|
Domnul Daniel Olteanu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Siguranţa în trafic este o temă care ar trebui să îşi găsească un loc prioritar pe agendă noastră legislativă. Dacă pentru costurile materiale aferente evenimentelor rutiere putem face evaluări, pierderile de vieţi omeneşti sunt ireparabile. Faptul că România ocupă primul loc în Uniunea Europeană, în privinţa mortalităţii din accidente rutiere, cu 99 de persoane decedate la un milion de locuitori, dublu faţă de media anuală europeană, acest lucru depăşeşte cadrul oricăror statistici. Un semnal de alarmă care nu poate fi ignorat vine şi din partea Consiliului European pentru Siguranţa Transporturilor, care a anunţat că românii sunt tot mai expuşi riscurilor în trafic. Asta, în ciuda faptului că ţara noastră are, încă din anul 2016, o Strategie Naţională pentru Siguranţa Rutieră pentru perioada 2016-2020, şi un Plan de acţiuni pentru implementarea acestei strategii, care şi-a propus două obiective importante: creşterea siguranţei în trafic şi reducerea la jumătate a numărului de decese din accidente rutiere, până în 2020. Stimaţi colegi, Faţă în faţă cu realitatea de pe şoselele din România, care întrece orice închipuire, în condiţiile în care nu mai puţin de cinci români îşi găsesc sfârşitul în fiecare zi, în medie, în accidente rutiere, este evident că strategia despre care am amintit nu dă rezultate. Motivul? Dincolo de a nota pe hârtie simple constatări, de a face inventarul deficienţelor din trafic şi de a numi principalii vinovaţi, această strategie şi-a propus multe direcţii de acţiune, dar puţine mijloace de control şi de evaluare a gradului în care sunt îndeplinite măsurile de prevenţie. Vreau să subliniez că, potrivit datelor oficiale, după factorul uman şi starea tehnică a autovehiculelor, cauzele majore pentru care avem, în continuare, zilnic, cifre alarmante, ca urmare a accidentelor din trafic, sunt legate de modul în care înţeleg să-şi îndeplinească atribuţiile unele instituţii ale statului. Vorbesc despre lipsa autostrăzilor şi întreţinerea necorespunzătoare a carosabilului, incluzând aici şi lucrările de reparaţii prost semnalizate, gropile sau insulele complet nesemnalizate; reţeaua precară de drumuri naţionale cu o singură bandă pe sens; deteriorarea severă sau lipsa elementelor de siguranţă de tipul parapete, marcaje şi altele asemenea lor. În situaţia în care statisticile aruncă o umbră de îndoială clară asupra responsabilităţii acestor instituţii, unele dintre ele cu rol în aplicarea Strategiei Naţionale pentru Siguranţa Rutieră, cred că se impune evaluarea fără întârziere a activităţii fiecăreia dintre entităţile partenere în implementarea planului de acţiuni pentru reducerea accidentelor din trafic. Decesul sau rănirea gravă prin accidente rutiere constituie urgenţe şi riscăm să facem din şoselele morţii borne ale incompetenţei şi ale ignoranţei, la care devenim părtaşi, prin lipsa noastră de implicare. Daniel Olteanu, deputat ALDE de Vaslui.
|