Silviu Nicu Macovei
Silviu Nicu Macovei

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 decembrie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.192/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 decembrie 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.20 Silviu Nicu Macovei - declaraţie politică: "Harta puterii de cumpărare din România ne arată clar care sunt priorităţile de dezvoltare!";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Silviu Nicu Macovei:

"Harta puterii de cumpărare din România ne arată clar care sunt priorităţile de dezvoltare!"

Nu a existat legislatură şi sesiune parlamentară în care să nu vin să îmi exercit, cu onoare şi demnitate, mandatul de reprezentare ce mi-a fost acordat în primul rând de ieşeni. Am fost ales, ca şi dumneavoastră de altfel, să fiu o voce a nevoilor, dorinţelor, aspiraţiilor şi chiar a viselor românilor din judeţul meu. Însă, în calitate de parlamentar, am aceeaşi datorie faţă de întreaga regiune de Nord-Est şi, evident, faţă de toţi românii, oriunde ar fi ei.

Totodată, nu a fost moment, în cariera mea politică, în care să nu militez, în adevăratul spirit al social-democraţiei, pentru egalitate de şanse în dezvoltare. Ştim cu toţii că regiunea Moldovei istorice este nu doar cea mai săracă regiune din România, dar şi din întreaga Uniune Europeană!

Acum, un nou studiu, legat de puterea de cumpărare a românilor din diferitele regiuni ale ţării, mai aprinde o lumină asupra dezbinării ţării noastre.

Într-un studiu al unei mari companii de cercetare economică, Moldova are o putere de cumpărare de 2,5 ori mai mică decât media europeană. Este inutil să vă spun că Bucureştiul este aproape de media europeană, cu peste 13.000 de euro/an, asta însemnând cu 76% mai mulţi bani de cheltuială decât media naţională. Regiunea de Nord-Est se află la o treime din puterea de cumpărare a Uniunii Europene, la mare distanţă faţă de Vestul ţării, acolo unde şi acum se duce cea mai mare parte a investiţiilor şi a banilor guvernamentali. Milioane de români cer, în stradă, constant, o autostradă care să ne lege de celelalte regiuni ale ţării, mai ales cu Vestul, însă fosta guvernare face metrou în Cluj pentru 30.000 de călători. Este evidentă influenţa unor politicieni din acele judeţe, la Bucureşti însă trebuie să privim mai de sus decât de un interes mic, regional.

Cu tristeţe constatăm că această cruntă realitate nu dispare fără implicarea noastră, a tuturor! Nu este suficient că noi, parlamentarii din judeţele Moldovei, susţinem declaraţii politice. Este nevoie de implicarea întregii ţări nu pentru "Mica Unire" sau "Marea Unire", ci pentru "adevărata Unire", iar asta înseamnă discrepanţe mai mici între regiunile ţării! Adevărata Unire înseamnă autostrăzi care să lege toate regiunile istorice între ele, în toate cele patru puncte cardinale! Adevărata Unire înseamnă linii ferate de mare viteză şi legături aeriene. Abia aceste gesturi normale şi necesare vor contribui la o Românie mai puternică, cu o voce mai evidentă în Uniunea Europeană!

Când vă uitaţi pe orice hartă economică a României, pe orice hartă rutieră sau feroviară, sunt sigur că înţelegeţi care sunt priorităţile ţării noastre, nu am nici o îndoială! Însă, este nevoie şi de bunăvoinţă şi implicare, altfel istoria ne va arunca la coşul de gunoi al uitării, iar urmaşii noştri se vor strădui să ne uite! Să ne luăm un moment şi să ne gândim la moştenirea pe care o lăsăm acestei ţări...