|
Domnul Romulus-Marius Damian: Mulţumesc, domnule preşedinte. Bună dimineaţa! Declaraţia mea politică este intitulată "PSD cere plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze pentru consumatorii casnici!". Stimaţi colegi, Liberalizarea pieţei de energie electrică a creat un adevărat haos din pricina proastei informări şi gestionări a Guvernului Cîţu, care a lăsat consumatorii români într-o stare de confuzie şi, mai grav, i-a lăsat cu facturi mărite la energie electrică şi gaze. Potrivit datelor INS, preţul energiei electrice la consumatorul final a crescut în primele 6 luni ale acestui an cu aproximativ 24%, iar la gaze cu 20%, însă există furnizori care au crescut preţul cu până la 65% sau chiar 100%, în ultimele două luni. O astfel de creştere poate fi doar rezultatul unei manipulări a pieţei şi românii merită răspunsuri. Tocmai de aceea, PSD a cerut înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind stabilirea cauzelor creşterii substanţiale a preţurilor gazelor naturale şi energiei electrice, care în termen de maximum 90 de zile va emite un raport care să răspundă întrebărilor noastre, ale tuturor, cu privire la creşterea preţurilor. În plus, PSD a depus în Parlament o propunere legislativă care presupune plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze pentru consumatorii casnici. Alături de colegii parlamentari PSD cerem ca pentru o perioadă de 6 luni să se plafoneze la un nivel mediu preţurile la energie electrică şi gaze naturale, dar şi constituirea Fondului naţional pentru compensarea pierderilor înregistrate de furnizori şi cu până la 50% a diferenţei de preţ înregistrate în ultimele 6 luni la consumatorii casnici. Cerem dezbaterea în procedură de urgenţă a acestei propuneri legislative, pentru că românii au dreptul să fie protejaţi de creşterea artificială a preţurilor. Vedem cu toţii că acest Guvern nu pare interesat să ajute consumatorii vulnerabili şi se preocupă mai degrabă cu luptele interne, fie pentru şefia PNL, fie lupta pentru ciolan, între PNL şi USR. Însă, în condiţiile în care se apropie anotimpul rece şi de peste tot primim avertizări că preţul gazelor naturale va creşte în Europa, plafonarea preţurilor, propusă de PSD, rămâne cea mai bună soluţie pentru români în acest moment. Vă mulţumesc. Deputat al PSD, Romulus-Marius Damian, Caraş-Severin.
|
|
Domnul Alexandru Rafila: Mulţumesc, domnule deputat. Dacă nu mai sunt alţi colegi care s-au înscris, o să dau citire... mă rog, numelor colegilor care au depus în scris declaraţiile. Din partea Partidului Social Democrat - Oteşanu Daniela, Bejinariu Eugen, Bulai Oana-Gianina, Ostaficiuc Marius-Eugen, Cîtea Vasile, Vicol-Ciorbă Laura-Cătălina, Popescu Dan-Cristian, Tudorache Daniel, Muşoiu Ştefan, Alda Adrian, Weber Mihai, Adomnicăi Mirela Elena, Toma Vasilică, Toma Ilie, Intotero Natalia-Elena, Holban Georgeta-Carmen, Rasaliu Marian-Iulian, Dumitrache Ileana Cristina şi Mang Ioan. Din partea Grupului parlamentar al PNL - Roman Florin-Claudiu, Cruşoveanu Marian, Stănescu Vetuţa, Bola Bogdan-Alexandru, Huţucă Bogdan-Iulian, Burciu Cristina, Cozmanciuc Corneliu-Mugurel, Muraru Iulian-Alexandru, Moisin Radu-Marin, Stângă George-Cătălin, Popa Alexandru, Burduja Sebastian-Ioan, Balan Ioan, Giugea Nicolae, Molnar Ervin, Calotă Florică Ică, Tătaru Nelu, Fădor Angelica, Şişcu George. Din partea Grupului parlamentar al USR nu sunt declaraţii depuse în scris. Din partea Grupului parlamentar AUR - Roman Nicolae, Andruşceac Antonio, Scripnic Lilian, Aelenei Dănuţ. Şi, cu aceasta, am încheiat lista celor care au prezentat sau au depus declaraţii politice şi intervenţii în şedinţa din 21 septembrie. Vă mulţumesc pentru participare.
|