Dezbateri parlamentare

Doamna Maria-Andreea Paul:

"Criza citostaticelor, curmarea vieţii oamenilor din incompetenţă şi nepăsare, justifică demisia premierului Ponta şi a ministrului Nicolăescu"

În data de 25 ianuarie 2013, prim-ministrul Victor Ponta făcea o declaraţie publică în care îşi asuma vina pentru criza citostaticelor. Victor Ponta declara pe 25 ianuarie 2013 ca "e justificat să mi se ceară demisia pentru criza citostaticelor, dar până miercuri rezolv problema". În 5 zile adică. Au trecut 5, apoi 10, apoi două luni, dar problema nu s-a rezolvat. Ba mai mult, pe atunci premierul recunoştea îndreptăţirea oricui i-ar fi solicitat demisia din pricina aceasta. La momentul respectiv, acea declaraţie însemna o nouă rază de speranţă pentru orice bolnav de cancer din România. O speranţă năruită, aşa cum se năruie întreaga economie românească. Aşa cum aşteaptă în zadar angajaţii de la Oltchim.

Este justificat atunci să întreb: unde este demisia, domnule Ponta?

Domnule Ponta, aţi pozat în erou în 25 ianuarie 2013, când aţi spus că vă asumaţi vina pentru criza citostaticelor. Şi aţi recunoscut cu propriile cuvinte cât aţi alocat pentru a debloca lucrurile: o oră şi jumătate. Reforma din sănătate nu este o chestiune de o oră şi jumătate. Reforma din sănătate se măsoară în vieţile românilor.

La două luni de la acea declaraţie, criza citostaticelor a rămas în continuare nerezolvată. Guvernul USL s-a spălat repede pe mâini prin aprobareaa 800.000 euro pentru rezolvarea crizei. Însă măsurile pentru deblocarea birocraţiei, pentru ca medicamentele să ajungă la bolnavi, lipsesc cu desăvârşire. Între medicamentele citostaticeşi pacientul român se interpun şapte instituţii care alcătuiesc un lanţ birocratic greoişi nefuncţional.

Le reamintim domnilor miniştri că bolnavii au dreptul la tratament oncologic gratuit. Statul român are obligaţia, prin lege, de a asigura tratamentul oncologic în ţară, fără ca bolnavii să caute citostaticele la farmaciile din străinătate.

Promisiunile însă au curs una după alta.

Prima promisiune: de la pacient la minister, vom cunoaşte dimensiunea stocurilor de medicamente existente.

Cuvântul "alertă" pentru USL nu înseamnă nimic. Ca măsură luată în ianuarie 2013 a fost înfiinţat un grup de alertă rapidă între Unifarm, Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) şi Direcţia Farmaceutică din minister, Casa Naţională şi Comisia de Oncologie a ministerului. Grup de alertă care nu a rezolvat nimic. Alerta însă nu se referea la măsuri efective de rezolvare a problemei, ci la centralizări lunare a nivelului de stocuri, de consum şi a necesarului pentru următoarea perioadă. Nici măcar atât nu au reuşit. Comisiei de oncologie a ministerului, căreia i s-au cerut raportările, nu a fost în stare să le realizeze conform machetei. Un grad mai mare de birocraţie, când în joc sunt vieţile oamenilor, nici nu există.

Abia după o lună şi jumătate oficialii din Ministerul Sănătăţii şi-au dat seama că măsura nu are niciun rezultat. Continuarea? "O formulă mai drastică", în cuvintele domnului Adrian Pană. Adică, din nou, alte raportări: colectarea, de data aceasta zilnică, de stocuri, consum şi necesar pe o perioadă scurtă de la fiecare secţie de oncologie din această ţară. Domnule Ponta, nici să nu vă aşteptaţi să se rezolve criza citostaticelor, când tot ce faceţi este să culegeţi raportări! DomnulPană numeşte această măsură "militarizată". Domnule Ponta, aţi făcut armata? Atunci ştiţi că asta nu înseamnă militărie!

A doua promisiune: stocurile de medicamente pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

La sfârşitul lunii ianuarie 2013, Ministerul Sănătăţii a propus, printre măsurile necesare pentru rezolvarea crizei citostaticelor, şi publicarea stocurilor de medicamente destinate tratamentului oncologic, împreună cu actualizarea săptămânală a acestora, pe site-ul Ministerului Sănătăţii. Ca urmare a celor de mai sus, stocurile nu au fost publicate nici la 29 martie. Ba mai mult, Ministerul Sănătăţiia venit cu onouă promisiune: abia la 31 martie va face publice stocurile existente de citostatice atât la nivelul spitalelor, cât şi la nivelul Unifarm-ului, distribuitorul de medicamente al statului român. Ce e mai simplu decât să amâni de pe o zi pe alta?

Oricine ştie că dinamismul deblocării este dat de la nivelul conducerii. Ori guvernul Ponta nu a fost în stare să mişte lucrurile? Nu a fost în stare să transmită urgenţa cu care lucrurile trebuie făcute în structurile subordonate?

A treia promisiune: bolnavii nu mai vin la spital cu medicamentele în buzunar.

La începutul lunii februarie, ministrul sănătăţii Eugen Nicolăescu declara căva monitoriza atent toate internările şi necesarul de medicamente şi produse medicale din unităţile sanitare, pentru ca pacienţii să nu mai vină cu medicamente de acasă, pentru a fi trataţi corespunzător. Tot atunci anunţa şi încheierea epocii în care bolnavii erau trimişi să cumpere medicamente, în lipsa celor din farmacia spitalului.

Recent însă, pe 21 martie, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Pană, a recunoscutcă măsurile luate de guvernul USL nu au produs niciun efect în criza citostaticelor. Adrian Pană se scuză că "lucrurile nu au mers atât de repede pe cât ne-am fi dorit".

"Incredibilele bariere birocratice" pentru care premierul Ponta îşi cerea iertare în ianuarie nu au fost nici până azi depăşite. Preocuparea Ministerului Sănătăţii a fost cu totul alta. Ministrul Nicolăescu s-a învârtit cu reforma în sănătate de ochii FMI - ba reformăm, ba luăm măsuri ca să avem rezultate imediate. Deşi toate acestea le-a ratat, nu a ratat amenajarea biroului său ministerial cu sponsorizare din partea unei clinici private. Eugen Nicolăescu are, în acest moment, o problemă majoră de etică şi moralitate şi se află într-un foarte probabil conflict de interese. O sponsorizare din partea unei clinici private pentru ministrul sănătăţii nu este niciodată personală, cum susţine Eugen Nicolăescu. La acest nivel guvernamental nu există sponsorizări personale, pentru că Eugen Nicolăescu nu este un cetăţean privat, ci membru al Parlamentului, ministrul sănătăţii şi cel în mâna căruia se află derogările pentru spitalele private din România.

Este însă doar una dintre faţetele problemei privind asigurarea necesarului de medicamente. La fel cum guvernul Ponta a lăsat să se rezolve de la sine problema birocraţiei, la fel de impasibil asistă şi la lipsa contractelor cu furnizorii unor astfel de medicamente. După cum vorbim despre atragerea investitorilor, tot la fel vorbim şi despre atragerea furnizorilor.

Concluzia? Guvernul USL nu este decât executivul declaraţiilor şi al bunelor intenţii afişate. În fapt, nici Victor Ponta, nici ministrul Nicolăescu, nu au absolut nicio soluţie pentru a rezolva problema citostaticelor sau orice altă problemă serioasă a României.

Bătălia de hârtii, memorii şi petiţii, singura cu care pot riposta pacienţii,nu sacrifică instituţia guvernului sau a ministerului, ci curmă vieţile oamenilor.

Bolnavii de cancer aşteaptă încă miercurea în care Victor Ponta va găsi o soluţie pentru ei. PDL îi aşteaptă demisia, împreună cu cea a ministrului incompetent Nicolăescu.

Domnule Ponta, pe baza propriilor declaraţii din ianuarie 2013, vă solicit demisia, alături de cea a ministrului Nicolăescu, pentru situaţia inacceptabilă din sistemul de sănătate şi mai cu seamă pentru criza citostaticelor, pentru care v-aţi asumat în mod personal răspunderea. Ce le veţi arăta de această dată românilor? Că aveţi cuvânt? Că ceea ce rostiţi sunt simple promisiuni deşarte?