|
Domnul Cătălin-Zamfir Manea: Mulţumesc. Stimate domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, "Un nou val de atacuri extremiste!" este declaraţia mea politică de astăzi. Stimaţi colegi, Săptămâna trecută am asistat la un nou atac extremist împotriva domnului Csaba Asztalos, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Mesajul de ameninţare cu moartea a fost scris pe panoul staţiei de autobuz din Piaţa Revoluţiei, aflată evident în centrul Capitalei, iar conţinutul acestuia este de neacceptat pentru un stat democratic, aşa cum este România. Citez: "Moarte lui Asztalos şi CNCD. După Ceauşescu cu voi!". Mesajul este similar cu cel adresat minorităţii rome şi scris tot într-o staţie de autobuz, în data de 1 aprilie 2021, în municipiul Bucureşti. Ameninţarea cu moartea la adresa domnului Asztalos vine pe fondul radicalizării mesajelor extremiste din ultima vreme, îndreptate împotriva actriţei Maia Morgenstern şi a preşedintelui Klaus Iohannis. Istoria atacurilor asupra instituţiei mandatate să prevină şi să combată discriminarea în România este îndelungată. De aceea, subliniez că în data de 10 octombrie 2012, preşedintele CNCD a fost atacat stradal, în centrul Capitalei, de un grup format din patru persoane. Acel atac a avut loc la doar câteva zile după exprimarea unor poziţii publice ale instituţiei pe care o reprezintă domnul Asztalos în legătură cu derapajele rasiste înregistrate la nivelul unui club de fotbal. Consider că acest atac este inacceptabil şi evident produce serioase efecte negative asupra instituţiilor care protejează drepturile omului în România. Mesajele de acest fel din ultimii ani asupra unei instituţii publice autonome au condus, gradual, la crearea de mentalităţi şi atitudini ostile, atât împotrivă legislaţiei, cât şi a celor mandataţi să pună legea antidiscriminare în aplicare. De la această tribună a Camerei Deputaţilor, în calitatea mea de deputat şi de vicepreşedinte al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, le solicit autorităţilor competente să demareze o investigaţie pentru aducerea în faţa justiţiei a agresorilor care încalcă prevederile Constituţiei României şi ale legislaţiei în vigoare. În încheiere, fac un apel la dumneavoastră, în calitate de aleşi ai poporului, să combateţi acţiunile, discursul rasist şi mesajele extremiste de ameninţare cu moartea împotriva minorităţilor naţionale, iar mai nou, după cum vedem cu toţii, împotriva unor instituţii ale statului român, mesaje care, din păcate, s-au amplificat în ultimele luni. Valul de ură, rasism şi atacuri extremiste trebuie stopat. De subliniat este şi faptul că art. 369 din Codul penal sancţionează cu închisoarea astfel de incidente şi, de aceea, neîntârziat, trebuie aplicată legislaţia privind infracţiunile motivate de ură din România. Vă mulţumesc. Cătălin Manea, deputat minoritatea romă.
|