Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2010
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.26/2010
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2010 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.21 | Andrei-Valentin Sava - declaraţie politică: "Necesitatea reconsiderării sistemului de acordare a pensiilor publice"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Necesitatea reconsiderării sistemului de acordare a pensiilor publice" Săptămâna trecută am asistat cu toţii la discuţii intense purtate în mass-media româneşti despre Proiectul Legii pensiilor adoptat de către Guvernul Boc. Au fost voci care au susţinut proiectul, dată fiind necesitatea reformării sistemului de pensii publice, dar au fost şi voci care au căutat să condamne iniţiativa executivului, pe motiv de inechitate a deciziilor. Înainte de toate, doresc să atrag atenţia asupra câtorva lucruri: bugetul asigurărilor sociale de stat înregistrează pierderi anuale încă din 2006, în anul 2009 ajungându-se la cel mai mare deficit în valoare de 1,5 miliarde de euro; 5,54 milioane de pensionari sunt susţinuţi de 5,65 milioane de contribuabili la sistemul public de pensii (raport de 0,98 pensionari/1 contribuabil); pensiile de invaliditate au ajuns la un număr de 900.000 de pensionaţi, cu o creştere de 50% în ultimii 8 ani; anual se înregistrează o triplare a pensiilor anticipate, la momentul de faţă fiind înregistrate cca. 115.000 de pensii anticipate parţiale în plată; cheltuielile bugetare cu pensiile, pentru anul 2009, au ajuns la o pondere de 8% din p.i.b., iar tendinţa acestora este una ascendentă. În contextul de faţă este mai mult decât evident faptul că avem de-a face cu un sistem de pensii nesustenabil, un sistem ce are nevoie de o reconsiderare a criteriilor, în baza cărora sunt acordate pensiile publice către cetăţeni. Este necesar ca acordarea lor să se facă într-un mod cât mai echitabil, fără să existe privilegiaţi ai sistemului. Actualmente, sistemele speciale de pensii publice au introdus o serie de privilegii şi tratamente preferenţiale pentru unele categorii profesionale (foşti poliţişti, militari, magistraţi sau angajaţi ai serviciilor speciale), fapt care a creat o diferenţă imensă între cea mai mică şi cea mai mare pensie publică. Cred că sunteţi de acord cu mine când spun că, în condiţiile acestea, luarea unor decizii care să favorizeze depăşirea situaţiei în care ne aflăm are un caracter imperativ. Trebuie ca fiecare problemă să fie considerată şi să fie analizate soluţiile puse pe masă de executiv. Guvernul Boc vine în faţa noastră, în faţa Parlamentului, cu un proiect de lege care urmăreşte acordarea unui tratament corect pentru viitorii pensionari, prin stabilirea pensiilor conform contribuţiilor plătite, funcţie de creşterea salarială, un proiect ce doreşte implementarea unor criterii mai stricte pentru acordarea pensiei de invaliditate, pentru a se înlătura pensionările abuzive, dar şi pensionările anticipate. În acelaşi timp, este un proiect prin care se urmăreşte integrarea persoanelor aparţinând sistemelor speciale de pensii în sistemul unitar de pensii publice, o integrare ce urmăreşte stabilirea aceloraşi obligaţii şi drepturi pentru toţi cei asiguraţi. Obiectivul rămâne acela de menţinere a standardelor pensionarilor în plată şi trecerea graduală la indexarea pensiei în funcţie de inflaţie. Este necesar ca acordarea pensiilor să urmeze, însă, un tratament corect pentru viitorii pensionari, prin stabilirea pensiilor conform contribuţiilor plătite, funcţie de creşterea salarială. Nu trebuie să uităm faptul că proiectul de lege are în vedere condiţiile referitoare la pensiile publice propuse în acordurile de împrumut din 2009 cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, iar luarea unor decizii ferme în privinţa Legii unice a pensiilor este importantă, dat fiind contextul în care ne aflăm. |



