Dezbateri parlamentare

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

Îl invit la tribună pe domnul deputat Vasile Popeangă. Se pregăteşte domnul deputat Costel Alexe.

Domnul Vasile Popeangă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Am două declaraţii, una o voi citi, alta o voi depune la secretariat.

Declaraţia pe care o voi citi se intitulează: "Cine-i şef şi cine-i slugă în Parlamentul României?"

Parlamentul României. Forul suprem legislativ al ţării. Locul în care un om de rând, dacă reuşeşte să intre, calcă plin de sfială ca într-o catedrală, nu cumva să-i deranjeze pe cei pe care i-a trimis să-1 reprezinte, să-i facă viitorul mai bun, lui, copiilor şi nepoţilor săi. Locul spre care omul de rând priveşte cu speranţă de mai bine, fie că acest bine trebuie să se regăsească în justiţie, în educaţie, în sănătate, în administraţie sau în politică externă. Locul pentru care omul de rând scoate bani grei din buzunare ca să întreţină cea mai mare clădire din Europa, a treia din lume, şi unul dintre cele mai numeroase foruri legislative din lume - aproape 600 de parlamentari, număr la care s-a ajuns prin şmecheriile legislative, că altfel se uita PDL-ul spre Casa Poporului doar de pe cheiul Dâmboviţei, nu din interior. Însă, după cum tot în popor se zice, "dinafară-i vopsit gardu', dinăuntru-i leopardu'", pentru că, în loc ca sub cupola Parlamentului să se întâmple ce îşi închipuie românul de rând, aici se întâmplă lucruri care nu-1 bucură pe cetăţeanul plătitor de taxe şi impozite.

După cum am spus, omul de rând a trimis în Parlament nişte oameni care să-1 reprezinte, să-i reprezinte interesele fundamentale, dar şi cele mai mici. În schimb, dacă ar vedea ce se întâmplă pe aici, de mirare dacă în majoritatea cazurilor alegătorii s-ar mai simţi reprezentaţi. Nu o dată s-a întâmplat ca omul de rând să fie nemulţumit de activitatea parlamentarilor. Mărturie că este aşa stau sondajele de opinie care prezintă legislativul pe ultimele locuri în încrederea românilor. Pentru că aici este un loc perceput ca acela în care pătrunde doar cine dă bani mai mulţi la partid şi îşi poate cumpăra singur scaunul în campanie, este locul în care nici carte multă nu ţi se cere şi în care îţi poţi vedea liniştit de afaceri şi de înmulţit banii timp de patru ani, dacă nu ai ghinionul unui mandat scurtat, ba pe motive electorale, ba pe motive de DNA. Când e pe motive electorale, încă e bine: cum simte alesul că se schimbă bătaia vântului, cum sare în altă barcă, indiferent ce zice alegătorul. Căci aşa cum zicea până şi Elena Udrea într-un interviu, alegătorul e minţit până se vede alesul cu sacii-n căruţă, iar după aia nu îl mai bagă nimeni în seamă pe cel ce ar trebui, în mod normal, să fie stăpânul, căci el dă şi banii, şi condiţiile, şi toate avantajele alesului. Aşa ar trebui, dacă am fi o ţară normală, ca Parlamentul să aibă un singur stăpân: Măria Sa Poporul Român! în schimb, ce vede omul de rând? Vede cum că, în ciuda interdicţiei votului imperativ, nu contează ce vrea alegătorul, ci ce vrea şeful de partid. Cel mare, de unde vine "lumina" partidului, ori cel mai micuţ, care se trezeşte arătând în toate direcţiile cu degetul, ca să ştie şi parlamentarul neavizat cum să voteze. A trecut vremea "interesului naţional", acesta a fost primul care s-a privatizat. Acum este interesul de partid, de grup şi, mai ales, individual, ceea ce era previzibil când s-a dezbătut modul de votare uninominal în locul celui pe liste.

Interesul amărâtului de contribuabil a căzut pe ultimul loc, fiind menţionat doar dacă îi serveşte vorbitorului respectiv, şi aceasta mai mult ca să îi ascundă intenţiile, să i le camufleze într-o formă mai uşor asimilabilă auditoriului. Stăpânul este ignorat aproape total de către angajaţii săi, aceştia bătând acum mătănii în faţa banului mult şi uşor obţinut, precum şi în faţa celor care pot să le ofere nişte avantaje.

Aşa te trezeşti, de exemplu, cu inşi care nu înţeleg pe cine reprezintă în Parlament, în afară de interesul lor şi al şefilor lor. Inşi pentru care politica este văzută doar ca mijloc de îmbogăţire personală se adună în "bisericuţe", la prostit electoratul, şi te trezeşti cu ei în legislativul ţării, unde timp de patru ani singurele cuvinte remarcabile pe care le scot sunt cele de la depunerea jurământului. Dacă însă te ai bine cu şeful, nu contează pregătirea ta profesională, poţi vorbi despre orice în Parlament, indiferent dacă tu înţelegi sau nu despre ce vorbeşti. Important este dacă ştii să citeşti hârtiile care ţi se dau de către şef. Şi tot aşa, exemplele pot continua până la ridicarea părului bietului cetăţean în vârful capului.

Şi atunci, te-ntrebi, pe bună dreptate: în Parlamentul României, cine-i şef şi cine-i slugă? Căci adevăratul stăpân, poporul român, contribuabilul, alegătorul nu mai are loc aici decât în statistici, pe post de cap de locuitor.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Cea de-a doua declaraţie, "Opriţi odată distrugerea Institutului Cantacuzino", o voi depune la secretariat.

Mulţumesc.

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

Mulţumesc şi eu.