Dezbateri parlamentare

Doamna Aurelia Cristea:

"Viitorul României - Sănătatea"

Continui seria de declaraţii pe teme fundamentale legate de dezvoltarea ţării noastre cu o opinie legată de reforma sistemului naţional de sănătate.

În România de astăzi, sistemul de sănătate se identifică, în mintea celor mai mulţi cetăţeni, cu închiderea spitalelor, cu plecările masive ale medicilor în străinătate, slaba calitate a serviciilor şi cu lipsa de fonduri pentru tratamente şi aparatură performantă de specialitate.

Avem cea mai mică speranţă de viaţă, din cadrul UE - aproximativ 73 ani, un procent mare de locuitori care suferă de diverse boli cronice şi un indice al calităţii vieţii mult mai scăzut. Mortalitatea infantilă a atins cote uriaşe pentru o ţară dezvoltată, aici clasându-ne pe ultimul loc din UE, cu o rată de 9,4 decedaţi la 1000 de copii născuţi vii în 2011, nivelul de obezitate crescând de la an la an, îmbucurătoare fiind clasarea pe ultimul loc din UE- 8%, însă pe primul loc în Europa la avorturi, cu o cifră înspăimântătoare - 480 de avorturi la 1000 de naşteri şi pe unul din ultimele locuri la contracepţie.

În unele spitale româneşti, bolnavii îşi aduc medicamentele de acasă şi riscă să moară din cauza dotărilor precare sau a infecţiilor intra-spitaliceşti. Cei mai buni medici şi asistente emigrează, fugind de salariile mici şi lipsa de apreciere resimţită în propria lor ţară, 14.000 de medici emigrând din 2007 până în 2013. 67 de unităţi sanitare au fost închise de fosta guvernare, fără însă ca vreo problemă fundamentală să fie rezolvată. Banii sunt la fel de puţini, calitatea serviciilor la fel de proastă.

De 23 de ani, sistemul de sănătate românesc se află într-o continuă reformă. S-au perindat o mulţime de miniştri, fiecare cu propria viziune asupra acestui domeniu, care nu au reuşit însă să implementeze un program coerent pentru a-l schimba în profunzime. Haosul generat de modificările dese ale legislaţiei şi regulilor interne nu a făcut decât să acutizeze problemele sectorului sanitar.

Actualei generaţii de politicieni îi revine responsabilitatea să ofere încrederea în sistemul de sănătate autohton, să le ofere accesul civilizat la serviciile medicale, categoriile defavorizate şi marea majoritate a pensionarilor să poată beneficia de medicamente compensate şi gratuite, iar pe de altă parte, să redea demnitatea personalului medical demoralizat de lipsurile materiale din sistem şi de campaniile repetate de compromitere, prin indiferenţă, susţinute de fostele guvernări democrat-liberale.

În al doisprezecelea ceas trebuie să conştientizăm că sunt necesare măsuri urgente, care să permită dezvoltarea unui sistem de sănătate sustenabil şi performant susţinut printr-un consens politic, ca o prioritate naţională, satisfacţia pacienţilor şi îmbunătăţirea indicatorilor demografici constituind dovezile măsurabile, ale succesului unui astfel de program.

Având în vedere că cel mai bun antidot pentru o boală este prevenţia, consider că este important să sprijinim dezvoltarea programelor de prevenţie şi educaţie pentru sănătate, prin îmbunătăţirea alocării financiare programelor specifice, pe termen mediu şi lung, cu scopul de a creşte nivelul de cunoştinţe, îmbunătăţirea comportamentelor şi practicilor populaţiei legate de consumul de alcool şi tutun, alimentaţie sănătoasă, activitate fizică, protecţia mediului, implicarea şi interesul pentru propria sănătate, etc.

Strategia de resurse umane din sănătate este o altă direcţie prioritară, aceasta trebuind să ţină cont de durata mare de formare a medicilor specialişti, de limitările legate de posibilităţile de pregătire în perioada studiilor şi de tendinţa manifestată atât în prezent şi probabil şi în următorii ani, de emigraţie în occident, din considerente economice, dar şi datorită unei lipse de confort profesional, cât şi a stigmatizării personalului medical.

Având în vedere personalul extrem de bine pregătit din acest domeniu, expertiza acestuia fiind de altfel apreciată în ţările Uniunii Europene, cred că este necesar să ne asumăm sănătatea ca un obiectiv principal, scopul imediat fiind crearea unor condiţii sociale corespunzătoare acestei categorii profesionale.

Implicarea comunităţii locale, prin ONG-uri şi asociaţii de pacienţi în problemele de sănătate, la nivel spitalicesc, cât şi extraspitaliceşti: îngrijire la domiciliu, medicina paleativă, reinserţia bolnavilor psihici, îngrijirea bolnavilor cronici şi a bătrânilor.

Finanţarea sistemului medical este o altă problemă spinoasă, iar una dintre soluţiile susţinerii acestuia poate fi introducerea asigurărilor private, experienţa altor ţări demonstrând o îmbunătăţire considerabilă a calităţii actului medical, datorită responsabilizării personalului sanitar, a creşterii salariilor şi a dotărilor net superioare, ca efect al acestei măsuri. Faptul că sistemul medical are un rol vital pentru viaţa oamenilor nu schimbă cu nimic importanţa introducerii regulilor pieţei. În acelaşi timp se realizează şi o responsabilitate individuală în ceea ce priveşte grija faţă de propria sănătate, prin efectuarea unor analize medicale periodice, ceea ce va conduce, în timp, la scăderea costurilor cu bolile cronice.

Aşa cum am mai spus-o, educaţia şi sănătatea sunt pietre de temelie ale naţiunii, fără de care prezentul nu-şi poate găsi corespondent în generaţiile viitoare. Oricâte schimbări am dori să facem în România, oricât de mult am dori să îmbunătăţim traiul românilor, fără sănătate, cel mai de preţ dar al făpturii umane, nu putem construi un sistem social solid şi echilibrat.