Dezbateri parlamentare

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Invit la microfon pe doamna deputat Tamara Ciofu.

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Obiectul declaraţiei mele de astăzi este: "Creşterea gradului de conştientizare a problemelor justiţiei juvenile în spaţiul public şi promovarea reformei legislative şi programelor de prevenire a delincvenţei juvenile în România".

Stimaţi colegi,

Distinşi parlamentari,

Tendinţele de creştere a fenomenului de delincvenţă juvenilă în România reprezintă un aspect acut şi problematic ale cărui efecte nu pot fi ignorate nici de jurişti, sociologi sau psihologi, nici de factorii cu funcţii de răspundere în domeniul aplicării legilor şi al sancţionării şi resocializării minorilor delincvenţi.

Pentru acest motiv, eforturile noastre ca parlamentari şi ale practicienilor din acest domeniu trebuie să urmărească atât identificarea cauzelor şi condiţiilor care generează delincvenţa juvenilă în contexte şi medii socioculturale diverse, cât şi elaborarea unor programe de prevenire socială şi penală şi de tratament al minorilor care au comis fapte penale. Aplicarea măsurii închisorii şi, implicit, a privării totale de libertate a minorilor delincvenţi este considerată ca fiind ultima soluţie şi aplicată doar pentru delicte deosebit de grave.

Dincolo de cauzalitatea delincvenţei juvenile şi de intensitatea ei sporită, determinată de o serie de factori şi condiţii ce ţin de scăderea solidarităţii sociale şi diminuarea controlului comunitar, accentuarea fenomenului de sărăcie, disoluţia unor instituţii cu rol de socializare, creşterea numărului de familii şi copii defavorizaţi, evoluţia delincvenţei juvenile a fost influenţată, într-o oarecare măsură, de sistemul de sancţiuni prevăzut pentru minorii care săvârşesc fapte penale.

Alternativele la detenţie sunt rareori folosite, iar instituţiile de detenţie sunt adesea situate la mari distanţe de familiile şi domiciliile minorilor.

Sistemul penal sancţionează, în general, minorii delincvenţi prin internarea lor într-o instituţie de profil, centru de reeducare sau penitenciar.

Pe lângă funcţia custodială, instituţiile penale au şi rolul de a resocializa şi reda societăţii pe cei care, la un moment dat, au încălcat legea penală. Atitudinea punitivă a oficialităţilor, vulnerabilitatea minorilor în instituţiile pentru adulţi şi lipsa conştientizării de către publicul larg şi a interesului pentru aceste probleme face dificilă dezvoltarea altor opţiuni.

În prezent, în România, există cinci centre de reeducare şi penitenciare pentru minori şi tineri. Centrul de Reeducare Buziaş, judeţul Timiş, Centrul de Reeducare Târgu Ocna, judeţul Bacău, Penitenciarul Găeşti, judeţul Dâmboviţa, Penitenciarul pentru minori şi tineri de la Tichileşti, judeţul Brăila, şi Penitenciarul pentru minori şi tineri din Craiova.

În calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi de preşedinte al Comisiei pentru egalitate de tratament şi nediscriminare, apreciez că este necesar ca, în perioada următoare, să facem o evaluare a situaţiei actuale a posibilităţilor de formare profesională a minorilor aflaţi în centrele de reeducare şi penitenciarele din România, precum şi a calităţii actului educaţional şi recuperator în aceste instituţii. Acest lucru serveşte la identificarea nevoilor reale de pregătire profesională a acestora şi la dezvoltarea activităţii de prevenire a delincvenţei juvenile din România, care este încă caracterizată de o serie de deficienţe, blocaje instituţionale şi, mai ales, lipsă acută de resurse. În acest sens, vă propun formarea unei comisii în vederea realizării unor vizite la centrele de reeducare a minorilor şi a penitenciarelor menţionate pentru colectarea informaţiilor necesare conceperii şi dezvoltării unor programe de prevenire a delincvenţei juvenile, astfel încât prioritară să nu fie acţiunea de eliminare a efectelor, ci eradicarea cauzelor acestei probleme.

În momentul de faţă, în centrele de reeducare şi penitenciarele din România sunt cuprinse meserii considerate ca având căutare, calificarea profesională făcându-se în funcţie de acest criteriu şi mai puţin se iau în considerare opţiunile şi abilităţile personale.

Consider că administraţia fiecărui centru de reeducare şi penitenciar trebuie să coroboreze opţiunile minorilor cu planul-cadru de pregătire profesională. De asemenea, este nevoie de implicarea de specialişti care să realizeze o evaluare atât a aptitudinilor minorilor, cât şi a nivelului educaţional real al acestora.

În ceea ce priveşte orientarea profesională, este necesară descoperirea calităţilor şi abilităţilor personale ale copiilor, interesul şi motivaţia în alegerea unei profesii, aspiraţiile profesionale ale minorilor şi realizarea unei concordanţe între acestea şi cerinţele de pe piaţa muncii.

Mai multe cercetări cu privire la delincvenţa juvenilă au arătat că o mare parte dintre tinerii delincvenţi provin din familii caracterizate de un pronunţat handicap economic şi cultural, nevoite să se confrunte cu o serie de dificultăţi materiale, cu sărăcia, şomajul, lipsa resurselor şi caracterul deplorabil al condiţiilor de locuit. În aceste medii familiale defavorizate, copilului nu i se pot asigura nici măcar nevoile elementare de hrană, educaţie sau protecţie socială, părinţii fiind, ei înşişi persoane nerealizate, care au trăit experienţa eşecului.

Potrivit datelor statistice din România, în anul 2012 au fost săvârşite 1.355 de infracţiuni de către minori şi cu participarea acestora. Ceea ce îngrijorează este ascendenţa cu 8% a infracţiunilor legate de droguri, cu 83% a celor comise de minori în stare de ebrietate şi cu 39% a celor săvârşite în mod repetat.

În 2012, la evidenţa organelor de poliţie erau înregistraţi aproximativ 3.500 de minori delincvenţi şi 1.100 de părinţi dificili.

Potrivit datelor înregistrate de către Secţia pentru minori din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie şi Ordine Publică, în anul 2012 au fost înregistraţi 88.081 de copii rămaşi fără îngrijirea părinţilor, dintre care 27.000 de copii fără îngrijirea ambilor părinţi, ultimii fiind plecaţi la muncă peste hotare.

Dificultăţile de adaptare, eşecul şcolar sau sentimental, dezechilibrul emoţional, pe fondalul unei lipse de comunicare eficientă cu părinţii sau rude, pot servi ca temei pentru comportament violent asupra propriei persoane, care pot culmina cu sinuciderea.

Consider că este obligatoriu ca noi, parlamentarii, împreună cu autorităţile din domeniu să propunem iniţiative legislative prin care să dezvoltăm programe complexe de prevenire a delincvenţei juvenile din România, chiar dacă pentru recuperarea delincvenţilor minori din ţara noastră sunt utilizate în prezent trei programe educative: "Asumarea propriei identităţi", care presupune activităţi de autocunoaştere, prin care se urmăreşte dezvoltarea stimei de sine; "Educaţia pentru sănătate", în care sunt dezbătute abuzurile de tutun, alcool, droguri şi efectele lor devastatoare; "Dezvoltarea de abilităţi şi competenţe sociale", unde sunt prezentate drepturile omului şi modalităţi de căutare a unui loc de muncă, amenajarea locuinţei sau întemeierea unei familii.

O măsură aparte de dezinstituţionalizare, legată direct de fenomenul de delincvenţă juvenilă, vizează înlocuirea pedepsei cu închisoarea pentru minori cu o serie de măsuri alternative. Aşa cum s-a demonstrat, în cursul timpului şi cum au dovedit experienţele altor ţări, unităţile corecţionale pentru minori nu au contribuit, decât într-o slabă măsură, la reeducarea şi recuperarea socială a acestora, contribuind, de fapt, prin conduitele şi "tehnicile" învăţate în penitenciare sau şcoli de reeducare, la amplificarea criminalităţii.

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Am rugămintea să încercaţi să terminaţi...

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

Acum! O dată eliberaţi din aceste unităţi, tinerii au ajuns să comită fapte şi mai grave. Instituirea unor măsuri printre care sistemul de probaţiune pentru minori al tribunalelor speciale pentru aceştia şi munca în folosul comunităţii par să fie mult mai eficiente decât sancţiunile privative de libertate.

Vă mulţumesc.

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc şi eu, doamnă deputat.