. România şi românii nu câştigă nimic prin clasificarea informaţiilor privind situaţia comunităţilor sale înrudite de peste hotare"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Solicit Guvernului modificarea şi declasificarea Anexei la Strategia Naţională pentru Românii de Pretutindeni. România şi românii nu câştigă nimic prin clasificarea informaţiilor privind situaţia comunităţilor sale înrudite de peste hotare" Zilele acestea am luat act cu mare satisfacţie de "Programul guvernamental de cooperare cu diaspora poloneză şi polonezi din străinătate în anii 2015-2020", adoptat de Consiliul de Miniştri al Republicii Polonia şi însoţit de un Atlas al prezenţei poloneze peste hotare, elaborat şi publicat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polonia, în baza datelor furnizate de misiunile diplomatice din străinătate, inclusiv din cele două state româneşti ale noastre; România şi Republica Moldova. Am apreciat gradul de transparenţă, obiectivitate şi responsabilitate a autorităţilor poloneze în raport cu diaspora şi comunităţile istorice înrudite din afara graniţelor ţării, precum şi măsurile perfect euroconforme şi eficiente pe care statul polonez le promovează în domeniu. În mod evident, a trebuit să compar acest Program guvernamental polonez, precum şi prezentarea comunităţilor poloneze de peste hotare cu documentele de care se conduce ţara noastră pe planul asistării comunităţilor româneşti din afara graniţelor ţării. În timpul ministeriatului Grindeanu, Guvernul ţării noastre a adoptat Hotărârea nr. 405 din 31 mai 2017 privind aprobarea Strategiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni pentru perioada 2017-2020. Strategia cuprinde o singură Anexă, intitulată "Prezentarea Comunităţilor". Acesta "face parte integrantă din Strategie şi nu se publică, fiind clasificată, potrivit legii". Acest fapt distinge România în peisajul european, întrucât niciun alt stat de pe continent, fie membru al Uniunii Europene, fie extracomunitar, nu şi-a clasificat legislaţia în materie de minorităţi înrudite de peste hotare sau părţi ale acestei legislaţii. Când spunem legislaţie, folosim termenul în accepţiunea europeană cea mai largă, având în vedere atât legile propriu-zise, cât şi orice act juridic subsecvent, inclusiv hotărârile de guvern. Constatăm că nu există în România nicio hotărâre de guvern cu privire la minorităţile de orice fel din ţară, etnice, lingvistice, culturale sau religioase, care să fie clasificată integral sau în parte, aşa cum se întâmplă în cazul Anexei la Hotărârea de Guvern nr. 405/2017. Deci putem vorbi cu just temei despre o dublă măsură. Prima impresie pe care o lasă faptul clasificării Anexei la Strategia Naţională pentru Românii de Pretutindeni pentru perioada 2017-2020, în care sunt prezentate comunităţile româneşti din afara graniţelor ţării, este că România ar avea lucruri, aspecte sau elemente secrete în domeniu, pe care opinia publică naţională şi internaţională nu ar trebui să le cunoască, ceea ce, în mod evident, este absolut fals. O a doua impresie este că situaţia comunităţilor româneşti de peste hotare, atât la nivel statistic şi de constatare, cât şi la nivelul politicilor şi practicilor euroconforme sau discriminatorii, cum adesea se întâmplă, aplicate românilor din comunităţile istorice sau diasporale de către autorităţile statelor de reşedinţă, ar trebui să facă obiectul secretului de stat în România, ceea ce este iarăşi cât se poate de fals. La 5 octombrie 2017 am interpelat pe acest subiect Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, MRP, şi Guvernul României condus la acea vreme de premierul Mihai Tudose. Răspunsurile transmise de premier şi ministrul pentru românii de pretutindeni au fost identice până în ultima lor literă. Acestea specificau că "Anexa la Strategie conţine, fără a se limita la acestea, inclusiv informaţii extrase din corespondenţa clasificată trimisă autorităţilor centrale de către misiunile diplomatice ale României, prin cifrul de stat", subliniind în concluzie că "decizia de clasificare a Anexei care conţine prezentarea comunităţilor reprezintă o obligaţie legală". De asemenea, într-o Notă separată, premierul României şi ministrul pentru românii de pretutindeni ne-au comunicat următoarele: "Precizăm că la nivel european este consacrată practica de a nu publica şi de a garanta integral securitatea informaţiilor cu privire la persoane ale căror nume şi iniţiative faţă de instituţiile europene trebuie protejate prin prisma situaţiei politice sensibile din statele de unde provin". Nici Guvernul României, nici Ministerul pentru Românii de Pretutindeni nu au precizat care anume ar fi statele autentic democratice din Europa, mai cu seamă cele comunitare, care ar fi clasificat integral sau parţial Hotărâri de Guvern în materie de minorităţi înrudite de peste hotare. Nici nu ar fi avut cum să o facă, pentru că asemenea cazuri, din cât cunoaştem, pur şi simplu nu există. Aşa cum îşi poate da seama oricine, motivele adevărate pentru clasificarea Anexei la Strategia Naţională pentru Românii de Pretutindeni pentru perioada 2017-2020 nu sunt de natură juridică, nu ţin de normele şi bunele practici europene în materie de minorităţi şi drepturi ale omului, nu corespund interesului naţional legitim în domeniu, aşa cum este el definit de Constituţia României, ci sunt de natură eminamente politică, având ca scop real menajarea guvernelor şi statelor străine care promovează politici şi practici neeuroconforme de discriminare făţişă sau tacită a cetăţenilor acestora de origine română. În această situaţie, îi solicit Guvernului modificarea şi declasificarea Anexei la Strategia Naţională pentru Românii de Pretutindeni. România şi românii nu câştigă nimic prin clasificarea informaţiilor privind situaţia comunităţilor sale înrudite de peste hotare. Exprim opinia că România ar avea doar de câştigat dacă ar avea curajul să asigure o maximă transparenţă atunci când trebuie să-şi prezinte obiectiv şi corect, într-un act guvernamental, minorităţile înrudite şi situaţia lor reală, cu bune şi rele, inclusiv prezentarea politicilor guvernelor şi statelor străine, în raport cu românii noştri de peste hotare. Consider că Guvernul nu-şi poate permite luxul de a lăsa impresia că ţara noastră ar avea lucruri de tăinuit în ceea ce priveşte situaţia comunităţilor româneşti de peste hotare. Însăşi ideea de clasificare a vreunui document guvernamental în domeniu este periculoasă şi-i vulnerabilizează pe românii din comunităţile istorice care fac obiectul discriminărilor, pentru că ar putea fi percepute în mod fals, de unele guverne străine, ca fiind instrumentare împotriva unităţii acestora. Aliatul nostru şi al românilor de peste hotare trebuie să fie transparenţa maximă, nu inutila şi absurda clasificare. Exemplul polonez de deschidere şi transparenţă maximă, pe care l-am invocat la început, poate fi şi trebuie urmat de către România, în beneficiul real al românilor din afara graniţelor ţării. |


